Actualitate

Foto Cugir: Manifestare cultural-artistică desfăşurată de Şcoala Gimnazială „Iosif Pervain”

Ioana Oprean

Publicat

în

Casa Orăşenească de Cultură din Cugir a găzduit joi după masă un interesant şi atractiv program artistic susţinut de elevii Şcolii Gimnaziale „Iosif Pervain”.

Potrivit directorului şcolii prof. Rodica Mihai, evenimentul s-a dorit o încheiere a a activităţilor organizate cu prilejul „Zilelor scolii” ce poartă numele ilustrului profesor, partronul spiritual al unităţii de învăţământ.

Cei 120 de elevii coordonaţi de cadrele didactice au folosit prilejul săptămânii „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, pentru a organiza o manifestare pe scena casei de cultură în cadrul căreia a avut loc premierea a 80 de elevi, cu cele mai bune rezultate obţinute la învăţătură, pe primul semestru al anului şcolar. Tot în acest cadru, elevii ai claselor primare şi claselor pregătitoare, precum şi preşcolari de la grădiniţele nr. 2 şi nr. 3 au susţinut un frumos program artistic aplaudat la scenă deschisă de numeroşii părinţi şi bunici aflaţi în sala de spectacole a instituţiei locale de cultură.

(C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Energiei s-a răzgândit privind prețul carburanților la pompă: ,,Dacă barilul de petrol va ajunge la 120-130 dolari atunci există riscul ca prețul să urce la 10 lei”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Energiei s-a răzgândit privind prețul carburanților la pompă: ,,Dacă barilul de petrol va ajunge la 120-130 dolari atunci există riscul ca prețul să urce la 10 lei” Prețul carburanților în România ar putea ajunge la 10 lei pe litru, în cazul în care barilul de petrol va depăși pragul de 120 de dolari și […]

Citește mai mult

Actualitate

Nouă metodă de phishing prin care îți poți pierde controlul asupra contului în doar câteva secunde. Cum acționează escrocii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nouă metodă de phishing prin care îți poți pierde controlul asupra contului în doar câteva secunde. Cum acționează escrocii  Poliția Sibiu avertizează asupra unei noi metode de phishing care vizează utilizatorii WhatsApp și care poate duce la preluarea rapidă a contului. Potrivit mesajului transmis de polițiști, infractorii trimit link-uri suspecte, uneori chiar din conturile compromise […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Șofer vitezoman prins cu 204 km/h pe Autostrada A3. S-a ales cu o amendă de peste 4.000 de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Șofer vitezoman prins cu 204 km/h pe Autostrada A3. S-a ales cu o amendă de peste 4.000 de lei Un tânăr de 29 de ani, din județul Sibiu, a fost prins de polițiștii clujeni circulând cu 204 km/h pe Autostrada A3, deși avea permisul suspendat. Șoferul a fost depistat în noaptea de 1 martie, în […]

Citește mai mult