FOTO | Cornelia Galben, absolventă a Colegiului Militar din Alba Iulia, șef de promoție la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu
Cornelia Galben, absolventă a Colegiului Militar din Alba Iulia, șef de promoție la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”
Sublocotenent inginer Cornelia Galben a absolvit Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu ca șef de promoție la specializarea militară Comunicații și Informatică.
Cornelia Galben a demonstrat că poți obține ce îți dorești prin muncă, seriozitate și perseverență. Cornelia s-a remarcat în anii de liceu prin rezultatele deosebite obținute la învățătură și purtare, dar și premii la olimpiadele din sfera științelor socio-umane. În anul absolvirii colegiului militar a avut cea mai mare medie la examenul de Bacalaureat, un start excelent pentru perioada studenției care începea.
S-a îndreptat spre Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, unde a optat pentru specialitatea militară Comunicații și Informatică. Timp de patru ani, absolventa a demonstrat pasiune pentru domeniul ales și a absolvit studiile universitare cu media 10 la examenul de licență, fiind declarată șef de promoție al specializării pe care a urmat-o, potrivit unui comunicat transmis de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia pe o rețea de socializare.

Citește și: ADMITERE pompieri 2025: 300 de locuri scoase la concurs la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă ”Pavel Zăgănescu” Boldești. TERMENUL limită
„Am fost doar o tânără hotărâtă, determinată să devină cea mai bună versiune a ei. Atunci când am ales Academia Forțelor Terestre, credeam că drumul va fi o cale dreaptă, însă au existat suișuri, coborâșuri, piedici și momente de îndoială care m-au făcut să mă întreb dacă am ales corect. Au fost patru ani cu bune și cu rele, patru ani de muncă intensă, efort fizic, disciplină, studiu neîntrerupt și lupta de a rămâne motivată chiar și atunci când era greu. Am descoperit că adevărata provocare nu este să îți antrenezi corpul, ci să îți antrenezi mintea – să rămân concentrată, calmă și hotărâtă în orice situație. În final, am ajuns la linia de finish ca șef de promoție, purtând nu doar un titlu, ci și încrederea că fiecare pas pe acest drum m-a transformat în omul și ofițerul care sunt astăzi. Privind în urmă, sunt profund recunoscătoare părinților, prietenilor și tuturor celor care m-au susținut și au crezut în mine. Acum, cu încredere și hotărâre, privesc spre viitor, gata să dau tot ce am mai bun în slujba țării”, a mărturisit Cornelia.
Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a felicitat reușita și a transmis că dorește mult succes în cariera militară.
,,Felicitări, Cornelia, suntem mândri de tine și îți dorim mult succes în cariera militară,” se mai arată în mesajul transmis de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
10 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice achiziționate de Primăria Sebeș: Procedură în derulare
10 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice achiziționate de Primăria Sebeș: Procedură în derulare Primăria Sebeș a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție publică de stații reîncărcare vehicule electrice, servicii de proiectare și lucrări privind montajul și branșarea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice. Procedura vizează achiziția a 10 stații […]
UPDATE | ACCIDENT rutier grav pe DN1 E60: O fetiță de 3 ani și un bărbat, în stop cardio-respirator după impactul dintre un autocamion și două autoturisme
ACCIDENT rutier grav pe DN1 E60: O fetiță de 3 ani și un bărbat, în stop cardio-respirator după impactul dintre un autocamion și două autoturisme Un accident rutier grav a avut loc astăzi, 12 martie 2026, pe DN1 E60, pe raza localității Negreni, județul Cluj. Două persoane, o minoră și un bărbat se află în […]
FOTO | Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, experiență educativă și culturală la Academia Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” din Brașov. Despre ce au învățat
Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, experiență educativă și culturală la Academia Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” din Brașov. Despre ce au învățat Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au vizitat, zilele trecute, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, unde au aflat detalii despre oferta educațională și specializările disponibile. În cadrul […]