Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

FOTO: Avocatul Radu Chebuțiu, reținut de DNA Alba Iulia pentru trafic de influență. Instanța a emis mandat de arestare pentru 29 de zile

Publicat

în

Avocatul albaiulian Radu Chebuțiu, reținut aseară de DNA Alba Iulia pentru trafic de influență a fost prezentat astăzi instanței cu propunere de arestare preventivă. Acesta este acuzat de procurori că a primit de la un client suma de 1100 de euro și 6.000 de lei, în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă medicii legiști să măsluiască valoarea alcolemiei în cazul unui certificat ce trebuia să fie eliberat pe numele clientului său.

UPDATE: Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerea procurorilor DNA şi a emis pe numele avocatului un mandat de arest pe 29 de zile. Hotărârea nu este definitivă şi a fost atacată cu recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia efectuează acte de urmărire penală față de inculpatul CHEBUȚIU RADU-FLAVIU, avocat în cadrul Baroului Hunedoara, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.

Elit - Gustul Desăvârșit

Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:

În calitate de avocat al Baroului Hunedoara, în cursul anului 2012 a pretins și primit sumele de 6.000 lei și 1.100 euro de la un denunțător, lăsând să se înțeleagă va interveni pe lângă funcționarii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Alba și Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca, astfel încât, la analiza toxicologică, să se obțină un rezultat al alcoolemiei favorabil denunțătorului, de natură a nu atrage răspunderea penala a acestuia și implicit anularea permisului de conducere. Persoana denunțătoare fusese oprită în trafic de organele de poliție rutieră pe raza municipiului Alba Iulia, în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice și a fost testată cu aparatul etilotest care a indicat o valoare peste limita legală admisă, fiind apoi condusă la Spitalul Județean Alba pentru recoltarea probelor biologice de sânge și stabilirea alcoolemiei.

Inculpatului Chebuțiu Radu-Flaviu i s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 11 septembrie 2012, procurorii anticorupție au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. La data de 12 septembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile lui Chebuțiu Radu-Flaviu.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat al DNA.

Avocatul Radu Chebuţiu în vârstă de 32 ani din Alba Iulia este membru în cadrul Baroului Hunedoara.

Tânărul a mai fost în atenţia oamenilor legii în anul 2001, pe cînd era student la Facultatea de Drept a Universității 1 Decebrie 1918, fiind cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni privind drogurile de risc şi consum de droguri.

 Ziarul Unirea prezenta în octombrie 2001 problemele lui Chebuțiu cu legea:

„Lucrătorii Centrului Zonal Alba Iulia, din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Bucureşti, au finalizat cercetările cu privire la învinuiţii: Radu-Flaviu Chebuţiu (21 de ani, domiciliat în Aiud, locuind fără forme legale în Alba Iulia), student anul IIl la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii 1 Decembrie 1918, Alba Iulia; Lucian-Mircea Avrămesc (22 de ani, domiciliat în Haţeg, Hunedoara, student anul IV la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii AISTEDA din Alba Iulia; Cristian-Mihai Sîrbu (20 de ani, domiciliat în Ocnele Mari – Vîlcea), student anul IV la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia; Elvis-Daniel Henteş (21 de ani, domiciliat în Călan – Hunedoara), student anul III la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii AISTEDA din Alba Iulia, împotriva cărora s-a dispus începerea urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni privind drogurile de risc şi consum de droguri, prevăzute şi pedepsite de art. 2, pct. 1, art. 4 din Legea nr. 143/2000.

În seara de 2 octombrie, ora 18.00, pe raza localităţii Simeria Veche, Hunedoara, a fost identificat în trafic autoturismul marca Opel Kadet, înmatriculat în Germania cu nr. NM-HG 23, condus de Henteş Elvis – Daniel, care avea în portbagaj două plante de canabis. Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că, la data de 1 octombrie 2001, Chebuţiu Radu – Flaviu, Avrămesc Lucian – Mircea şi Sîrbu Cristian-Mihai au identificat o cultură de canabis, situată între două parcele de teren, cultivate cu porumb, în apropierea municipiului Blaj – Alba, după care, la data de 2 octombrie 2001, împreună cu al patrulea învinuit, s-au deplasat la cultură, de unde au recoltat mai multe fragmente vegetale.

