FOTO. Cardinalul Leonardo Sandri, la Blaj: Papa Francisc speră să sosească ziua în care va veni în România
Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, a declarat, duminică, la Catedrala Sfânta Treime din Blaj, că Papa Francisc speră să sosească ziua în care va veni în România.
Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, a vizitat sâmbătă și duminică orașul Blaj din județul Alba și a participat la slujba de la Catedrala Sfânta Treime, la finalul căreia a transmis gândurile sale enoriașilor.
”Din Mica Roma (n.r. Blaj), gândurile noastre se îndreaptă spre Cetatea Eternă, Roma, Scaunul urmaşului lui Petru, cel care m-a însărcinat să vă aduc salutul său, încurajarea şi binecuvântarea sa. Sfântul Părinte cunoaşte dorul vostru arzător, de a putea în curând să-l îmbrăţişaţi pe aceste meleaguri şi speră să sosească ziua în care acest dor să se împlinească”, a spus Cardinalul Leonardo Sandri în cuvântul său.
Întrebat, după slujbă, de jurnaliști, dacă Papa Francisc va ajunge în 2018, așa cum s-a spus, Cardinalul Leonardo Sandri a declarat că nu există informații noi în acest sens.
”Nu vă pot da nicio altă informație fiindcă nu am. Cred că în momentul când va fi această vizită va fi realizat un program adecvat, ținând cont de viața bisericii, de realitatea bisericii catolice în România atât romano-catolică și greco-catolică”, a spus Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale.
Cardinalul Leonardo Sandri a participat la Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală Majoră din Blaj, împreună cu Preafericirea Sa Cardinal Lucian, cu Nunțiul Apostolic Mons. Buendia și cu Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
După Sfânta Liturghie, ierarhii au sfințit piatra de temelie a noii Capele destinată minorității de etnie romă, care se va construi în cartierul Barbu Lăutaru din Blaj.
Biserica Greco-Catolică dorește astfel să urmeze îndemnul Papei Francisc de a ajunge în zonele de ”periferie”, îngrijindu-se de persoanele defavorizate și marginalizate, susțin reprezentanții bisericii din Blaj.
Arhiepiscopul Romano-Catolic de Bucureşti, Ioan Robu, a declarat, în luna mai, că este aproape sigur că Suveranul Pontif va efectua anul viitor o vizită în România, când va avea loc şi ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici, martiri care şi-au pierdut viaţa în timpul regimului comunist.
De asemenea, tot în primăvară, Cardinalul Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice din România a trimis o invitație oficială Papei Francisc, pentru a veni 2018.
[nggallery id=4638]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie
Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]
Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”
Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]
