Curier Județean

FOTO: Conferinţă de informare privind avantajele medierii, la Alba Iulia

Alexandra Mates

Publicat

în

Sâmbătă, 9 martie, începând cu ora 9.00, la Hotel Parc din Alba Iulia s-a desfăşurat conferinţa organizată de „Asociaţia Centrul de Mediere Alba”, asociaţie profesională în domeniul medierii, membră a U.C.M.R., care a reunit mediatori din judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara, magistraţi, avocaţi, executori judecătoreşti, reprezentanţi ai principalelor instituţii publice locale.

În deschiderea conferinţei au salutat reglementarea medierii în legislaţia naţională, în baza Directivei europene 52/2008 , prin ultimele modificări aduse Legii 192/2006 şi introducerea  medierii ca instituţie juridică modernă şi adaptată nevoilor justiţiabililor: Ion Dumitrel- preşedintele Consiliului Judeţean Alba; Horaţiu Josan- primarul Municipiului Aiud; Dan Nariţa- directorul Cancelariei Prefecturii Alba; Aurelian Mocan – judecător,  vicepreşedintele Tribunalului Alba;Eugen Fulop – procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia;Ioan Rus, avocat, Decanul Baroului Alba; Angelica Mocan- mediator, membru în Consiliul de Mediere din România, vicepreşedintele Uniunii Centrelor de Mediere din România

Problematica abordată a fost diversă, referenţii analizând, din perspectiva teoretică şi practică următoarele teme :
– Procedura Informării Prealabile asupra medierii şi avantajele acesteia; tipuri de conflicte în care se impune parcurgerea obligatorie a informării; actele care se întocmesc şi sancţiuni procedurale ale nerespectării obligaţiei de informare;- Angelica Mocan-membru în Consiliul de Mediere din România;
-Medierea în cazul conflictelor în materie penală- Aurelian Mocan, Vicepreşedintele Tribunalului Alba;
– Relaţia mediator -avocat; Ioan Rus- Decanul Baroului Alba;
-Medierea în insolventa; Mihail Butuc- reprezentantul Filialei Judeţene Alba  a practicienilor în  insolvenţă ;
-Publicitatea profesiei de mediator şi a formelor de exercitare a profesiei; mediator Mircea Crişan.

Seminarul a avut un caracter interactiv, participanţii dialogând cu referenţii, pe diverse teme legate de implementarea medierii în legislaţia naţională, ocazie cu care s-a evidenţiat importanta informării prealabile cu privire la avantajele medierii, pentru a asigura justiţiabililor o bună cunoaşterea a medierii, că metoda alternativă de soluţionare a litigiilor, raportat la procedura judiciară.

Angelica Mocan, membru în Consiliul de Mediere din România, a subliniat că „obiectivul de a asigura un acces mai bun la justitite, ca parte a politicii Uniunii Europene de instituire a unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, include potrivit Directivei Europene nr. 52/2008, preivind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială, accesul la metode de solutionar a litigiilor, atât pe cale judiciară, cât şi extrajudiciara. Medierea poate asigura o soluţionare extrajudiciară eficienta , din perspectiva costurilor şi  rapidităţii, a litigiilor în materie civilă şi comercială , prin intermediul unor proceduri adaptate nevoilor părţilor. Acordurile rezultate din mediere sunt respectate voluntar şi menţin o relaţie amiabilă şi durabilă între părţi. ” Mediere ” în sensul legislaţiei U.E. înseamnă un proces structurat, în care 2 sau mai multe părţi într-un litigiu, încearcă, din proprie iniţiativă să ajungă la un acord privind soluţionarea litigiului dintre ele, cu asistenta unui mediator. Acest proces poate fi iniţiat de către părţi, recomandat sau impus de către instanţă de judecată.”

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Rareș Alexandru Moldovan, de la Liceul Teoretic Teiuș, performanță obținută la Olimpiada Națională de Geografie, faza județeană: S-a clasat pe locul II

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rareș Alexandru Moldovan, de la Liceul Teoretic Teiuș, performanță obținută la Olimpiada Națională de Geografie, faza județeană: S-a clasat pe locul II Elevul Rareș Alexandru Moldovan, din clasa a VIII-a a Liceului Teoretic Teiuș, a obținut Premiul al II-lea la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Geografie. Elevul a fost coordonat în pregătirea pentru competiție […]

Citește mai mult

Curier Județean

6-7 martie 2026 | Înmormântarea Fărșangului, la Rimetea: PROGRAMUL obiceiului-eveniment din localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori

Ioana Oprean

Publicat

în

Înmormântarea Fărșangului 2026, la Rimetea: PROGRAMUL obiceiului-eveniment din localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori „Înmormântarea Fărşangului”, de la Rimetea, județul Alba, este o tradiţie populară maghiară, veche de mai bine de 300 de ani, în care un alai colorat, asemănător celui de nuntă, condus de muzicanţi, preot, cantor, mire şi mireasă, şi […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Au început lucrările de canalizare într-un sat dintre dealuri din Alba: „Este un moment pe care l-am așteptat”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Au început lucrările de canalizare într-un sat dintre dealuri din Alba: „Este un moment pe care l-am așteptat” Au început lucrările de canalizare în satul Dumitra, din comuna Sântimbru, a anunțat, joi, 5 martie 2026, primarul Ioan Iancu Popa. Proiectul este realizat cu finanțarea prin Programul „Anghel Saligny” și lucrările se vor întinde pe parcursul […]

Citește mai mult