Fragmentele de plante au fost uscate şi prelucrate la locuinţa din Alba Iulia a învinuitului Chebuţiu Radu-Flaviu, ocazie cu care au confecţionat şi consumat ţigarete cu canabis. Cu ocazia percheziţiei efectuate la autoturismul menţionat anterior şi la locuinţa învinuitului Chebuţiu Radu-Flaviu, s-a descoperit cantitatea totală de 322,33 grame canabis. În locuinţa lui Chebuţiu Radu, poliţiştii au descoperit canabis (cânepă indiană) în toate stadiile de vegetaţie şi prelucrare: de la planta verde până la frunze uscate în tavă, pe aragazplus ţigări cu canabis, confecţionate din ţigări obişnuite din care a fost scos tutunul. Plantele verzi, de pe parcela cultivată cu canabis, în cantitate de 24 kg, s-au ridicat în vederea confiscării, urmând a fi înaintate laboratorului specializat. Învinuiţii sunt cercetaţi în stare de libertate. Potrivit anchetei poliţiei, cânepa a fost cultivată de deţinătorul terenului agricol din zona Blaj pentru delimitarea unor culturi de porumb.”

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Opinii - Comentarii

Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2022. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume

Publicat

în

MESAJE de Sfinții Constantin și Elenea FELICITARI pentru Constantin și Elena. Urări prin SMS de Sf CONSTANTIN şi ELENA 2022

Felicitare de la mulți ani de Sf Constantin și Elena pentru: Elena, Ileana, Lenuţa, Constanţa, Leana, Nuţi, Constantin, Costel, Costică, etc. Mesaje haioase și amuzante de Sfinții Constantin și Elena.

Trimite un SMS, o urare sau o felicitare de „la mulţi ani”, celor dragi cu ocazia zilei numelui.

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena, al căror hram este purtat de numeroase biserici din ţară. Această sărbătoare se celebrează anual în data de 21 mai.

Elit - Gustul Desăvârșit

SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume şi sa ai parte numai de zile senine si însorite!

Azi, de ziua numelui, îţi urez şi eu sa fii iubit(a) si sa ai parte de tot ce îţi doreşti. La mulţi ani!

Urări de Sfinții Constantin și Elena

Fie ca adierea vântului lin al acestei zile frumoase de primăvară să te mângâie cu mirosul îmbietor al florilor de mai, iar sufletul să-ti rămână deschis către calea fericirii si împlinirii eterne!

SF CONSTANTIN ŞI ELENA: La mulţi ani, cu ocazia zilei de „Sfinţii Constantin si Elena”! Sa ai parte de bucurii şi împliniri!

MESAJE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Cu ocazia zilei onomastice, vreau să îţi spun că pentru mine reprezinţi totul în viaţa şi ca sufletul meu îţi doreşte numai fericire şi împliniri!

URĂRI DE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: La zi aniversara noi îţi urăm numai de bine, îţi dorim sănătate, împliniri, realizări şi îţi uram un sincer „La mulţi ani!”

SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Este minunat sa ştii ca cineva te place, cineva se gândeşte la tine, cineva are nevoie de tine… dar e si mai minunat să ştii ca exista cineva care nu-ti uita niciodată ziua de nume. La Mulţi Ani!

Citește și: Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti

Dragul meu, cu ocazia acestei zile, îţi urez sa fii mereu sănătos, energic si plin de bucurie. La mulţi ani!

Sa ai parte de cat de multa fericire îţi poate cuprinde inima, de cat de multe zâmbete îţi poate dărui o zi si de toate binecuvântările pe care ţi le poate aduce viaţa. La mulţi ani Constantin / Costică / Costel / Costin / Costi / Costinel / Costelus / Elena / Ileana / Leana / Lena / Nuti / Lenuta!

La mulţi Ani si sa ai parte de un ocean de sanatate, un munte de noroc si un camion cu bani!

MESAJE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: La multi ani! Sfintii Constantin si Elena sa te calauzeasca mereu!

URĂRI DE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Se spune ca iubitii sunt ca luna, iar fratii ca stelele. Eu am observat ca cerul poate arata bine fara luna, dar niciodata fara stele, adica fara tine. La multi ani, fratiorule/iubitule!

Sa-ti dea Domnul sanatate, judecata inteleapta, viata lunga pământească, ce doreşti sa se împlinească!

Sfantul caruia ii purtati numele sa va ocroteasca in fiecare zi, sa va aduca liniste si pace si sa nu lase ca speranta sa se stinga din sufletul dumneavoastra. La multi ani cu impliniri si momente frumoase in viitor!

La mulţi ani tuturor celor ce poarta numele sfinţilor împăraţi Constantin si Elena! Sa va călăuzească si va vă ajute a urma calea spre Domnul!

Felicitări de Sfinții Constantin și Elena

Cu ocazia sărbătoririi numelui primiţi un călduros „La mulţi ani”, multă sănătate multe realizări si tot ce vă doriţi lângă cei dragi!

URĂRI DE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Cu ocazia zilei de nume, iti doresc un munte de sanatate, o mare de iubire si un ocean de fericire!

SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Cu ocazia zilei onomastice, iti doresc o ora de liniste, o zi senina, o saptamana de bucurii, o luna de impliniri, un an de prosperitate, un veac de sanatate, fericire si iubire. La multi ani!

