Curier Județean

FOTO. „Clubul Copiilor Blaj… în muzica sărbătorilor de iarnă’’: Scenete, recital de cȃntece şi colinde și şi expoziţie de pictură şi decoraţiuni de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Desfăşurat în minunata sală a Palatului Cultural, spectacolul de Craciun, organizat de Clubul Copiilor Blaj, a fost un moment emoţionant, un moment de bucurie sfântă şi înălţare sufletească pentru toţi cei care ascultă acordurile frumoase ale colindelor tradiţionale.

Petrecerea Divorțaților

Chipurile vesele ale copiilor, au încălzit inimile tuturor… o seară specială în care mai multe voci s-au armonizat pentru a-ți crea acea stare deosebită pe care numai în pragul sărbătorilor de Crăciun o poți avea.

Valorificând frumuseţea tradiţiilor și obiceiurilor populare în cadrul serbărilor şcolare, reuşim să înfrumuseţăm viaţa copiilor, îi ajutăm să cunoască tradiţiile româneşți și rolul important pe care-l au în viaţa oamenilor din cele mai vechi timpuri, modul cum aceste tradiţii au dăinuit peste timp.

Prin conţinutul serbărilor îi ajutăm pe copii să înţeleagă mesajul și conţinutul acestor obiceiuri, adaptându-le particularităţilor de vârstă și aptitudinilor artistice individuale. Cu acest prilej introducem copiii într-o lume frumoasă a cântecului, dansului , poeziei și a unor evenimente tradiţionale. Momentele de intensă trăire, aplaudate cu căldură de părinţi, trezesc în sufletul copiilor sentimente de bucurie.

Pentru noi toţi, iarna este anotimpul zăpezii şi al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnului.

Cu această ocazie, cu mic cu mare, adulţi și copii, trăiesc momente înălţătoare.

În acest context, elevii Clubului Copiilor din municipiul Blaj au pregătit un program artistic în care talentul și munca depusă au putut fi apreciate de toți cei prezenți, deopotrivă.

Pentru elevi, serbarea de Crăciun rămâne unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale anului.

Spectacolul face parte dintr-un proiect interjudeţean al Clubului “Magia sărbătorilor de iarnă”,care a cuprins şi o expoziţie de pictură şi decoraţiuni de Crăciun, realizate de copiii cercului de pictură, coordonat de prof. Păcurar Elena şi cercului de informatică, coordonat de prof. Handrea Mihaela.

În prezența cadrelor didactice, a părinților dar și a bunicilor, micuții și-au susținut programul artistic și nu au lăsat deloc emoțiile să se vadă.

Spectacolul de Crăciun a debutat cu sceneta „Naşterea Domnului” prezentată de elevii care participă la activitaţile cercului de teatru, coordonat de prof.Nicodin Aurelia.

Un recital de cȃntece şi colinde în limba romȃnă şi engleză a fost susţinut de copiii care frecventează cercul de engleză, coordonaţ de prof. Mariana Lodroman .

A fost prezentată apoi o scenetă în limba germană de elevii care participă la activităţile cercului de germană, coordonat de prof.Irimie Damaris.

Grupul vocal-instrumental „Florile Blajului”, coordonat de prof.Puşcă Vasile şi prof.Lodroman Mariana au interpretat mai multe colinde tradiţionale romȃneşti.

Deşi este înfiinţat doar din anul acesta scolar, Grupul vocal a participat la Festivalul naţional „Ambasadorii Unirii” de la Alba Iulia şi la Festivalul Naţional „Icoana sufletului de copil” de la Sebeş, festivaluri care au marcat Ziua Naţională a Rmȃniei şi unde a obţinut rezultate frumoase.

Cei mici, dar şi cei mari, membrii ai Ansamblului folcloric „Junii Blajului”, coordonat de prof.Vasinc Florin, cȃştigătorii mai multor premii şi trofee la festivalurile naţionale şi internaţionale la care au participat, au încheiat această seară magică de decembrie.

Cu mari emoţii şi cu sufletul fremătând am încercat să transmitem tuturor, alese sentimente care ne copleşesc pe toţi în această perioadă a sfârşitului de an.

Este o mare bucurie pentru noi, că am avut ocazia să oferim acestor copii, magia sărbatorilor de iarnă prin emoţia Crăciunului.

Ne-am bucurat de această dată şi le mulţumim Sponsorilor: SC Class Beton SRL (Ilea Adrian) ; SC Apis Com SRL (Hentea Cristian ); SC Ina Strade TGA SRL (Sandru Ovidiu); SC Metrorus SRL.

Coordonator Clubul Copiilor Blaj, prof. Nicodin Aurelia


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere” În județul Alba, în comuna Ighiu, se construiește prima creșă nouă din mediul rural, iar proiectul prinde, pe zi ce trece, tot mai mult contur, lucrările fiind aproape de finalizare. […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 

Ioana Oprean

Publicat

în

Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 Iarna își intră în drepturi în Munții Șureanu, din județul Alba! Peisajele au devenit spectaculoase după prima ninsoare din sezonul rece 2026–2027, iar zona montană a fost acoperită de un strat consistent de zăpadă. Natura a îmbrăcat deja haine de […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 17.00, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit la Micești. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Potrivit martorilor, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Cauza […]

Citește mai mult