FOTO: Consiliul Local şi primarul comunei Șona sprijină ”Şcoala altfel”. Excursii pentru elevi în Cluj-Napoca și Brașov, susținute financiar cu bani din bugetul local
Săptămâna dedicată unei ”Şcoli altfel” se va desfăşura în perioada 22-26 mai 2017 în cadrul şcolilor din comuna Şona.
Şcoala altfel este un concept relativ nou, încă de la început el arătându-şi efectele benefice. În săptămâna dedicată unei altfel de şcoli decât celei supuse strict parcursului curricular elevii şi profesorii abordează educaţia din perspective mult mai relaxante. Au loc activităţi diverse, accentul fiind pus pe latura culturală a educaţiei, precum şi pe cea sportivă.
Întreceri de tot felul, folosirea Centrului de Documentare şi Informare pentru resursele sale preponderent culturale — vizionarea filmelor şi desenelor animate fiind la loc de cinste —, concursuri sportive între clase la sporturile de echipă, dar şi la cele individuale, toate aceste activităţi sunt desfăşurate cu entuziasm în Săptămâna altfel, spre bucuria elevilor.
Un alt aspect important al acestei perioade este reprezentat de organizarea excursiilor cu caracter cultual. Copiii au acum prilejul să cunoască zone ale ţării de care doar auziseră, să beneficieze de ofertele pregătite pentru ei de cei care ştiu să-şi adapteze activităţile în funcţie de cerinţele unor astfel de săptămâni educative, curatorii muzeelor şi firmele specializate în activităţi recreative pregătind pentru întâlnirile cu elevii programe interesante, folositoare pentru micuţii dornici de a afla noutăţi şi de a-şi consuma energia în moduri cât mai neaşteptate.
Ţinând cont de importanţa deosebită a unor asemenea excursii şi de eforturile financiare pe care acestea le necesită părinţilor primarul comunei Şona, Florin Mărginean, a propus subvenţionarea a două excursii desfăşurate în ”Săptămâna altfel”, popunere însuşită şi aprobată de Consiliul Local. Directorul școlii, prof. Rovin Matei, împreună cu consilierul educativ au realizat un sondaj în rândul elevilor, care și-au exprimat dorința de a vizita anumite locuri din ţară şi au propus un proiect de excursie în locurile unde aceștia şi-au exprimat dorinţa de a merge. Înţelegând perfect rolul pe care îl au în coordonarea unei educaţii eficiente, primarul şi Consiliul Local au ales să se implice inclusiv în activităţile derulate de programul Şcoala altfel, susţinând financiar excursiile elevilor.
Astfel, primăria a alocat bani pentru desfăşurarea a două excursii: elevii de la şcolile din Şona şi Biia au mers luni, 22 mai 2017, într-o excursie cu trei puncte principale de vizitare — mănăstirea Dumbrava, salina Turda şi oraşul Cluj-Napoca —, şcoala din Sânmiclăuş pregătind pentru elevii săi, miercuri 24 mai 2017, o excursie la castelul Bran, în judeţul Braşov.
Se poate, deci, ca autorităţile locale să sprijine direct activităţile cu un ridicat potenţial istoric dedicate elevilor. Mitul lui Dracula, poveştile cavalerilor teutoni, cunoaşterea nemijlocită a unui castel medieval vor fi unele dintre atracţiile elevilor din Sânmiclăuş, în vreme ce spiritualitatea ortodoxă, periplul subpământean inedit oferit de salina turdeană şi oferta arhitectonică bogată a Clujului vor fi câştigurile elevilor din Şona şi Biia. Valoarea culturală a acestor excursii şi, de ce nu, partea lor de relaxare şi primenire intelectuală sunt benefice demersului educaţional, desfăşurat astfel într-un cadru relaţional profesor-elev mult mai degajat.
Apreciind iniţiativele primarului şi Consiliului Local din Şona, corpurile profesorale ale celor trei şcoli mulţumesc, prin intermediul acestui articol, celor care s-au gândit să uşureze accesul elevilor la excursiile amintite, sperând ca în viitor asemenea iniţiative să se repete, într-un firesc interes îndreptat de administraţia locală către educaţia instituţională a copiilor noştri. (C.M.)
[nggallery id=4014]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Prins pe DN75, cu 0,76 mg/l alcool în aerul expirat! Un șofer din Câmpeni, condamnat după ce a urcat băut la volan
Prins pe DN75, cu 0,76 mg/l alcool în aerul expirat! Un șofer din Câmpeni, condamnat după ce a urcat băut la volan Un bărbat în vârstă de 56 de ani, de profesie tâmplar, a fost condamnat de Judecătoria Câmpeni la un an și două luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând […]
Video | Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile
Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile Ninsoarea și condițiile meteorologice nefavorabile au dus la închiderea temporară a circulației pe sectorul montan al DN 67C – Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, începând de luni, 26 octombrie 2026, de la ora 18:00. ,,Începând cu data de 26 […]
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]