MESAJE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: De ziua numelui tau, iti doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sănătate şi să ti se îndeplinească toate dorinţele pe care o sa ti le pui. La multi ani, Costica!

Citește și: Mesaje de SFANTUL Ilie. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica

URĂRI DE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Îţi doresc sa ai parte de o zi de nume minunata si sa stii ca esti si vei fi mereu iubit/a de toţi prietenii tai. Cu drag, …

SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Îţi urez „La mulţi ani”, pentru că porţi acest nume, si fie ca Sfântul Constantin pe care îl reprezinţi, sa-si coboare ochii asupra ta si sa iti daruiasca fericirea dorita si liniştea interioara.

MESAJE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: La Mulţi Ani Constantine şi sper sa se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale.

URĂRI DE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: La mulţi ani şi mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sănătate si numai bucurii!

URĂRI DE SF CONSTANTIN ŞI ELENA

Un cer albastru fara nori,

In calea ta sa fie,

Sa ai in viaţa numai flori,

Noroc si bucurie!

La Mulţi Ani!

SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Un ocean de sănătate,

Un munte de noroc,

Un camion cu bani,

Si un sincer: „La mulţi ani!”

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica

SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Cele mai calde urări de bine, sănătate şi fericire, de ziua numelui. La mulţi ani!

Sa ne trăieşti, Elena / Lenuţa / Costică / Costel / Nuţi / Costi / Ileana, ani mulţi si buni,

Norocul sa-ti dea ghes mereu, minuni,

Orice dorinţa-ţi pui să se-mplinească,

Iar anii care trec te-ntinerească!

MESAJE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: La mulţi ani cu sănătate,

Sa iti dea Domnul tot ce doreşti,

Zile senine si fericire,

Elena/Constantin, sa ne trăieşti!

URĂRI DE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Este doar înca o zi, dar este cea mai frumoasa din tot anul, caci este ziua ta! La mulţi ani, iubitule/iubito!

Citește și: MESAJE de Sfântul Gheorghe. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica

MESAJE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: E o zi cand sufletul invinge orice urma de tristete, cand tot ce a fost greu ti se pare uşor. La Mulţi Ani!

SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Din totalul celor 1,8 milioane de români care îşi aniversează ziua onomastică pe 21 mai, aproximativ 1,1 milioane sunt femei şi circa 640.000 sunt bărbaţi. Dintre femei, circa 880.000 de femei poarta numele de Elena, peste 124.000 se numesc Ileana si aproape 70.000 poartă numele Lenuţa. Celelalte femei care îşi aniversează ziua onomastică de SF CONSTANTIN ŞI ELENA se numesc Constanta (circa 53.000 de femei), Constantina (aproape 27.000), Leana (circa 4.000) si Nuţi (aproximativ 1.400).

URARI DE SF CONSTANTIN SI ELENA

Cei mai mulţi bărbaţi, aproximativ 495.000, se numesc Constantin, alţi circa 80.000 – Costel, iar circa 33.000 – Costică. Totodată, circa 20.000 de barbati se numesc Costin, mai bine de 10.000 – Costinel, circa 600 – Costi si aproximativ 300 – Costeluş.

-Pentru ca astazi este o zi speciala pentru tine, ma alatur si eu celor ce-ti doresc din adancul sufletului sa ai parte numai de impliniri, satisfactii, multa sanatate, si Dumnezeu sa te calauzeasca si sa oranduiasca totul cum este mai bine pentru tine! Fie ca anii ce se scurg sa treaca, precum razele soarelui mangaie o floare ce sta sa infloreasca! “La multi ani!!!”

– La multi ani! Sfintii Constantin si Elena sa te calauzeasca mereu!

– Ne gandim cu totii la tine si pentru ca astazi este o zi speciala iti uram un sincer- La multi ani !

-Azi, de ziua numelui, iti urez si eu sa fii iubit(a) si sa ai parte de tot ce iti doresti. La multi ani !

Citește și: MESAJE de SFÂNTUL ANDREI. SMS-uri, urări, felicitări pe care le poţi trimite celor care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei

– Cu ocazia zilei de nume, iti doresc un munte de sanatate, o mare de iubire si un ocean de fericire!

– Cu ocazia zilei Sfintisorului tau, iti doresc o ora de liniste, o zi senina, o saptamana de bucurii, o luna de impliniri, un an de prosperitate, un veac de sanatate, fericire si iubire. La multi ani!

 – De ziua numelui tau, iti doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sanatate si sa ti se indeplineasca toate dorintele pe care o sa ti le pui. La multi ani, Costica!

– E o zi cand sufletul invinge orice urma de tristete, cand tot ce a fost greu ti se pare usor. La Multi Ani!

Cu ocazia sărbătoririi numelui primiţi un călduros “La mulţi ani”, multă sănătate multe realizări si tot ce vă doriţi lângă cei dragi!

