Actualitate

FOTO | Auroră boreală, vizibilă parțial în România: „Cu ochiul liber s-a văzut ceva, ceva, dar foarte jos față de orizont și nu din orașele mari, unde cerul este mai luminos decât aurora”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Auroră boreală, vizibilă parțial în România: „Cu ochiul liber s-a văzut ceva, ceva, dar foarte jos față de orizont și nu din orașele mari, unde cerul este mai luminos decât aurora”

O aurolă boreală a fost vizibilă, în noaptea de luni spre marți, parțial, în România.

„Pe 20 ianuarie, când o să vă treziți, o să vedeți că mulți oameni au fost impresionați de o auroră boreală care s-a văzut din țara noastră.

Să nu vă pară rău, pentru că aurora s-a văzut cel mai bine în fotografii sau cu ochiul liber din locurile fără poluare luminoasă.

Fotografiile sunt făcute cu timp de expunere mai mare decât al ochiului, drept pentru care când te uiți cu ochii din dotare, automat vei vedea ceva mai puțin strălucitor. Senzorul camerei este sensibil la roșu mai mult decât ochiul, deci aurora s-ar vedea mai puțin colorată decât în fotografii.

Cu ochiul liber s-a văzut ceva, ceva, dar foarte jos față de orizont și nu din orașele mari, unde cerul este mai luminos decât aurora.

Aurora a avut cea mai mare strălucire între ora 23:30 și miezul nopții”, a precizat astronomul Adrian Șonka.

foto: Meteoplus


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind ordonanța Guvernului care taie mii de posturi din administrație. Actul normativ analizat nu ar avea un obiect de reglementare clar

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind ordonanța Guvernului care taie mii de posturi din administrație. Actul normativ analizat nu ar avea un obiect de reglementare clar Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională prevederi din ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută de Guvern, act normativ care vizează creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale și prevede […]

Citește mai mult

Actualitate

Dani Mocanu ar urma să ajungă la închisoare în România. Manelistul va fi predat de autoritățile italiene

Bogdan Ilea

Publicat

în

Dani Mocanu ar urma să ajungă la închisoare în România. Manelistul va fi predat de autoritățile italiene Dani Mocanu, aflat în prezent sub supravegherea autorităților judiciare din Italia, urmează să ajungă la închisoare în România. Manelistul are de executat o pedeapsă de 4 ani de închisoare, stabilită în noiembrie anul trecut de Curtea de Apel […]

Citește mai mult

Actualitate

Emil Gânj, căutat în județul Covasna după ce un cetățean l-ar fi văzut pe malul râului Olt. Polițiști și jandarmi sunt în teren

Bogdan Ilea

Publicat

în

Emil Gânj, căutat în județul Covasna după ce un cetățean l-ar fi văzut pe malul râului Olt. Polițiști și jandarmi sunt în teren Mai multe echipe formate din polițiști și jandarmi fac căutări în zona Comunei Bixad din județul Covasna, pe malul râului Olt, după ce un localnic a semnalat prin numărul de urgență 112 […]

Citește mai mult