FOTO | Cetatea dacică de la Căpâlna, un ansamblu extins ale cărui taine se dezvăluie: Fortăreața din vremea lui Decebal, cocoțată pe vârf de munte, inclusă în 1999 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Cetatea dacică de la Căpâlna, un ansamblu extins ale cărui taine se dezvăluie: Fortăreața din vremea lui Decebal, cocoțată pe vârf de munte, inclusă în 1999 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Istoricul roman Florus scria la începutul sec. II p. Chr. că „dacii trăiau aninați de munți… De acolo…obișnuiau să coboare și să pustiască ținuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, înghețată de ger, își unea malurile”.

Cetatea dacică de la Căpâlna (com. Săsciori, jud. Alba), cu zidurile sale impresionante, realizate din blocuri de calcar fasonate, este una dintre fortărețele din vremea regelui Decebal care, cocoțată pe vârf de munte, evocă imaginea lăsată posterității de Florus. Ea nu este singura cetate de acest fel. Alături de cele de la Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Bănița și Grădiștea de Munte, toate în județul Hunedoara, cetatea de la Căpâlna a fost inclusă în anul 1999 pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Citește și: VIDEO| Cetatea dacică de la Căpâlna va fi preluată de CJ Alba: Se dorește ca monumentul UNESCO să devină un pol turistic

Pe cetatea Căpâlnei se ajunge pornind din Sebeș spre Novaci urmând DN 67C „Transalpina”. La 18 km spre sud de municipiul Sebeș, într-o zonă cu aspect de defileu la ieșirea din satul Căpâlna, în dreptul podului peste râul Sebeș, pe malul stâng, se ridică, parcă blocând valea, Dealul Cetății. Are 610 m altitudine, cu o diferență de nivel față de firul văii de cca 300 m. Accesul spre cetate se face pe valea Gărgălău, ce mărginește dealul la vest, pe un drum prevăzut cu marcaj turistic (o cruce roșie pe un pătrat alb), iar ascensiunea durează 40-50 minute, fără grad de dificultate ridicat.

Cetatea dacică de la Căpâlna a fost cercetată relativ târziu în comparație cu alte situri similare din sud-vestul Transilvaniei. Primele mențiuni moderne datează de la sfârșitul sec. al XIX-lea. Nu ar fi exclus ca un document din anul 1494 să se refere la descoperiri de la Căpâlna sau din preajma ei. Acesta consemnează găsirea cu trei ani înainte, de către niște spălători de aur din apropiere de Sebeș, „în locul unei cetăți bătrâne și stricate”, a unui tezaur de monede de aur, „mari și mici” (foarte probabil un tezaur de monede de tip Coson și Lisimach).

Cercetările cu adevărat științifice au început în 1939, la inițiativa lui Constantin Daicoviciu. Săpăturile au fost conduse de Mihail Macrea de la Cluj, secondat de Ioan Berciu, directorul Muzeului din Alba Iulia, care a și finanțat lucrările în majoritatea campaniilor desfășurate de-a lungul timpului. Săpăturile au continuat în 1942, iar apoi în 1954. În anii 1965-1967, săpăturile au fost reluate, pentru ca în 1982-1983 ele să continue sub supravegherea lui Hadrian Daicoviciu și Ioan Glodariu de la institutul de specialitate clujean și Vasile Moga de la Alba Iulia. Investigațiile au fost reluate din nou în anul 2023, pe baza unui proiect de cercetare finanțat de Muzeul Național al Unirii și de Consiliul Județean Alba, cu colaborarea științifică a unui colectiv de cercetare al Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca.

Întregul ansamblu care formează acest monument din patrimoniul mondial UNESCO se compune din cetatea propriu-zisă situată pe platoul superior al dealului, din terasele locuite care se succed pe pantele dealului până jos și din așezarea civilă care se afla în vale, pe malurile râului Sebeș.

Primele săpături efectuate în cetatea de la Căpâlna s-au concentrat, firesc, asupra incintei fortificate. Au fost dezvelite zidurile care înconjoară platoul și terasele superioare ale dealului și turnul-locuință. Arheologii au constatat că întregul platou al dealului, precum și terasele au fost cioplite în stâncă pentru a face loc construcțiilor din interior. Tehnica de construcție a zidurilor este grecească. Zidurile sunt realizate din blocuri de calcar fasonate, materia primă fiind adusă din cariera de la Ighiu. Mai întâi s-au ridicat două paramente (fețe) din astfel de blocuri, legate între ele prin bârne perpendiculare, iar între paramente s-au clădit blocuri din piatră locală. Construite astfel, zidurile erau foarte solide, asigurând o fortificare puternică a incintei.