Cu ocazia zilei de nume, iti doresc un munte de sanatate, o mare de iubire si un ocean de fericire!

Cu ocazia zilei onomastice, iti doresc o ora de liniste, o zi senina, o saptamana de bucurii, o luna de impliniri, un an de prosperitate, un veac de sanatate, fericire si iubire. La multi ani!

De ziua numelui tau, iti doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sănătate şi să ti se îndeplinească toate dorinţele pe care o sa ti le pui. La multi ani, Costica!

Citește și: MESAJE de SFANTUL NICOLAE. Idei de URARI şi FELICITARI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica

Îţi doresc sa ai parte de o zi de nume minunata si sa stii ca esti si vei fi mereu iubit/a de toţi prietenii tai. Cu drag, …

Îţi urez “La mulţi ani”, pentru că porţi acest nume, si fie ca Sfântul Constantin pe care îl reprezinţi, sa-si coboare ochii asupra ta si sa iti daruiasca fericirea dorita si liniştea interioara.

La Mulţi Ani Constantine şi sper sa se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale.

La mulţi ani şi mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sănătate si numai bucurii!

Citește și: MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători

Citește și: MESAJE DE ANUL NOU. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

20 mai, declarată Ziua Mondială a Albinelor. Misterul dispariției micilor insecte

Publicat

în

20 mai, declarată Ziua Mondială a Albinelor. Misterul dispariției micilor insecte

ONU a declarat ziua de 20 mai ca Ziua Mondială a Albinei. Este în continuare un mister de ce dispar aceste insecte – dar este o preocupare constantă a oamenilor de ştiinţă. Şi chiar şi a cancelarului german Angela Merkel, în ciuda tuturor problemelor internaţionale stringente.

În acest laborator al Universităţii din Graz, cercetătorii caută soluţii pentru stimularea albinelor. Micile piese albe pe care le vedeţi în imagine sunt de fapt un fel de roboţi, care ar trebui să influenţeze micile vieţuitoare.

„Cele trei feluri în care roboţii afectează albinele sunt temperatura – aceste plăci de metal, care în mod normal ar fi acoperite cu ceară, pot fi încălzite, iar albinele sunt atrase de căldură. Sunt apoi aceste fante, pe unde se suflă foarte delicat aer cald, care redistribuie albinele acolo când sunt într-un loc în care nu le vrem Şi vibraţia pe anumite frecvenţe, un semnal la care albinele reacţionează” – Martina Szopek – cercetător, universitatea din Graz.

Elit - Gustul Desăvârșit

Albinele sunt o problemă peste tot în lume: micile insecte nu mai polenizează – şi astfel, culturi întregi sunt compromise.

Cancelarul Angela Merkel a înfruntat fără rezerve râsetele din Bundestag şi, după referiri la Iran şi Coreea de Nord, i-a îndemnat pe politicieni să nu ignore problema albinelor

„Aş vrea să închei cu ceva pe care mulţi l-ar putea considera nesemnificativ dar care eu cred că este foarte important: Pe 20 mai, săptămâna viitoare, vom marca pentru prima oară Ziua Mondială a Albinelor” – Angela Merkel – cancelarul Germaniei

Germania este printre suporterii cei mai activi în interzicerea neonicotinoidelor, pesticide care fac rău albinelor. România se opune acestor restricţii totale, pentru că ne-ar afecta grav productivitatea anumitor culturi agricole expuse dăunătorilor, mai ales cele de porumb.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

19 mai 1919: A fost înființată organizația non guvernamentală „Salvați Copiii”

Publicat

în

19 mai 1919: A fost înființată organizația non guvernamentală „Salvați Copiii”

Salvați copiii este o organizație neguvernamentală internațională a cărei scop este de a acorda sprijin copiilor care au nevoie de ajutor din întreaga lume. A fost înființată în anul 1919 în Marea Britanie.

Scopul principal al asociației este dezvoltarea proiectelor care aduc îmbunătățiri substanțiale și de lungă durată în folosul copiilor. Face parte din International Save the Children Alliance care este compusă din alte 27 de organizații naționale. International Save the Children Alliance este un ONG cu statut consultativ pe lângă consiliul Economic și Social al ONU.

“Salvaţi Copiii România” este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.

Elit - Gustul Desăvârșit

Programele Organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile – copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi etc. În cei 26 de ani de activitate, peste 1.340.000 copii au fost implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de Organizaţie.

Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări Misiunea Organizației Salvați Copiii România este de a obține progrese marcante privind modul în care copiii sunt tratați și de a produce schimbări imediate și de durată în viața acestora. Viziunea Salvați Copiii România este o lume în care fiecărui copil îi este respectat dreptul la viață, protecție, dezvoltare și participare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare