FOTO, Agroland Timișoara – Volei Alba Blaj 0-3 în Sala „Timotei Cipariu” | Repetiție pentru Champions League
Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, a câștigat a 8-a partidă, din 9 posibile, cu Agroland
Timișoara, scor 3-0 (25-15, 25-18, 25-20), meci disputat în Sala „Timotei Cipariu”, în care trupa lui Darko Zakoc a fost considerată vizitatoare.
Al 5-lea joc consecutiv disputat în fața fanilor, într-o sală aproape plină, a fost controlat de campioane, care au efectuat o ultimă repetiție înaintea debutului din Champions League, cu Volero Zurich, miercuri, 13 decembrie, la Sibiu. Însă nu a fost atât de simplu precum o arată scorul, emoții apărând în setul al treilea.
Cu acest succes, tripla campioană a strâns 24 de puncte, clasându-se pe treapta a doua a podiumului, după CSM București, Partida a contat pentru ultima rundă a turului, iar în weekend-ul viitor, la Lugoj, se trage cortina peste anul 2017, meciul fiind întâiul din retur.
Volei Alba Blaj a început în trombă, primul set fiind unul fără istoric (8-3, 10-4, 16-5), dar apoi a redus motoarele, momentele de echilibru fiind mai numeroase. Profitând de relaxarea oponentelor, Agroland a stat aproape de în setul secund, a început să pună probleme, distanța nefiind atât de categorică, 21-17, la un moment dat. Mai mult, în al treilea set, gruparea din Timișoara a condus la început, conducând cu 5-2, favorita a preluat inițiativa și nu a mai slăbit ritmul, ducându-se la 19-12, când din nou Agroland a devenit periculoasă apropiindu-se până la 19-21!
Volei Alba Blaj: Petya Barakova – Adina Salaoru, Mariana Aquino, Ana Cleger, Selime Ilyasoglu, Nneka Oniejekwe – Marina Vujovic (libero); au mai jucat Lena Moellers, Ramona Rus și Slavina Koleva.
Foto: Nicu GOGA, Radio Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
România, victorie categorică cu Cipru la fotbal feminin, în preliminariile pentru CM | Unirista Claudia Bistrian, 23 de minute în „tricolor”
România, victorie categorică cu Cipru la fotbal feminin, în preliminariile pentru CM 2027 | Unirista Claudia Bistrian, 23 de minute în „tricolor” Naționala feminină de fotbal a României s-a impus categoric, scor 4-0 (2-0), în cel de-al doilea meci din campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2027, disputat în deplasare contra Ciprului. Au marcat: […]
FOTO: Atleta Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia), dublă campioană națională la Under 20 | Andrei Crașovan (MIca Romă Blaj) – medalie de bronz
Atleta Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia), dublă campioană națională la Under 20 | Andrei Crașovan (Mica Romă Blaj) – medalie de bronz la naționalele în sală Lenuța Constantin, sportivă legitimată la CS Universitar Alba Iulia, a devenit dublă campioană națională în cadrul campionatelor Naționale de sală Under 20 de la București. De asemenea, Andrei Crașovan […]
LPS Sebeș, eliminare din Cupa României Under 19, după 0-1 în deplasare cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii
LPS Sebeș, eliminare din Cupa României Under 19, după înfrângerea, 0-1 în deplasare, cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii La primul meci din acest an, duminică, 8 martie, LPS Sebeș a pierdut în deplasare, scor 0-1 (0-0), cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în optimile de finală ale Cupei României Under 19, confruntarea care deschide […]