Dar cum au fost ridicate aceste ziduri de tip grecesc în inima munților dacilor? În jurul anului 50 î.Hr., regele Burebista a intreprins o expediție militară pe malurile vestice ale Pontului Euxin. O serie de orașe grecești, cum au fost spre exemplu Olbia, astăzi în sudul Ucrainei, și Histria au fost jefuite. Histrienii au plătit apoi tribut, după cum ne lasă să înțelegem o serie de tezaure de monede histriene descoperite în sud-vestul Transilvaniei. Alte orașe grecești au avut o soartă mai fericită, cum a fost cazul cu Dionysopolis (astăzi Balcic, în Bulgaria) care a devenit aliată a regelui dacilor. Acornion, un grec de frunte din oraș, a devenit consilier personal și ambasador al lui Burebista, pentru faptele sale locuitorii din Dionysopolis cinstindu-l cu un decret onorific. Dincolo însă de întâlnirile, fie violente, fie pașnice, cu grecii de la Marea Neagră, Burebista și războinicii din jurul său au luat contact cu o lume nouă, altfel organizată și cu o altă înfățișare decât o cunoșteau ei din munții din care veneau.

Zidurile din piatră albă care înconjurau orașele și care în lumina litoralului erau și mai strălucitoare, trebuie să le fi făcut o impresie puternică. Tocmai de aceea, Burebista și aristocrații din anturajul său au adus arhitecți și meșteri pietrari greci pentru a ridica în munții din sud-vestul Transilvaniei cetăți cu ziduri impunătoare și reședințe luxoase: turnuri-locuință cu parterul din piatră și etajul din cărămidă, acoperișul fiind cu țigle sau șindrilă. Prin urmare, așa-numitul „murus dacicus” nu este decât o adaptare locală a unor tehnici de construcție grecești. Dar atât modul în care au fost ridicate cetățile, pe înălțimi dominante, cât și turnurile-locuință, conferă acestei zone o originalitate și un farmec unice în cadrul mai larg al Europei temperate din sec. I î.Hr. – I d.Hr.

Descoperirile realizate de-a lungul anilor în interiorul cetății sunt mărturii importante ale poziției sociale pe care o ocupau rezidenții ei. Au fost scoase la lumină arme (vârfuri de lănci, pumnale curbe de tip sica, scuturi, vârfuri de săgeți care erau utilizate și pentru vânătoare, zăbale de cai și alte piese de la harnașamentul lor), unelte de fierărie sau de bijutier, o ceramică abundentă aparținând unor forme tradiționale în Dacia (vase-borcan pentru gătit, fructiere pentru mâncat, căni), dar și ceramică de lux, cum este cazul vaselor pictate.

O serie de frigări din fier și cârlige de agățat cazanele metalice deasupra focului indică desfășurarea în cetate a unor banchete colective la care se consuma multă carne. Numeroasele jetoane din ceramică ne vorbesc despre jocurile pe care le practicau dacii în timpul liber (jocuri de tip moară sau țintar, un soi de table etc., pe care le întâlnim și la romani). Această aristocrație influentă (pileati, cum îi numesc autorii antici, adică purtătorii de pileus, un fel de căciulă, semn distinctiv al rangului lor) avea și conexiuni la distanțe mari, chiar și cu zona Italiei și a bazinului est-mediteranean, de unde veneau produse de lux. La Căpâlna au fost descoperite vase ceramice și din sticlă grecești și romane, o amforă pentru vin originară dintr-o insulă grecească din Marea Egee, vase romane de bronz etc.

Podoabele grecești de aur de la Marea Neagră și broșele emailate din provinciile romane dunărene ilustrează aceleași legături „internaționale” la nivel de elite. În momentul cucerii romane, în războiul din 105-106 d.Hr, aristocratul care locuia în turnul-locuință, stăpânul cetății de la Căpâlna, avea în posesie, depozitate probabil într-o cutie de valori, un tezaur de 30 de monede de argint, care, în urma prăbușirii clădirii, s-au împăștiat la parter și în jurul locuinței, fiind descoperite de arheologi după aproape două milenii.

