FOTO: „Balul Îndrăgostiţilor”, la Cugir. Roxana Matei și Darius Sbuchea, perechea anului la Colegiul Național ,,David Prodan”
Peste 200 de participanți, în marea lor majoritate elevi au ținut să fie prezenți vineri seara la Casa de Cultură din Cugir pentru a urmări evenimentul dedicat „Zilei Îndrăgostiților” organizat de elevii Colegiului Național „David Prodan”.
Tema ediției din acest an a fost ,, Cupluri de Hollywood” şi a constat într-un program deosebit de atractiv, care a cuprins probe de dans , teatru, pantomimă, muzică populară și ușoară, Karaoke, machiaj, interpretări artistice aplaudate la scenă deschisă de către cei prezenți.
Cele cinci perechi și-au dat care mai de care străduința să obțină mult râvnitul trofeu de Miss & Mister ,,Balul îndrăgostiților 2017” în fața unui juriu exigent format din Tatiana Ungurianu, Ovidiu Oargă, Alina Matei, Ionela Ștefănescu, Călin Mureșan. Numele de scenă al interpreților au fost: Familia Măruță(Ana Lazăr – Narcis Neag), Johnny Deep – Amber Heard(Mădălina Turlea -Andrei Opra), Beyonce – Jay- Z.(Lorena Oltean – Daniel Tatu), Angelina Julie – Brad Pitt(Roxana Matei –Darius Sbuchea), Ariana Grande- Justin Beeber(Alina Tomuța – Andrei Borșa).
După finalizarea competiției juriul a dat verdictul: Roxana Matei și Darius Sbuchea au fost declarați Miss și Mister ,,Balul Îndrăgostiților 2017”. Pe locul I s-a situat perechea Lorena Oltean – Daniel Tatu, locul II: Alina Tomuța -Andrei Borșa, locul III: Mădălina Turlea- Andrei Opra, locul IV: Ana Lazăr – Narcis Neag, (pereche care a câștigat și premiul special al juriului). Evenimentul s-a finalizat cu o discotecă desfășurată în holul Casei de Cultură.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=3435]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Accident rutier la Alba Iulia: Impact între două autoturisme pe strada Vasile Goldiș
Accident rutier la Alba Iulia: Impact între două autoturisme pe strada Vasile Goldiș Un accident rutier a avut loc miercuri, 4 noiembrie 2026, pe strada Vasile Goldiș din Alba Iulia. Polițiștii din Alba transmit că două autovehicule au fost implicate în evenimentul rutier. Potrivit IPJ Alba, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au […]
Foto | Ștefan Nagy, din Alba Iulia, la 100 de ani: Un secol de viață, o lecție de ambiție și pasiune pentru sport
Ștefan Nagy, din Alba Iulia, la 100 de ani: Un secol de viață, o lecție de ambiție și pasiune pentru sport Pasiunea pentru sport nu are vârstă! Albaiulianul Ștefan Nagy, maratonist și iubitor al competițiilor sportive, a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, devenind un exemplu impresionant de perseverență, disciplină și vitalitate. „Astăzi sărbătorim […]
Peste 15,6 milioane de lei pentru Alba! Guvernul deblochează fonduri pentru drumuri, apă, canalizare și gaze. Prefect: „Executivul își respectă angajamentul față de primari și comunitățile lor”
Peste 15,6 milioane de lei pentru Alba! Guvernul deblochează fonduri pentru drumuri, apă, canalizare și gaze. Prefect: „Executivul își respectă angajamentul față de primari și comunitățile lor” Comunitățile locale din județul Alba primesc o infuzie de peste 15,6 milioane de lei de la Guvern, pentru continuarea investițiilor în infrastructură. Anunțul a fost făcut de prefectul […]
