FOTO| Carantinată în Doha, Qatar, o tânără din Alba Iulia trăiește pandemia de Covid-19 la 44 de grade Celsius

Pe Carmen Despa pandemia de Covid-19 a prins-o departe de casă, tocmai în Doha, Qatar. Un stat cu peste 2,700 milioane de locuitori, care vineri raporta o cifră a celor infectați de 37.097 de inși, 6.600 vindecați și doar 16 morți. Tânăra, de 26 de ani, absolventă a Colegiului Naţional „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, ulterior a Facultății de litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, este însoțitor de zbor de mai bine de doi ani.

Noul coronavirus ține acum la sol avioanele companiei, Carmen urcând doar de două ori la bordul unei aeronave în ultimele două luni, și atunci pentru curse spre America. Acasă a fost de sărbătorile de iarnă, iar atunci când a izbucnit toată nebunia a trebuit să facă o alegere dificilă: fie să rămână în Qatar, fie să vină în România, unde ar fi intrat în carantină timp de 14 zile, singură, într-o cameră de hotel, asta în cel mai bun caz, de unde nu ar mai fi avut apoi posibilitatea să se întoarcă în Qatar, nici măcar pentru serviciu. După ce ai părăsit teritoriul lor, nu mai poți reveni decât dacă ești cetățean qatarez, dacă nu, nu.

ELIT

Asta ar fi însemnat, de bună seamă, pierderea locului de muncă și asumarea unui risc suplimentar de îmbolnăvire, odată ajunsă în Alba Iulia, unde mama este cadru medical. Despre ce a urmat deciziei de a rămâne, despre măsurile luate de statul arab în lupta cu noul coronavirus și cum a ajuns totuși să stea în carantină, am povestit zilele trecute, timp având berechet, pentru că „arestul” de acest tip este universal, nu ieși din cameră 14 zile și te rogi să nu te ia cu febră!

– Ce-ai făcut, ce n-ai făcut, ai ajuns în carantină. Nici acum nu regreți că nu ai plecat, când încă se putea, spre România?

Mihail David - 2020

– Teoretic, și astăzi aș putea veni acasă, combin câteva zboruri și gata! Bine, astăzi nu, pentru că încă sunt în carantină, dar imediat după, da, aș putea pleca. Nu plec, însă, pentru că nu simt nevoia să scap dintr-o situație care oricum este globală, sunt obișnuită să stau departe de ai mei, ne-am văzut de sărbători și nu aș vrea să le dau emoții, acasă fiind. În carantină am ajuns în urma ultimului zbor, când s-a dovedit că unul dintre pasageri era pozitiv la noul coronavirus, așa că și noi, echipajul, a trebuit să fim carantinați.

– Cum este să fii carantinat în Doha? Sunt sigură că ai citit ştirile din România, cu cei întorși din diaspora care s-au plâns de condițiile de cazare și masă, de exemplu.

– Nu am de ce să mă plâng din aceste puncte de vedere, afară sunt oricum 44 de grade Celsius ziua și nici dacă nu aș fi în carantină nu ar fi prea plăcut să ies din casă. Cei care nu sunt carantinați, ca mine, au voie să meargă la cumpărături, la plimbare în apropierea locuințelor, dar temperaturile înalte îi rețin și pe ei înăuntru. Altfel, săptămânile acestea am reușit să citesc mai mult, să fac un curs online, și tot felul de activități pe care rutina îţi dă voie să le faci. Înainte, când zburam foarte mult, îmi era greu să monitorizez ce mănânc și când mănânc. Acum o fac. Îmi era greu să mă țin de tratamente pentru păr, ten, acum e mult mai ușor. În principiu, recuperez un pic din activitățile pe care înainte îmi era imposibil să le fac. Și, în plus, țin legatura zilnic cu familia mea, dar și cu prietenele mele de aici. Masa ne este asigurată în regim catering, de trei ori pe zi, preponderent salate și mâncăruri ușoare.

– Și voi tot cu declarații pe propria răspundere ați mers la cumpărături? Apropo, s-au golit rafturile și la qatarezi?

– Nu, aici niciodată nu s-a pus problema unor declarații, nici masca de protecție nu a fost obligatorie, a devenit așa abia acum o săptămână, în 17 mai. Oricum, recomandarea a fost și este de a ieși doar dacă este necesar. Da, și aici s-au înghesuit oamenii la cumpărături, atunci, la început, și dacă în magazinele mari se mai respecta distanțarea socială, în cele mici, de cartier, era dezastru. Efectiv trebuia să îți alegi cu mare grijă locul și ora pentru mers la cumpărături dacă nu voiai să te expui.

– Cum monitorizează autoritățile locale fenomenul și dacă ai remarcat o discriminare în ceea ce privește drepturile și libertățile între cetățenii qatarezi și străinii care se află pe teritoriul arab?

– Principala modalitate de monitorizare a mișcării populației aflate în carantină este o aplicație, instalată pe telefon, EHTERAZ, prin care toți cei aflați în această situație pot fi localizați, dar aplicația are și alte funcții. Zilnic primim raportul cu situația pozitivaților, a celor vindecați și așa mai departe. Țin o evidență și în funcție de naționalități, îți arată, din totalul de infectați, câți sunt din cutare neam, câți din altul, indieni (cei mai mulți), iranieni, nepalezi, somalezi, kenieni, tunisieni, iordanieni, egipteni, evident, qatarezi, și așa mai departe.

Românii, dacă sunt, cred că apar la „și altele”, mai bine de 100 de nații. În funcție de localizare îți arată dacă ești în zona verde, cea de siguranță, în cea galbenă, adică în carantină, gri, în așteptare, ori în cea roșie, atunci când testul se pozitivează și urmează să vină să te ducă la spital. De altfel, și răspunsul la testări tot prin aplicație îl primești. Există și două linii fierbinți pe care le poți apela, pentru informații legate de COVID-19, dar și în caz de urgență, dacă începi să ai simptome. La înregistrarea pe aplicație trebuie introduse toate datele personale, care rămân private față de restul utilizatorilor.

Chiar de vineri, această aplicație a devenit obligatorie pentru toată lumea, nu doar pentru carantinați. Pentru toți locuitorii, indiferent dacă sunt cetățeni qatarezi sau străini, rezidenți. Și este o întreagă polemică pe grupurile de români. Unii spun că este o îngrădire a drepturilor și o monitorizare care nu este necesară. Mai ales că trebuie să ai activată locația și bluetooth-ul ca să funcționeze.

– Mâine e ziua liberării, te-ai gândit ce vei face prima dată, unde vei merge? În ciuda opțiunilor limitate, totuși, vei putea ieși.

– Încă aștept să văd ce program voi avea, dar cel mai probabil multe zile nu voi zbura. Da, clar am să ies să mă plimb un pic, să mă mișc, să iau aer, nu neapărat curat. Și voi respecta distanțarea socială, voi ieși cu mască, cu mănuși, cu dezinfectantul în geantă. Amenda e de 2.000 de riali (peste 2.000 de lei!) pentru cei care sunt prinși fără mască în locurile publice.

Daniela STOIA

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...