Politică Administrație

FOTO: Convenție de Cooperare Descentralizată între Județul Alba și Departamentul Rhône din Franța

Bogdan Presecan

Publicat

în

Astăzi, la Palatul Administrativ a avut loc semnarea Convenției Cadru de Cooperare Descentralizată între Județul Alba si Departamentul Rhone din Franța.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit purtătorului de cuvânt al Consiliului Județean Alba, George Șinca, “documentul defineşte angajamentele Judeţului şi ale Departamentului, pentru perioada 2013-2014,  prin dezvoltarea de acţiuni şi proiecte de cooperare, cu precădere în următoarele domenii:

–      agricultură şi mediu

–      promovare viti-vinicolă

–      turism rural şi patrimoniu

–      dezvoltare locală, inclusiv prin proiecte finanţate prin programe europene

–      reintegrarea populaţiei rome

Convenția a fost parafată de către domnul Ion DUMITREL, Președintele Consiliului Județean Alba si doamna Danielle CHUZEVILLE, Președintele Consiliului General Rhône.”

„Am convingerea că tematicile referitoare la agricultură, turism şi dezvoltare rurală vor reprezenta provocări majore pentru cele două colectivităţi teritoriale.

Dealtfel un prim pas a fost deja făcut zilele acestea prin prezența la Târgul Apulum Agraria a unei importante delegații din Franța care a venit să ne împărtășească vasta experiență în aceste domenii.

De asemenea un rol important îl va avea partajarea valorilor culturale care va contribui la dezvoltarea schimburilor reciproce, iar cooperarea descentralizată va favoriza dialogul şi apropierea dintre cele două comunități.” –  a declarat domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult