Ştirea zilei

FOTO| Alba a obținut marele premiu la festivalul de umor de la Vișeu de Sus – „Zâmbete în prier”: „Despre sănătate”, premiul I la secțiunea „gazel”

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO| Alba a obținut marele premiu la festivalul de umor de la Vișeu de Sus – „Zâmbete în prier”: „Despre sănătate”, premiul I la secțiunea „gazel”

„Zâmbete în prier”, unul dintre cele mai longevive festivaluri de umor din România, ajuns la ediția a XXI-a, organizat de Primăria și Consiliul local al orașului Vișeu de Sus, în colaborare cu Uniunea Epigramiștilor din România (UER), și-a desemnat câştigătorii. Cu această ocazie, încă un premiu pentru umor a fost câștigat de către colegul nostru de redacție, Dorel Lazăr.

Sâmbătă, 29 aprilie, la Vișeu de Sus, a avut loc gala de decernare a premiilor celei de a XXI-a ediții a Festivalului-concurs de satiră și umor „Zâmbete în Prier”, festival la care județul Alba a fost reprezentat de colegul nostru, Dorel Lazăr. Cu peste 150 de lucrări de literatură umoristică înscrise la concurs, festivalul se situează pe locul 2 în țară, după festivalul albaiulian „Alb-Umor”, organizat de către Consiliul Județean Alba, și se încadrează în cele mai importante festivaluri de gen din România.

Colegul nostru a obținut premiul I la secțiunea „gazel”, gen literar conceput și promovat de mare nostru poet ardelean George Coșbuc. Redăm mai jos gazelul câștigător, care a avut ca temă „Despre sănătate”:

– Ceva ce cred că nu se poate:
Reforme azi în Sănătate

S-au încercat și mai-nainte,
Dar n-au fost bine calculate

Iar legile ce-aveau viziune,
Ciudat, dar nu au fost votate.

Ne pleacă medicii de-a valma
La muncă în străinătate

Iar cei rămași nu au salarii
Cum s-ar cădea, nici jumătate.

Medicamentele sunt scumpe,
Nu sunt, sau sunt pe terminate.

Spitale-avem cu igrasie
Și multe chiar dărăpănate

Promit aleșii noi spitale
Și-apoi îi doare-n cot de toate…

-Hai, ia un ceai de tei, bunico,
Că e curată sănătate

Și nu mai cârcoti atâta
Că n-o să faci așa dreptate

La anu’ du-te și votează,
S-avem aleși pe meritate!

La concursul de epigramă au participat 105 dintre cei mai buni epigramiști, 73 de participanți au fost la secțiunea parodie, peste 140 de autori la secțiunea gazel, dar și 50 de autori de carte de umor din România și Republica Moldova. Pe lângă această performanță, colegul nostru a reușit să câștige și locul 2 la concursul de epigrame adhoc.

Potrivit celor declarate de Dorel Lazăr, acesta este primul concurs de marcă de literatură umoristică din acest an, realizat sub egida Uniunii Epigramiștilor din România, cel de al doilea ca importanță urmând să fie organizat la Alba Iulia, Festivalul Internațional de Epigramă și Literatură Umoristică „Alb-Umor”, organizat de Consiliul Județean Alba, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” din Alba Iulia, Centrul Cultural „Augustin Bena” Alba Iulia și Teatrul „Prichindel”.

Festivalul albaiulian se va desfășura cel mai probabil în perioada 8-9 septembrie în seculara cetate a Albei Iulia și se aşteaptă participarea a peste 350 dintre cei mai talentați umoriști români. „Festivalul concurs de la Vișeu de sus a fost un festival interesant și cu un nivel ridicat al calității materialelor trimise. Organizatorul, Lucian Perța, membru al Uniunii Epigramiștilor din România (UER) și al Uniunii Scriitorilor din România, a și specificat faptul că, datorită valorilor apropiate ale lucrărilor, membrii juriului au avut probleme de departajare a premianților, departajarea câștigătorilor fiind făcută de doar câteva sutimi de notă”, ne-a declarat Dorel Lazăr.

În calitatea sa de coordonator al Festivalului „Alb-Umor” din Alba Iulia, a constatat că rezultatele festivalului de umor din Alba Iulia va fi cel puțin la fel de „strâns” în ceea ce privește calitatea materialelor participante la concursuri, fapt care va pune în dificultate membrii juriului.

„La Vișeul de Sus fost o participare numeroasă și de un ridicat nivel calitativ. Să nu uităm că Alba Iulia a devenit, prin cele 13 ediții de festival de umor pe care le-a organizat, un pol important, poate cel mai important, al umorului românesc de calitate. Acest lucru a fost recunoscut și afirmat în repetate rânduri de domnul George Corbu, președintele UER, la fiecare întâlnire sau festival la care a participat, el specificând faptul că la Alba Iulia, de la început și până în prezent, s-a văzut o organizare bună, «un lucru bine făcut», susținând că municipiul nostru are toate șansele să obțină, pe lângă titulatura de «a doua capitală», şi pe cea de «capitală a umorului românesc»”, ne-a mai spus colegul Dorel Lazăr.

Vasile MATEI


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cum a reușit un șofer amendat pentru conducere agresivă și urmărire în trafic la Blaj să obțină în instanță reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce: ,,Lipsa sa de experiență cu noul autoturism a generat șuierat de roți”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum a reușit un șofer amendat pentru conducere agresivă și urmărire în trafic la Blaj să obțină în instanță reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce: ,,Lipsa sa de experiență cu noul autoturism a generat șuierat de roți” Un șofer amendat pentru conducere agresivă a reușit să obțină în instanță reducerea la jumătate […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Show spectaculos la Ciugud, după 31 de ani de când Lae Dreghici a sărit cu o Dacia 1310 peste două tiruri! Celebrul cascador și-a ținut din nou spectatorii cu sufletul la gură

Ioana Oprean

Publicat

în

VIDEO | Show spectaculos la Ciugud, după 31 de ani de când Lae Dreghici a sărit cu o Dacia 1310 peste două tiruri! Celebrul cascador și-a ținut din nou spectatorii cu sufletul la gură La 31 de ani de la cascada spectaculoasă, demnă de Cartea Recordurilor, și care la momentul respectiv a fost clasificată drept […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Un pensionar din Alba cultivă smochini care rezistă la frig și produc fructe: ,,Am vrut să-mi ocup timpul la pensie și să nu stau degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Un pensionar din Alba cultivă smochini care rezistă la frig și produc fructe: ,,Am vrut să-mi ocup timpul la pensie și să nu stau degeaba” Ștefan Necșuleu, un pensionar din Alba Iulia, a transformat un stand de la târgul Apulum Agraria de la Ighiu într-o adevărată oază mediteraneană. Bărbatul s-a apucat de cultivat arbuști fructiferi […]

Citește mai mult