FOTO: Atenție tineri! Avem Eurodyssee și în județul Alba! Antena ARE reînviată după 12 ani de adormire
Programul Eurodyssee, șansa tinerilor 18-30 de ani pentru un stagiu bine plătit în Europa, a ajuns să fie implementat în sfârșit și în județul Alba, după 12 ani de existență inutilă a biroului ARE la Alba Iulia.
Astăzi, la Alba Iulia, așa cum deja v-am informat, se desfășoară lucrările Reuniunii de lucru privind prezentarea programului Eurodyssee în Judeţul Alba.
Legat de această acțiune, la Palatul Apor din cadrul Universității „1 Decembrie 1918”, a avut loc o conferință de presă la care au participat Michele Sabban și Rui Bettencourt, președinte și , respectiv, secretar general al Programului Eurodyssee, și Florin Roman, vicepreședintele CJ Alba și reprezentantul județului nostru în Ansamblul Regiuniilor Europeene (ARE).
La reuniunea de la Alba Iulia participă reprezentanți ai 14 consilii județene din România (HD, AG,CJ,HR, BN, BZ, MS, SB,TM, AR, etc) și reprezentanți ai ADR Centru și ale unor companii locale invitate să devină partenere în programul de stagii din Alba, care va fi operațional din luna aprilie. În prezent, doar șase județe din România sunt regiuni partenere în acest program: Argeș, Timișoara, Hunedoara, Harghita, Covasna și Alba. În urma acestei reuniuni organizate de CJ Alba, mai multe județe și-au exprimat intenția de a începe demersurile pentru a intra în program.
Michele Sabban, președintele Eurodyssee a declarat că biroul ARE ddin Alba Iulia trebuie să devină o extensie puternică a programului în România și țările din sud-estul Europei, subliinind potențialul uman și material pe care l-a identificat aici. Aceasta a amintit că la nivelul UE există în acest moment circa 14 milioane de someri, iar programul pe care îl conduce are rolul de a îi ajuta pe tinerii din regiunile partenere (acum și pe cei din județul Alba) să învețe o limbă străină și să își formeze competențe profesionale în cadrul unui stagiu de muncă, la o companie/instituție dintr-o țară europeană.
“Județul Alba și celelalte regiuni românești vor reprezenta un exemplu pentru regiunile din Europa de Est. Avem nevoie să existe aici un pol care să lucreze cu regiunile din jur, care să promoveze și să disemineze informațiile privind Programului Eurodyssee. Iar în acest sens, Florin Roman, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, este reprezentantul meu pentru regiunile din România și Europa de Est. Pentru că cunoaște foarte bine programul, Europa, este dinamic și avem același obiectiv: sprijinirea tinerilor”, a spus Michele Sabban.
Florin Roman le-a mulțumit invitaților pentru participarea la această reuniune și a promis că instituția pe care o reprezintă va face tot ce este nevoie pentru a își îndeplini onoranul rol de reprezentanți regionali ai Eurodyssee. De asemenea, vicele CJ Alba a nunțat că va propune extinderea programului și în Republica Moldova
“Este o mare onoare și plăcere pentru noi să îi avem ca oaspeți pe Michele Sabban și Rui Bettencourt și le promitem că vom face tot ce ne stă în putință, ca în calitate de reprezentanți regionali ai Eurodyssee, să nu îi dezamăgim. O să propun astăzi liderilor Eurodyssee, extinderea programului de mobilitate pentru tineri și în Republica Moldova”, a declarat Florin Roman.
Din luna aprilie, tinerii din județul Alba care au între 18 și 30 de ani vor putea aplica pentru un stagiu (3-7 luni), plătit cu sume între 300 și 900 de euro pe lună, într-una din cele aproape 40 de regiuni din Europa, partenere în programul Eurodyssee. Vom reveni cu amănunte la momentul în care serviciul este operațional.
Află AICI totul despre Programul Eurodyssee!
Ce este Antena – Biroul regional al Ansamblului Regiunilor Europene (ARE) din Alba Iulia?
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene. Victor Negrescu: Investițiile în sănătate trebuie să rămână o prioritate europeană
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene. Victor Negrescu: Investițiile în sănătate trebuie să rămână o prioritate europeană Proiectul noului Spital Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene, după ce Comisia Europeană a aprobat transferul finanțării pentru mai multe spitale din România […]
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026 Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, AUR se menține pe prima poziție în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, dar coboară sub pragul de 40%, cu trei procente […]
VIDEO | Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu
Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu Nicolae Albu, Prefectul județului Alba, a oferit luni, 9 martie 2026, o serie de explicații cu privire la reducerea numărului de posturi din Prefectura Alba. Astfel, instituția va rămâne cu 36 de posturi și, cu toate […]



