Curier Județean

FOTO| Continuă acțiunile de verificare în zonele aglomerate din Alba, pentru prevenirea răpândirii COVID-19

Ioana Oprean

Publicat

în

Continuă acțiunile de verificare în zonele aglomerate din Alba, pentru prevenirea răpândirii COVID-19.

Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul corona virus, Inspectoratul de poliție Județean Alba intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Unirea, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au continuat activitățile de verificare privind respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale.

În ultimele 24 de ore au fost verificate 1.221 de persoane, 158 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 161 de mijloace de transport, din care 54 de mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 99 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.500 de lei, în baza Legii nr.55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

De exemplu, între orele 09.00 – 12.00 și 20.00 – 22.00, polițiștii din Cugir au organizat o acțiune punctuală pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost legitimate 31de persoane, au fost verificate 12 societăți și 21 mijloace de trasnport. Au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.
O astfel de acțiune a fost organizată și pe raza municipiului Sebeș, unde polițiștii au legitimat 25 de persoae, au verificat 117 persoane carantinate, 6 societăți comerciale și 24 de mijloace de transport. Au fost sanționate 9 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Pe raza municipiului Alba Iulia, în cadrul unei astfel de acțiuni, polițiștii au legitimat 68 de persoane, au verificat 15 societăți comerciale și 38 de mijloace de transport în comun.7 persoane au fost sancționate conform Legii 55/2020.

De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la necesitatea distanțării fizice, a purtării în mod corespunzător a măștii de protecție și a respectării regulilor de igienă.

Facem un apel la toți cetățenii să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT rutier pe DJ 107, spre Roșia de Secaș: Un autobuz s-a răsturnat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DJ 107, spre Roșia de Secaș: Un autobuz s-a răsturnat. Intervin paramedicii Un autobuz s-a răsturnat, luni seara, 30 martie 2026, pe DJ 107, la ieșirea din Cergău Mare spre Roșia de Secaș.  Din primele informații, în vehicul nu se aflau pasageri și nu au fost persoane încarcerate. Potrivit ISU Alba, stația […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE AVERTIZARE RO-ALERT la Șugag: A fost semnalată prezența unui urs, zona drumului de acces dintre Lacul Oașa spre Luncile Prigoanei

Bogdan Ilea

Publicat

în

AVERTIZARE RO-ALERT la Șugag: A fost semnalată prezența unui urs, zona drumului de acces dintre Lacul Oașa spre Luncile Prigoanei Jandarmii din Alba intervin, luni, în comuna Șugag, după ce prezența unui urs a fost semnalată pe drumul de acces dintre Lacul Oașa și Luncile Prigoanei.  Pentru avertizarea populației, ISU Alba a transmis și un […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia: Sute de elevi vor participa. PROGRAMUL

Bogdan Ilea

Publicat

în

Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia: Sute de elevi vor participa. PROGRAMUL Faza națională a Olimpiadei de Matematică 2026 pentru clasele IX-XII este găzduită de Alba Iulia, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026. Astfel, peste 400 de elevi și profesori însoțitori, precum și aproximativ […]

Citește mai mult