Actualitate

FOTO: Albaiulienii pot să-şi ia „paşti” de la Catedrala Reîntregirii şi înainte de slujba de Înviere

Alexandra Mates

Publicat

în

Aşa cum se întâmplă în fiecare an, în Sâmbăta Mare, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia se împart „paştile” (bucăţele de pâine stropite cu vin şi sfinţite). Astăzi, începând cu ora 11.00,  deja zeci de credincioşi albaiulieni şi-au îndreptat paşii spre Catedrală pentru a-şi lua  „paştile”, sfinţite în Joia Mare.

Petrecerea Divorțaților

Normal, „paştile” se împart după slujba de Înviere, însă ele au început a fi împărţite de astăzi pentru ca şi cei care din anumite motive nu vor putea asista la slujba din Noaptea de Înviere, să primească binecuvântarea Învierii prin sfintele „paşti”.

Pâinea şi vinul sfinţite se mănâncă după Slujba Învierii şi dimineaţa pe nemâncate, în fiecare zi, până în duminica a doua după Sfintele Paşti, a Sfântului Apostol Toma.

 În schimbul „paştilor”, credincioşii şi-au făcut un obicei din a  lăsa ouă vopsite sau a pune bani în cutia milei.

Pentru cei care încă nu au ajuns  să-şi ia „paştile”, acestea vor fi împărţite până deseară la ora 20.00, dar şi la noapte, după Slujba de Înviere, şi în prima zi de Paşti. De menţionat că în acest an, „paştile” (pâinea şi vinul) au fost donate de către primarul Mircea Hava şi Ion Dumitrel,  preşedintele CJ Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte

Ioana Oprean

Publicat

în

Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte Castanele, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive, sunt considerate unul dintre superalimentele toamnei. Bogate în vitamine și minerale, ele pot fi savurate coapte, oferind energie și savoare în zilele răcoroase de sezon. Toamna aduce cu ea mirosul de castane […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni România intră într-o perioadă cu temperaturi în scădere, nopți tot mai reci și precipitații însemnate în mai multe regiuni. În intervalul 2–15 noiembrie 2026, […]

Citește mai mult

Actualitate

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]

Citește mai mult