Actualitate

FOTO: Campanie de conștientizare a pietonilor – ”Alba dă prioritate vieţii”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

campanie pietoniInspectoratul de Poliţie Judeţean în colaborare cu Consiliul Judeţean Alba desfăşoară Proiectul „Alba dă prioritate vieţii”, ce are ca scop informarea pietonilor şi conducătorilor auto privind importanţa respectării regulilor de circulaţie rutieră. Proiectul se desfăşoară în 3 etape, fiecare având alt grup ţintă, astfel: etapa I destinată preşcolarilor, etapa a II-a destinată pietonilor, iar etapa a III-a conducătorilor auto.  

Azi, 21 iunie 2013, pe raza întregului judeţ, s-a desfăşurat o acţiune de informare şi conştientizare a pietonilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când traversează drumul public fără a respecta regulile prevăzute de normele rutiere. 22 de echipaje de poliţie s-au aflat în trafic, în zonele aglomerate, în care există riscul producerii de accidente rutiere datorate indisciplinei pietonilor şi au purtat discuţii cu pietonii şi au distribuit peste 500 de pliantele realizate în cadrul acestei campanii.

Nu au scăpat nesancţionaţi cetățenii care, în ciuda prezenţei poliţiştilor în zonă, s-au angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, în imediata apropiere a trecerilor de pietoni.

Iată câteva dintre recomandările făcute de poliţişti pietonilor:

– Să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarele „Trecere pentru pietoni” iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai pe culoarea verde a acestora.

– Înainte de traversa prin locurile permise, să se asigure că în acel moment, nu se apropie vehicule sau conducătorii acestora au sesizat intenţia lor şi au oprit pentru a le acorda prioritate de trecere;

– Să nu prelungească timpul de traversare, să întârzie sau să se oprească fără motiv;

– Să fie precauţi când traversează noaptea sau în condiţii de vreme nefavorabilă;

– De asemenea, pietonii au fost informați că traversarea prin loc nepermis este contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 150 la 225 lei, iar dacă sunt surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise sau pe culoarea roşie a semaforului, poartă întreaga răspundere.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Smishing, metoda de atac cibernetic care folosește un SMS fals care imită mesaje de la organizații de încredere. Avertismentul DNSC

Bogdan Ilea

Publicat

în

Smishing, metoda de atac cibernetic care folosește un SMS fals care imită mesaje de la organizații de încredere. Avertismentul DNSC Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că mesajele SMS care par inofensive pot ascunde tentative de fraudă cibernetică, de la furt de date până la acces neautorizat la conturi personale sau profesionale. Instituția atrage atenția […]

Citește mai mult

Actualitate

Creșterea salariului minim, aprobată de Guvern: Cât va deveni acesta de la 1 iulie 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Creșterea salariului minim, aprobată de Guvern: Cât va deveni acesta de la 1 iulie 2026 Guvernul a adoptat joi, 12 martie 2026, hotărârea privind majorarea salariului minim, a anunţat ministrul Muncii, Florin Manole, care a descris măsura drept o decizie importantă pentru românii care muncesc „cinstit şi corect”. „Astăzi am deblocat o decizie importantă pentru […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Finanțelor: Am aprobat prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Finanțelor: Am aprobat prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026 Guvernul a aprobat, joi, 12 martie, prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a […]

Citește mai mult