FOTO. Condiții de schi foarte bune la Arieșeni și Șureanu. Turiștii se bucură de primul weekend din acest sezon
Sezonul de schi s-a deschis în acest weekend la Arieșeni și Șureanu, în județul Alba, iar condițiile sunt foarte bune, după ce în acest sfârșit de săptămână a nins suficient de mult.
Stratul de zăpadă este foarte bun pentru schi în Munții Șureanu, pe pârtiile de la Domeniul Schiabil Șureanu, situate la 2.000 de metri altitudine, cât și în Munții Apuseni, în stațiunea montană Arieșeni, situată la 1.400 de metri altitudine.
Sosirea rapidă a iernii a făcut ca pârtiile de la Șureanu să fie complet acoperite de zăpadă, la final de noiembrie, și astfel în acest an a avut loc cea mai timpurie deschidere de sezon de până acum.
La Șureanu se află opt pârtii, cu o lungime totală de 11 kilometri, însă nu toate au fost deschise în acest în început de iarnă, iar instalațiile de transport pe cablu sunt funcționale. Zonele off-piste nu sunt încă recomandate.
Distanța până la pârtiile de la Șureanu poate fi parcursă în aproximativ două ore, pe ruta Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C) – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704).
Starea drumului dintre lacul Oașa și Domeniul Schiabil Șureanu, în lungime de 18 kilometri, este bună, însă pe alocuri există porțiuni de gheață și gropi, iar reprezentanții Consiliului Județean Alba recomandă montarea lanțurilor la lacul Oașa.
Și în stațiunea montană Arieșeni sunt condiții foarte bune de schiat, având în vedere ninsorile și răcirea vremii din ultimele zile. Aici se află două pârtii, cu o lungime totală de doi kilometri, dotate cu două teleschiuri. Totodată, există tunuri de zăpadă și instalații nocturnă, cât și o pârtie special
amenajată pentru cei care vor să se bucure de sanie. Zonele de off-piste nu sunt încă accesibile.
La baza pârtiei se află restaurante, iar în apropiere sunt mai multe unități de cazare.
Distanța până la pârtiile de la Arieșeni poate fi parcursă în două ore și 30 de minute pe ruta Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni (DN 75).
Atât la Arieșeni, cât și la Șureanu, există monitori de schi și snowboarding, centre de închirieri și asistență Salvamont.
[nggallery id=3112]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
TRAGEDIE în Alba: Un bărbat de 30 de ani, găsit SPÂNZURAT de un copac pe un teren din Pâclișa
TRAGEDIE în Alba: Un bărbat de 30 de ani, găsit SPÂNZURAT de un pom fructifer aflat pe un teren din Pâclișa Un bărbat de 30 de ani a fost găsit luni, 2 martie 2026, spânzurat de creanga unui pom fructifer aflat pe un teren viran din cartierul Pâclișa din Alba Iulia. Incidentul a fost semnalat […]
FOTO | Povestea impresionantă a tânărului artilerist Tudorel Hotea, participant la tragerile celor 21 de salve de tun la Centenarul Marii Uniri, la Alba Iulia: „A fost o experiență unică, pe care doar peste încă 100 de ani o va mai trăi cineva”
Povestea impresionantă a tânărului artilerist Tudorel Hotea, participant la tragerile celor 21 de salve de tun la Centenarul Marii Uniri, la Alba Iulia: „A fost o experiență unică, pe care doar peste încă 100 de ani o va mai trăi cineva” Participarea la tragerile celor 21 de salve de tun Centenarul Marii Uniri, în 2018, […]
VIDEO | Doamnele și domnișoarele din trafic, întâmpinate cu mărțișoare de polițiștii din Alba Iulia, de 1 Martie 2026
VIDEO | Doamnele și domnișoarele din trafic, întâmpinate cu mărțișoare de polițiștii din Alba Iulia, de 1 Martie Șoferițele din trafic au avut parte duminică, 1 martie 2026, de surprize și urări din partea polițiștilor din Alba Iulia. Pentru prima zi de primăvară din acest an, polițiștii au organizat o „acțiune” în care au înlocuit […]