Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO. Centrul de Excelență în Fotografie „Samoilă Mârza”, înființat la Alba Iulia, susține tinerii cu performanțe în arta fotografică

Ziarul Unirea

Publicat

în

Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” au lansat Centrul de Excelență în Fotografie „Samoilă Mârza”, structură care poartă numele „fotografului Marii Uniri” și își propune să  susțină tinerii cu performanțe în arta fotografică.

Centrul este o structură înființată în cadrul Centrului de Cultură ,,Augustin Bena”, cu scopul asigurării condițiilor optime de pregătire și dezvoltare a tinerilor capabili de performanțe înalte în domeniul artei fotografice, dar și cu scopul conservării și promovării diverselor tehnici de fotografiere, precum și a produselor artistice rezultate.

Lansarea oficială a avut loc, vineri seara, la Muzeul Principia din Alba Iulia, fiind urmată de o expoziție de fotografie și o prelegere despre viața și activitatea fotografului Samoilă Mârza.

Centrul de Excelență în Fotografie „Samoilă Mârza” urmează să desfășoare numeroase activități printre care amintim:

  • elaborează programe de educație diferențiată, în colaborare cu specialiști din învățământul universitar și preuniversitar;
  • asigură anual constituirea și funcționarea grupelor de excelență;
  • asigură organizarea și funcționarea arhivei foto proprii;
  • elaborează programe și proiecte în vederea asigurării resurselor materiale, informaționale și financiare necesare desfășurării activității și asigură implementarea acestora;
  • elaborează și asigură implementarea unor programe și proiecte în parteneriat cu diverse instituții din țară și din străinătate, cu organizații neguvernamentale, cu comunitatea locală, în scopul îmbunătățirii condițiilor și resurselor necesare educării și atingerii scopului propus la cel mai înalt nivel;
  • dezvoltă programe proprii și organizează tabere de creație, seminarii, master-class-uri, conferințe, studii de specialitate etc. care au ca temă activitățile specifice centrului de excelență.

În cadrul Centrului de Excelență în Fotografie „Samoilă Mârza” s-a constituit, vineri, COMISIA DE SPECIALITATE, cu rol consultativ, ce are în componență 5 membri, specialiști în domeniul artei fotografice:

  • univ. dr. ȘTEFAN DOREL GĂINĂ, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, secția foto-video-procesare computerizată a imaginii.
  • ADELA LIA RUSU, membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România, distinsă cu titlul EAAFR (Excelență a Asociației Artiștilor Fotografi din România), deținătoare a Titlului de Excelență în rang de Argint al Federației Internaționale de Artă Fotografică.
  • OVIDIU D. POP, membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România, distins cu titlul EAAFR (Excelență a Asociației Artiștilor Fotografi din România), deținător al Titlului de Excelență în rang de Argint al Federației Internaționale de Artă Fotografică.
  • NELU SCRIPCIUC, membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România, distins cu titlul EAAFR (Excelență a Asociației Artiștilor Fotografi din România).
  • VASILE SÂRB, profesor de artă fotografică în cadrul Centrului de Cultură ,,Augustin Bena”, membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România

Comisia de Specialitate, în domeniul artei fotografice, are următoarele atribuții:

  • propune proiecte și programe;
  • propune modalități de conservare și promovare a artei fotografice;
  • propune și asigură consultanță de specialitate pentru editarea publicațiilor de specialitate;
  • propune modalități de îmbunătățire a modului de formare profesională și educație permanentă;
  • propune diversificarea ofertei culturale și de educație permanentă;
  • propune lucrări, din punct de vedere profesional, spre a fi editate, publicate și multiplicate sub egida Editurii Centrului de Cultură ,,Augustin Bena” și a Casei de Discuri ,,Augustin Bena”, în concordanță cu scopul, principiile și obiectul de activitate al instituției;
  • propune forma și conținutul regulamentelor de organizare și funcționare a taberelor de creație realizate în spațiile proprii și în alte spații;
  • propune forma și conținutul regulamentelor de organizare, desfășurare și premiere ale concursurilor cuprinse în cadrul Programului anual de activități;
  • propune forma și conținutul regulamentului intern de organizare și funcționare a Centrul de Excelență în Fotografie „Samoilă Mârza”.

***

Samoilă Mârza s-a născut în 18 septembrie 1886 în satul Galtiu, județul Alba, fiind numit „fotograful Marii Uniri” deoarece a realizat singurele clișee fotografice care surprind momente din cadrul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. În timpul Primului Război Mondial, Samoilă Mârza a fost recrutat  în armata austro-ungară și trimis pe front, unde a fost încadrat în serviciul topografic și fotografic al armatei. Fotografiile acestuia din 1 Decembrie 1918 sunt singurele mărturii fotografice ale actului istoric de la Alba Iulia, fiind folosite de autoritățile române ca argument al Marii Uniri.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Parcul dendrologic „Dr. Ion Vlad” din Alba Iulia, printre cele mai bine cotate parcuri dendrologice din România: Pe ce loc se situează

Ziarul Unirea

Publicat

în

Parcul dendrologic „Dr. Ion Vlad” din Alba Iulia, printre cele mai bine cotate parcuri dendrologice din România: Pe ce loc se situează Parcul dendrologic „Dr. Ion Vlad” din Alba Iulia se situează printre cele mai bine cotate parcuri dendrologice din România, fiind al 6-lea cel mai frumos parc dendrologic din țară. Luna aprilie este momentul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea