FOTO: ”Crama Vrancea” – un nou magazin de vinuri, vrac și îmbuteliate, deschis în Alba Iulia. Prețuri pornind de la 6 lei
Un nou magazin de vinuri a fost deschis, luni, în municipiul Alba Iulia. Este vorba despre ”Crama Vrancea”, aflată pe strada Vasile Goldiș din oraș, care scoate ”la raft” o gamă de vinuri albe, roșii și roze, seci, demiseci și demidulci, atât la vrac, cât și îmbuteliate, la prețuri accesibile pentru orice client.
”Vinurile provin din două podgorii, podgoria Blajului, a Târnavelor, și podgoria Odobeștilor, din zona Vrancei. Avem vinuri seci, în special cel provenit din struguri de Fetească Albă, vinuri demiseci, cum ar fi Sauvignon Blanc, și Riesling de Blaj. La vinurile demidulci, avem un Merlot – vin roșu și un Muscat Ottonel. De la Blaj, o să mai aducem în viitor și Traminer, dar și alte vinuri demidulci. De asemenea, dorim să aprovizionăm magazinul și cu vinuri de la Gârbova, iar de la Miniș, din zona Aradului, vrem să aducem o F
etească Neagră. Noi avem vinuri de soi pure, dar le vindem ca vinuri de masă”, a declarat Ioan Bele, patronul ”Cramei Vrancea”.
”Feteasca Albă, cel puțin acesta de Blaj, are cam 80 % soi pur. Este un vin din 2014, un galben auriu, sau aur lichid cum îi putem spune și are un gust și o aromă de flori de câmp”, a completat Maria Jurcă, inginer oenolog, prezentă la inaugurarea magazinului.
Potrivit lui Ioan Bele, prețurile nu sunt ridicate și sunt accesibile pentru orice client. ” Vinul este vândut la peturi de 2 și 5 litri, iar prețurile pornesc de la 6 lei pentru vinul alb, demisec, și 7 lei pentru vinuri de soi, unde vom scrie deasupra din ce soi provin. Cel mai mare preț va fi 8 lei, pentru un vin roșu de soi”, a precizat acesta.
Vinurile „Cramei Vrancea” sunt păstrate în ”cisterne” din oțel – inox alimentar, anume făcute pentru a se păstra lichide alimentare, aduse din Slovenia. Așa după cum ne-a declarat patronul, vinul poate fi vândut și în cantități mari, pentru diferite evenimente, cum ar fi nunți, botezuri, etc.”Avem deja o comandă de la o firmă pentru Crăciun, de 200 de butelii cu dedicație pentru salariați”, a spus Ioan Bele.
Tot în ”Crama Vrancea”, se regăsesc la vânzare și șampanii, vechi de câțiva ani.
În cadrul inaugurării de luni, 21 noiembrie, a avut loc și o slujbă de sfințire a magazinului.
[nggallery id=3021]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Scenariu de film la Alba după ce un fugar a stat ascuns într-o șură în Munții Apuseni timp de 8 luni: Mascații l-au ridicat pe loc și l-au dus direct după gratii
Scenariu de film la Alba după ce un fugar a stat ascuns într-o șură în Munții Apuseni timp de 8 luni: Mascații l-au ridicat pe loc și l-au dus direct după gratii Un bărbat de 54 de ani, dat în urmărire generală după ce a refuzat să se mai întoarcă la Penitenciarul Giurgiu, acolo unde […]
2 noiembrie 2026 | Prețurile la benzină și motorină în Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi la cele mai cunoscute benzinării din oraș
Prețurile la benzină și motorină în Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi la cele mai cunoscute benzinării din oraș Prețurile carburanților se mențin la un nivel ridicat în Alba Iulia, luni, 2 noiembrie 2026. La principalele benzinării din oraș, benzina costă în medie aproximativ 10,06 lei pe litru, în timp ce prețul mediu al motorinei […]
7 noiembrie 2026 | Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Sesiune gratuită de pregătire pentru admitere. Cursuri online de matematică și limba română
Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Sesiune gratuită de pregătire pentru admitere. Cursuri online de matematică și limba română Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, alături de colegiile militare din țară, organizează o nouă sesiune gratuită de pregătire pentru elevii de clasa a VIII-a care își doresc să urmeze învățământul liceal […]
