Curier Județean

FOTO: Ateliere de dezvoltare personală pe Dealul Mamut, pentru copii din centre educaționale din Alba

Bogdan Presecan

Publicat

în

Copiii de la Centrele Educaţionale „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Aiud, judeţul Alba şi „Sfântul Dumitru” din Sângeru de Pădure, judeţul Mureş, au participat la atelierele de dezvoltare personală de pe Dealul Mamut din Alba Iulia, învăţând pe această cale cum să îşi dezvolte curajul.

Potrivit unui comunicat remis presei de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, “cei 25 de beneficiari ai fiecărui centru educaţional au luat parte la modulul de dezvoltare a curajului parcurgând două trasee, traseul mov şi traseul tiroliană. Potrivit coordonatorului activităţii „Ateliere Educaţionale” din cadrul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Bianca Mărginean, primul traseu este recomandat pentru copiii care utilizează echipamentul pentru prima oară.

„Elementele de pe traseul mov conţin corzi, plase de corzi, balansoare de frânghii, tiroliană şi poduri de buştean concepute în aşa fel încât să corespundă cu înălţimea şi condiţia fizică a copiilor. Aceştia sunt în permanenţă supravegheaţi şi ghidaţi de către personal calificat şi specializat”, a explicat Bianca Mărginean.

La finalul traseului, copiii au primit fiecare câte o coală de hârtie pentru a scrie ce anume le-a plăcut cel mai mult, aceştia arătându-se extrem de încântaţi de experienţa trăită.

Copiii din cadrul Centrului Educaţional „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” Aiud au participat pentru prima dată la atelierele educaţionale de pe Dealul Mamut, exprimându-şi dorinţa de a se întoarce cât de curând la Alba Iulia.Participarea la atelierele educaţionale amenajate pe Dealul Mamut a fost o evadare palpitantă din cotidian pentru beneficiarii noştri. La început au părut neîncrezători, dar dornici de neprevăzut. Parcurgând traseul, copiii au prins curaj şi încredere în forţele proprii astfel încât, la finalizarea traseului erau deja dornici să-l reia. Ei au fost foarte încântaţi de echipament, de locaţie şi de felul cum sunt amenajate atelierele, cu poduri suspendate, plase de păianjen, panouri de căţărat şi nu în ultimul rând de tiroliene, unde, adrenalina a ajuns la cote maxime” a precizat părintele Teofil Sas, coordonatorul centrului educaţional din Aiud.

Şi copiii din Centrul Educaţional „Sfântul Dumitru” din Sângeru de Pădure, judeţul Mureş au luat parte de curând la atelierele educaţionale unde provocările de pe traseu i-au făcut să uite pentru câteva ore de toate grijile.

 „Pentru copiii din centrul educaţional a fost prima experienţă de acest fel, aceştia fiind foarte încântaţi că au reuşit să parcurgă elementele dedicate lor, expresia de pe chipul lor fiind mai mult decât sugestivă. Pentru câteva ore au uitat de toate grijile şi au încercat să facă faţă provocărilor de pe traseu. Tiroliana a fost preferată de marea majoritate dintre ei şi puntea Tarzan. Adrenalină, senzaţie, bună dispoziţie şi experienţă de neuitat au fost cuvintele care au descris întreaga zi petrecută de copiii noştri în parcul din Alba Iulia. Şi să nu uităm cât de importantă este expresia <mens sana in corpore sano>” a mărturisit părintele Mihai Dumitrescu, coordonatorul centrului Educaţional din Sângeru de Pădure.

“La atelierele educaţionale organizate în spaţiul special amenajat pe Dealul Mamut din Alba Iulia copiii din centrele educaţionale din judeţele Alba şi Mureş vor urma 5 module de dezvoltare personală: modul de dezvoltare a curajului; modul de formare a responsabilităţii personale şi sociale; modul de astronomie şi observarea mediului înconjurător; modul de dezvoltare a abilităţilor de comunicare şi gestionarea conflictelor. Atelierele presupun trasee alcătuite dintr-o serie de elemente suspendate pe copaci sau piloane pe care le poţi parcurge folosind echipamentul corespunzător de alpinism prin traversare sau căţărare. Elementele traseelor sunt construite din cabluri, corzi şi grinzi, care corespund standardelor europene.

„Atelierele educaţionale” sunt înfiinţate în cadrul proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale”, proiect derulat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia la nivelul regiunilor Centru şi Vest, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Scopul proiectului este prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi menţinerea în sistemul de educaţie a 500 de elevi din regiunile Centru şi Vest. În cadrul proiectului au fost înfiinţate 16 centre educaţionale respectiv în judeţul Alba la Alba Iulia, Baia de Arieş, Aiud, Ocna Mureş, Sebeş, Valea Lungă, Roşia de Secaş, Silivaş, în judeţul Mureş la Luduş, Sângeru de Pădure, Reghin şi în Timiş la Timişoara, Deta, Lugoj, Sânnicolau Mare şi Făget. În fiecare centru educaţional, 25 de copii din familii sărace sau aflaţi în risc de abandon şcolar beneficiază zilnic de o masă caldă şi o gustare rece, sprijin în efectuarea temelor şi meditaţiilor pentru scăderea riscului de eşec şcolar. De asemenea, copiii primesc şi burse sociale, rechizite şi materiale didactice.

Proiectul „Reţea interregională de centre educaţionale” este implementat în parteneriat cu Arhiepiscopia Timişoarei, DGASPC Alba, DGASPC Mureş, DGASPC Timiş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Asociaţia Filantropia Ortodoxă – Filiala Reghin”, se precizează în comunicatul de presă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Ce se întâmplă cu abonamentele pentru transportul în comun din Alba Iulia active în 16 iunie 2026, când a fost suspendat serviciul: Precizări oficiale ale operatorului de transport STP

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce se întâmplă cu abonamentele pentru transportul în comun din Alba Iulia active în 16 iunie 2026, când a fost suspendat serviciul: Precizări oficiale ale operatorului de transport STP Societatea de Transport Public (STP) S.A. Alba Iulia a transmis luni, 17 august 2026 o informare privind situația abonamentelor de călătorie la reluarea serviciului de transport […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | După 2 luni de blocaj, transportul public din Alba Iulia s-a reluat din punctul în care a fost abandonat. Viceprimar: „Sumele care sunt în litigiu rămân în litigiu”

Ioana Oprean

Publicat

în

După 2 luni de blocaj, transportul public din Alba Iulia s-a reluat din punctul în care a fost abandonat. Viceprimar: „Sumele care sunt în litigiu rămân în litigiu” Transportul public din Alba Iulia s-a reluat, luni, 17 august 2026, după două luni de blocaj. Asta după ce fost semnată o nouă convenție între Primăria Alba […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Apeductul vechi de peste un secol dintr-un oraș din Alba nu va mai fi demolat: Decizie de ultimă oră

Ioana Oprean

Publicat

în

Apeductul vechi de peste un secol dintr-un oraș din Alba nu va mai fi demolat: Decizie de ultimă oră Apeductul vechi de peste un secol din Parcul Arini din Sebeș nu va mai  fi demolat. Într-o ședință extraordinară a Consiliului Local Sebeș, desfășurată luni, 17 august 2026 a fost luată decizia de a se renunța […]

Citește mai mult