FOTO: Concursul de vinuri ”Strugurele de Aur” 2016, la Alba Iulia. 39 de producători din țară și străinătate, în ”lupta” pentru marea Medalie de Aur
Concursul de vinuri ”Strugurele de Aur”, care se desfășoară în mod tradițional la Alba Iulia în avanpremiera Festivalului Național de Folclor Strugurele de Aur și înainte de culesul viilor, a ajuns la a X-a ediție. Potrivit organizatorilor, ediția din acest an, care are loc în perioada 5-6 septembrie, este una specială întrucât, în premieră, se înregistrează participare internațională, mai precis din Italia.
În concurs s-au înscris 39 de producători din toate zonele viticole ale țării și din străinătate, totalul numărului de probe fiind de 197. Din județul Alba s-au înscris în concurs 11 producători locali. Concursul este împărţit în două secţiuni: vinuri liniştite şi vinuri efervescente, vinurile liniştite fiind împărţite în vinuri albe, rose, roşii, precum şi în funcţie de conţinutul de zahăr: seci, demiseci, demidulci, dulci.
Probele au fost secretizate şi codificate cu câteva zile înainte de începerea concursului, iar jurizarea se va face pe tabele electronice.
”Toate probele se centralizează pe un server, probele sunt secrete și vor fi desecretizate abia după degustare. Asigurăm pe deplin secretul jurizării”, a precizat Diana Pavelescu, secretar general al Asociației Degustătorilor de Vinuri din România (ADAR).
Sistemul de notare va fi cel practicat de Organizația Internațională a Vinului cu puncte de la 0 la 100, numărul medaliilor neputând să depășească 40% din numărul de probe înscrise.
Comisiile sunt compuse din: Petre Badea, Mihai Baniță, Cristian Tudor, Florin Dănoaie, Rodica Părău, Georgel Costache, Delia Statescu, Dorel Popa, Fernando Mihăilescu, Sorin Burnete, Marius Vasiu, Diana Pavelescu, Adriana Nămoloșanu, Elena Heroiu și Dorin Heroiu. Rezultatele vor fi anunțate miercuri.
Scop principal: promovarea vinurilor românești
Scopul acestui concurs ajuns la ediția cu numărul X este promovarea vinurilor românești și a producătorilor de vinuri, a precizat reprezentanta ADAR, Diana Pavelescu. ”În România se produc vinuri de peste 3.000 de ani. Vinurile românești, în special cele ale micilor producători, au nevoie de promovare și tocmai aceasta se încearcă prin astfel de concursuri. În ultimii 10 ani calitatea vinului românesc a crescut foarte mult ca urmare a investițiilor făcute în special în tehnologie. Din păcate vinurile românești nu sunt cunoscute în afara țării, și asta din cauza lipsei unei strategii naționale guvernamentale de promovare”, a adăugat reprezentanta ADAR.
Potrivit datelor INS, un român consumă anual 29 de litri de vin. În 2015 România a importat de pe piețele externe vin în valoare de 44,7 milioane de euro și a exportat vin în valoare de doar 24,2 milioane de euro. Din păcate anul acesta România se află printre condașele Europei la absorbția de fonduri europene pentru dezvoltarea sectorului vitivinicol, doar circa 9 milioane de euro din cei 47 de milioane de euro puși la dispoziție. Potrivit președintelui Organizației Naționale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV) Emil Dumitru, aflat zilele acestea la Alba Iulia, situația este cauzată de procedurile prea stufoase și birocratizarea care descurajează producătorii să mai depună proiecte.
Organizatorii evenimentului reamintesc că ADAR (Asociția Degustătorilor Autorizați din România, din care fac parte degustărori de vinuri și băuturi alcoolice atestați și autorizați) a constituit o școală de perfecționare a oenologilor și a celor ce activează pe filiera vitivinicolă, prin pregătirea unei programe moderne și permanent actualizată în domeniul senzorial, organizând periodic, în funcție de solicitări, cursuri ce se desfășoară de-alungul unei săptămâni, la sfârșitul cărora absolvenții primesc o diplomă ADAR de degustător pe diferite grade, în funcție de rezultatele testării finale: ”Degustător”, ”Degustător specialist” sau ”Degustător expert”.
În contextul creșterii cererii de informații și competențe privind abordarea vinului din punct de vedere senzorial, cereri venite atât din zona producătorilor, dar mai ales a distribuitorilor și a segmentului HoReCa, pe piață au apărut mai mulți ofertanți, ADAR-ul implicându-se și de aceasta dată.
Respectându-și obiectul de activitate, ADAR a structurat o succesiune de module cu caracter științific-aplicativ, respectiv un ”pachet” de training capabil să asigure cursanților noțiunile de bază privind degustarea tuturor categoriilor de vinuri. Cursurile, care se desfășoară pe o perioadă de trei zile, sunt asigurate de cadre didactice universitare alături de specialiști în domeniu, s-au bucurat de un real interes, aici regăsindu-se pe lângă cei cu tangența în domeniu și pasionații de vinuri; la absolvire, cursanții intră în posesia unei diplome de ”Inițiat în arta degustării”. Astfel de cursuri s-au desfășurat atât la sediul ONVPV, precum și în cadrul ASE cu care ADAR colaborarează, respectiv Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului (EAM).
Organizatorii concursului de degustare de vinuri ”Strugurele de Aur” sunt ADAR, Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV) și Consiliul Județean Alba.
[nggallery id=2607]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Cozi interminabile la moaștele Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț: Sunt depuse spre închinare la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Cozi impresionante se întind în fața Catedralei Ortodoxe din Alba Iulia. Moaștele Sfântului Dometie cel Milostiv sunt expuse pentru închinare până miercuri dimineață Sute de credincioși stau deja la coadă în fața Catedralei Ortodoxe din Alba Iulia, pentru a se închina la moaștele Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț. Racla cu sfintele moaște […]
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 21 octombrie 2025: 514 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 21 octombrie 2025: 514 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot […]
FOTO | Marius-Cosmin Pintea (Liceul Teoretic Teiuș), desemnat „Directorul anului 2025 pentru inovare”
Marius-Cosmin Pintea (Liceul Teoretic Teiuș), desemnat „Directorul anului 2025 pentru inovare” Directorul Liceului Teoretic Teiuș, Marius-Cosmin Pintea, a fost unul dintre laureații Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2025. Evenimentul festiv a fost organizat, luni, 20 octombrie 2025, la Opera Națională București, de Asociația pentru Valori în Educație (AVE) România. „În 10 ani de mandat, a […]