Bogăția și prosperitatea acestor aristocrați războinici era bazată pe exploatarea terenurilor agricole din vale, iar apoi a celor aflate în aval pe râul Sebeș până la vărsarea acestuia în Mureș. Satele situate în vale și în câmpie trebuie să fi fost în stăpânirea acestor pileati. Un depozit de unelte agricole (seceri, coase, brăzdar de plug) descoperit în așezarea de la poalele cetății ne indică și ocupația de bază a acestor săteni care produceau pentru aristocrație. La acestea se adaugă turmele de vite și oi care împânzeau pășunile alpine.

Progresul științelor din ultimele decenii ne permit astăzi să avem informații noi cu privire la evoluția cetății de la Căpâlna. Menționez în acest sens aerofotografia, tehnica LiDAR (o scanare laser a suprafeței solului care permite realizarea unor hărți exacte ale conformației terenului) și geofizica (prin care se scanează electromagnetic anomaliile de sub sol și permite identificarea unor complexe arheologice care, altfel, sunt invizibile de la suprafață).

Utilizând astfel de tehnologii, arheologii au identificat numeroase terase artificiale, dispuse pe panta dealului și în apropierea cetății. Toate aceste terase au fost realizate de daci. Dacă de-a lungul arheologiei dacice, de peste un secol vechime, cercetările s-au concentrat în special în cetăți, aceste așezări de pe terase au fost mai puțin investigate. Tocmai de aceea, pentru a cunoaște rolul lor în modul de organizare și funcționare al cetății de la Căpâlna, la reluarea cercetărilor din anul 2023 și în anul 2024, săpăturile arheologice au avut în vedere dezvelirea unei astfel de terase.

S-a putut constata astfel că terasa respectivă, la fel ca altele din apropiere, a fost locuită intens. Au fost dezvelite locuințe de formă rectangulară, unele probabil cu mai multe încăperi, având fundație din piatră locală și pereți din lemn. Unele locuințe aveau chiar și pivnițe săpate în stâncă în care se cobora pe trepte din piatră. Din locuințe a fost recuperat un material arheologic relativ bogat. Acesta era compus din nelipsitele vase ceramice dacice utilizate la gătit: oalele cu brîuri alveolate și butoni și ceștile dacice utilizate ca un soi de „țesturi”.

Lor li se adaugă așa-numitul „serviciu de masă”, adică vasele pentru mâncat (în special cunoscutele „fructiere” dacice) și pentru băut (cănile fiind cele mai frecvente). Sunt prezente de asemenea vasele pentru stocat apa și rezervele de cereale, adică chiupurile uriașe atât de răspîndite în cetățile dacice din zonă. Jetoanele ceramice sugerează practicarea acelorași jocuri ca în cetate. Câteva fibule (broșe) din fier și bronz, utilizate ca accesorii vestimentare, ne indică faptul că aceste locuințe datează din a doua jumătate a sec. I î.Hr. și din prima parte a veacului următor, fiind contemporane cu locuirea din cetate. În sfârșit, o serie de bucăți de zgură de fier argumetează ideea că aceste terase au adăpostit și ateliere metalurgice, fierării, ale căror urme vor fi depistate cu siguranță în anii următori.

Săpăturile arheologice din acest an efectuate pe terasele din afara fortificației demonstrează faptul că acestea au fost locuite de familii aflate într-un fel sau altul în anturajul curții familiei aristocratice care rezida în cetatea de la Căpâlna. Unii dintre aceștia erau meșteșugari, produsele lor fiind destinate stăpânilor cetății.

Noile cercetări de la Căpâlna sunt doar la început. Investigațiile din anii următori care se vor desfășura atât în cetate, cât și pe terasele din jur, vor aduce cu siguranță informații noi care ne vor permite să reconstituim cu mai multa claritate viața comunității dacice de la Căpâlna. În sfârșit, analizele complexe asupra unor probe de pământ (analize paleobotanice, palinologice, antracologice etc.) care au fost prelevate deja anul acesta din săpături, ne vor permite reconstituirea în bună măsură a peisajului antic, a vegetației din jur, a economiei agrare, a modului în care era constituită dieta zilnică a oamenilor din vremea aceea.

Dr. Aurel RUSTOIU
Institutul de Arheologie și Istoria Artei 

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI