Curier Județean

FOTO: Cort amplasat în fața Casei Județene de Pensii Alba, pentru combaterea caniculei. Voluntari de la Crucea Roșie măsoară tensiunea arterială și oferă apă potabilă

Ioana Oprean

Publicat

în

Ca urmare a atenţionărilor meteorologice COD GALBEN de vreme caniculară, Crucea Roşie Română Filiala Alba, în colaborare cu Casa Județeană de Pensii Alba și Primăria Alba Iulia a pus la dispoziţia persoanelor vârstnice și nu numai, un punct de prim ajutor, prin amplasarea unui cort în fața sediului CJP.

Petrecerea Divorțaților

Acţiunea se desfăşoară de câteva zile și va continua și în perioada următoare în intervalul orar 10.00-18.00. Permanenţa la corturi este asigurată de către voluntarii Crucii Roșii Alba, asigurându-se servicii de măsurare a tensiunii arteriale şi distribuirea de apă potabilă (oferită de Primăria Alba Iulia).

Potrivit directorului executive al CJP Alba, Alexandru Retegan, reprezentanții Crucii Roșii le recomandă celor care se prezintă ,,la cort”, ca, în aceste zile caniculare ,,să evite expunerea îndelungată la soare şi să folosească mijloace de protecţie (pălării, umbrele, îmbrăcăminte subţire din ţesături naturale şi culori deschise), să crească consumul de lichide la 2 – 4 l/zi şi să urmeze o alimentaţie săracă în grăsimi.

Persoanele vârstnice cu afecţiuni cardiace şi respiratorii să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării acestora în condiţii de temperaturi ridicate”.

(C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

UPDATE FOTO | Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda Un accident rutier a avut loc marți seara, în jurul orei 19.40, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate  Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, care a fost recepționată joi, 22 octombrie 2026, și care a fost pusă în funcțiune luni, 27 octombrie 2026, nu a fost luată ,,cu asalt” de către albaiulieni sau vizitatori.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează crescătorii de ovine și caprine că, în perioada următoare, va începe campania oficială de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine. Pentru județul Alba, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară […]

Citește mai mult