Curier Județean

FOTO: Au furat 700 de kg de pește din bălțile unei societăți din comuna Doștat. Doi bărbați din Vâlcea, REȚINUȚI de polițiștii din Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliţiştii din Sebeş au depistat, în flagrant delict, doi bărbaţi din judeţul Vâlcea, în timp ce transportau 700 de kilograme de peşte ce s-a dovedit a fi braconat şi furat din bălţile piscicole aparţinând unei societăţi comerciale din comuna Doştat. Cei doi au fost reţinuţi.

Petrecerea Divorțaților

În noaptea din 7 spre 8 aprilie 2017, în jurul orei 03.00, Poliţiştii Biroului Rutier Sebeş, în timp ce acţionau împreună cu poliţiştii Biroului de Ordine Publică, au depistat, în trafic, pe raza municipiului Sebeş, un autoturism condus de C.C.N., de 18 ani, din comuna Ioneşti, judeţul Vâlcea.

Cu ocazia controlului efectuat, în autoturism a fost găsită cantitatea de 700 de kilograme de peşte pentru care, nici conducătorul auto şi nici pasagerul din autoturism, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din aceeaşi comună, nu au putut prezenta documente legale de provenienţă şi transport.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, întreaga cantitate de peşte a fost braconată, în noaptea de 07/08.04.2017, de către cei doi bărbaţii, din bălţile aparţinând unei societăţi comerciale din Doştat, prin folosirea de plase monofilament.

Faţă de C.C.N. şi Ş.M. a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de braconaj piscicol şi furt calificat, iar poliţiştii i-au reţinut pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş care a dispus faţă de aceştia, măsura preventivă a controlului judiciar.

Întregul prejudiciu a fost recuperat şi restituit societăţii păgubite, iar autoturismul, plasele şi uneltele folosite la comiterea infracțiunilor, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

UPDATE FOTO | Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda Un accident rutier a avut loc marți seara, în jurul orei 19.40, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate  Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, care a fost recepționată joi, 22 octombrie 2026, și care a fost pusă în funcțiune luni, 27 octombrie 2026, nu a fost luată ,,cu asalt” de către albaiulieni sau vizitatori.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează crescătorii de ovine și caprine că, în perioada următoare, va începe campania oficială de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine. Pentru județul Alba, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară […]

Citește mai mult