Actualitate

FOTO: Colegiul Național ”David Prodan” Cugir și-a premiat elevii care au obținut rezultate la olimpiadele și concursurile județene

Ioana Oprean

Publicat

în

  • Cinci dintre elevi s-au calificat pentru olimpiadele naționale

În cursul acestei zile, conducerea Colegiului Național ”David Prodan” Cugir i-a premiat pe elevii care au obținut rezultate bune la olimpiadele și concursurile județene, precum și pe dascălii care le-au insuflat dragostea și respectul pentru studiu.

elevi premiati Cugir16Într-un cadru festiv la care au luat parte elevii liceului, un număr de 34 de elevi însoțiți de cadre didactice au fost felicitați de directoarea școlii prof Lilica Vanț, de viceprimarul orașului prof. Hori Rotche și de către prof. Rodica Florea-directoarea Casei Orășenești de Cultură. Fiecare dintre elevii cu merite la această competiție școlară au fost recompensați cu premii și diplome înmânate de viceprimar și directoarea Casei de Cultură.

Dintre cei 34, un număr de 5 elevi au obținut premiul I la concursurile județene calificându-se în acest fel la olimpiadele naționale. Ei sunt: Theodora Teban-clasa IX-a A, disciplina Limba și Literatura Română (profesor îndrumător Alina Moldovan), Cristina Deac –clasa a XI-a C, disciplina Filozofie (prof. îndr. Liliana Serafina Oargă), Mihai Jugariu-clasa a XII-a A, disciplina Matematică (prof. îndr.Cristina Andone), Andrei Banu-clasa a IX-a A, disciplina Informatică (prof. îndr. Janeta Crăciun) și Dan Crăciun-clasa a X-a A, disciplina Informatică (prof.îndr. Călin Furdui). ,,Am organizat acest eveniment din dorința de a ne exprima considerația față de seriozitatea și tenacitatea pe care ați dovedit-o în urma unor eforturi deosebit de mari din partea voastră și a profesorilor care v-au îndrumat, pentru a ajunge la aceste performanțe. Muncă pentru care meritați toate felicitările noastre!,, le-a transmis prof. Lilica Vanț.

La rândul său, viceprimarul Horia Rotche a spus: ,,În numele administrației locale doresc să vă felicit și eu pe voi elevii și pe îndrumătorii voștri pentru rezultatele obținute, vă urez succes în nobila misiune de a vă lupta în continuare, pentru a fi cei mai buni dintre cei mai buni!,,.

Constantin PREDESCU

[nggallery id=197]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Medici agresați în timp ce resuscitau pacienți. Raed Arafat: „Toleranță zero față de violență, mai ales atunci când aceasta este îndreptată împotriva salvatorilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Medici agresați în timp ce resuscitau pacienți. Raed Arafat: „Toleranță zero față de violență, mai ales atunci când aceasta este îndreptată împotriva salvatorilor” Un medic a fost atacat, în seara zilei de vineri, 20 februarie 2026, de rudele unei paciente aflate în stop cardio-respirator chiar în timp ce făcea manevrele de resuscitare, în spitalul din […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Creșterea taxelor a dus la prăbușirea consumului. Nu-mi aduc aminte când s-au mai închis atât de multe restaurante

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Creșterea taxelor a dus la prăbușirea consumului. Nu-mi aduc aminte când s-au mai închis atât de multe restaurante Economistul Radu Georgescu susține că majorările de taxe încep să producă efecte vizibile în economie, semnalând o scădere accentuată a consumului și dificultăți tot mai mari pentru companii, care ajung să își reducă activitatea […]

Citește mai mult

Actualitate

Peste 7.000 de ghizi de turism atestați în România: „Ghidul de turism este cel care transformă informația în experiență și patrimoniul în poveste”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 7.000 de ghizi de turism atestați în România: „Ghidul de turism este cel care transformă informația în experiență și patrimoniul în poveste” Din 1990, la inițiativa World Federation of Tourist Guide Associations, data de 21 februarie este dedicată ghizilor de turism din întreaga lume. „Este un moment potrivit pentru a recunoaște rolul profesioniștilor care […]

Citește mai mult