Sport

FOTO: Atleții veterani din Alba au obținut 4 titluri de campioni la Campionatul Național de Marș și Alergare pe Șosea desfășurat la Baia Mare

Ioana Oprean

Publicat

în

La Baia Mare, în organizarea oraşului Tăuţii Măgherăuş, F.R.A. și D.T.S. Maramureș s-a desfășurat sâmbătă, 1 iunie a.c, Campionatul Național de Marș și Alergare pe Șosea, competiție destinată categoriilor de vîrstă cuprinse între 35 – 90 ani (masculin + femenin), eveniment care a mobilizat peste 1500 de participanți.

Alergătorii județului Alba au obținut și de această dată un deosebit succes, întorcându-se acasă cu patru titluri de campioni. Astfel, la 10 km alergare pe șosea, Vasile Hârjoc – categ. +65 ani, (din Cut- Sebeș), legitimat la CSO Cugir, Aurelian Zegrean – categ. + 40 ani, legitimat la Asociația ,,Mica Romă” Blaj, Ilie Cioca – categ. +70 ani, legitimat la CSM Unirea Alba Iulia, au ocupat poziția I de pe podium, iar la aceeași probă, Silviu Pâclișan (CSO Cugir)- categ +55 ani și Daniel Scrob (categ + 35 ani) – CSO Cugir s-au situat pe locul al doilea.

La Marș 10 km, albaiuleanca veterană, Emilia Gușet (categ +75 ani), de la CSM Unirea Alba Iulia s-a clasat pe primul loc la această probă. O impresie bună au făcut și soții Emil și Margareta Suflețel (CSM Unirea Alba Iulia), care au terminat cursa la proba 2,5 km – popular.

Îi felicităm și noi pe bravii veterani ai atletismului județean și le dorim noi victorii în competițiile următoare!

Constantin PREDESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Sport

Sport

Teodora Damian, senzațională la Mondialele Under 20! Handbalista din Alba, a treia oară MVP și 55 de goluri înscrise pentru România!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Teodora Damian, senzațională la Mondialele Under 20! Handbalista din Alba, a treia oară MVP și 55 de goluri înscrise pentru România! Jucătoarea din Războieni-Cetate și-a luat rămas bun de la competiția supremă la handbal feminin cu o prestație de excepție, 15 goluri înscrise în jocul cu Cehia și al treilea atitlu individual de MVP. Citește […]

Citește mai mult

Sport

Uniriștii Jorza, Golda, Ardei și, poate, Ardeiu, la CSM Olimpia Satu Mare! Pelici mizează pe foștii săi elevi de la CSM Unirea Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Uniriștii Jorza, Golda, Ardei și, poate, Ardeiu, la CSM Olimpia Satu Mare! Pelici mizează pe foștii săi elevi de la CSM Unirea Alba Iulia CSM Olimpia Satu Mare va demara luni, 6 iulie, pregătirile pentru stagiunea 2026/2027, sub comanda noului antrenor Alexandu Pelici. Fostul principal al Unirii Alba Iulia a reuși să-i convingă pe 3 […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Optimi de finală surpriză la Campionatul Mondial 2026: Adio pentru Germania și Olanda! Emoții pentru Brazilia, Anglia și Belgia

Ioana Oprean

Publicat

în

Optimi de finală surpriză la Campionatul Mondial 2026: Adio pentru Germania și Olanda! Emoții pentru Brazilia, Anglia și Belgia Faza „16”-imilor de finală de la Campionatul Mondial se apropie de încheiere, până în prezent, la ora redactării acestui articol, fiind înregistrate două uriașe surprize! Germania a pierdut pentru prima dată în istorie la loviturile de […]

Citește mai mult