Politică Administrație

FOTO: Avansări la IPJ Alba de Ziua Poliției Române. Peste două sute de polițiști au participat la ședința festivă

Bogdan Presecan

Publicat

în

În spiritul sărbătorii celebrate la data de 25 martie de toţi poliţiştii români, cu ocazia ZILEI POLIŢIEI ROMÂNE, azi, 25 martie 2014, în sala de festivităţi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a avut loc o şedinţă festivă.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit unui comunicat remis presi de IPJ Alba, “această activitate a fost condusă de domnul chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, la ea participând şefii de servicii şi subunităţi, şefii de birouri, poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, de la Poliţia Municipiului Alba Iulia şi alte subunități.

Şedinţa a debutat cu intonarea imnului naţional iar subcomisar de poliţie, doctor în istorie, Marius Ciuta, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, a prezentat aspecte cu caracter istoric, ale evoluţiei poliţiei din ţara noastră.

Domnul chestor principal Ioan Nicolae Căbulea, a dat citire mesajelor adresate poliţiştilor cu ocazia Zilei Poliţiei Române de domnul Viceprim-ministru pentru Securitate Naţională, ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea şi de domnul chestor general de poliţie Petre Tobă, inspector general al Poliţiei Române.

Pentru rezultatele deosebite obţinute în activitatea profesională, subcomisar de poliţie Davidaş Dorin, şeful Serviciului Rutier, subcomisar Mărginean Cristian Ionel, şeful Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş, inspector principal Şerban Traian Paul, şeful Poliţiei Orașului Cugir şi inspector Popa Grigore Sorin, şeful Poliţiei Orașului Baia de Arieş, au fost avansaţi, la gradul profesional următor, înaintea împlinirii stagiului minim.

Agent şef adjunct Oţoi Simion de la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, agent şef adjunct Furdui Cristian de la compartimentul de Investigații criminale al Poliţiei Oraşului Abrud, agent principal Barba Nicolae Ciprian, şeful Postului de Poliţie Mirăslău şi agent principal Bora Daniel Nicolae, șeful Postului de Poliţie Vinţu de Jos, au fost, deasemenea, avansaţi în gradul profesional următor înainte de împlinirea stagiului minim în grad, ca şi recompensă pentru rezultatele profesionale.   

Cu acelaşi prilej, au fost avansaţi la termen în gradul profesional următor, 108 poliţişti (28 de ofiţeri şi 80 de agenţi).

În luarea sa de cuvânt, domnul chestor principal Ioan Nicolae Căbulea, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, i-a felicitat pe poliţiştii din Alba şi le-a urat succes, subliniind totodată obligaţiile ce le au pentru aplicarea cu fermitate a legii şi respectarea principiilor de legalitate, obiectivitate şi imparţialitate.”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult