FOTO: Câștigătorii concursului de poezie patriotică ,,Noi suntem români”, desfășurat la Colegiul Național ”I.M. Clain” Blaj
Centrul de Documentare și Informare al Colegiului Național „I. M. Clain” Blaj a găzduit, vineri, 13 mai, Concursul de poezie patriotică ,,Noi suntem români”. Acesta a făcut parte din seria manifestărilor închinate sărbătoririi a 168 de ani de la Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Libertăţii, din 3/15 mai 1848 desfășurate sub genericul „Sărbătoarea Libertăţii 2016”, și a avut ca scop promovarea specificului național și a identității naționale prin activităţi extraşcolare.
Concursul de recitare din lirica patriotică a fost organizat sub forma unui parteneriat educativ între Colegiul Națion
al „I. M. Clain” Blaj, director, prof. Ioan Tomoiagă, ASTRA Blaj, Despărțământul ,,Timotei Cipariu”, președinte, prof. Silvia Pop și Muzeul de Istorie ,,Augustin Bunea”, director Simona Frâncu. Proiectul pune în valoare nu doar potenţialul artistic şi cultural al elevilor din ciclul liceal, ci urmărește în egală măsură formarea unei atitudini de respect faţă de cultura şi patrimoniul naţional românesc, creșterea interesului față de valorile naționale și dezvoltarea sentimentului de patriotism și mândrie națională prin raportare la însemnătatea Revoluției Române de la 1848.
Pentru ca participanții să se elibereze de emoții, elevele de la Colegiul Național ,,I. M. Clain”: Avram Bianca, Jeler Cristiana și Isailă Veronica au interpretat două cântece în memoria lui Avram Iancu, cel mai îndrăgit dintre conducătorii Revoluției pașoptiste – ,,Craiul munților” și ,,Iancu la Țebea”, iar Sârb Mădălina a prezentat un interesant material PPT ,,Avram Iancu și Blajul”.
Concursul a avut o secțiune de recitare din lirica patriotică, juriul fiind format din: prof. Rodica Jeican (dir. adj.), prof. Silvia Pop, d-na Simona Frâncu, prof. Claudia Oancea-Raica și bibliotecar Maria Brad.
Laureații concursului: Premiul I – Frățilă Emilia și Isailă Gabriela Veronica (Colegiul Naț. ,,I. M. Clain”), Premiul II Barna Alina, Pataky Izabella, Urdă Roxana-Maria (Colegiul Naț. ,,I. M. Clain”) și Premiul III Botti Roxana Maria și Bîlea Andreea Florentina, prof. coordonator Maria Hațegan (Liceul Tehnologic Jidvei).
”La final, doamna profesoară Silvia Pop a încurajat tinerii să participe la cât mai multe manifestări artistice și culturale, care să trezească în noi sentimentul de patriotism, pentru că este o datorie nobilă să ne cunoaștem istoria și să ne cinstim eroii neamului”, a transmis Prof. Claudia Oancea-Raica, purtător de cuvânt al colegiului I.M. Clain Blaj. (A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]
Foto | Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul
Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul Marți, 27 octombrie, de la ora 12:00, Galeriile expoziționale ale Sălii Unirii din Alba Iulia găzduiesc vernisajul expoziției „Despre eroi, război, viață și moarte. Reconstituirea biografiilor unor participanți la Primul Război Mondial”, […]
