FOTO: ”Agapa horenilor” – petrecere oferită de primarul Corneliu Olar locuitorilor comunei, în cea de-a doua zi de Rusalii
Corneliu Olar – proaspăt ales primar în comuna Horea la alegerile locale din urmă cu două săptămâni – a invitat localnicii la ,,Agapa horenilor” în după-amiaza celei de-a doua zi de Rusalii, aceștia petrecând în pensiunea ,,Căsuța din povești” și pe platoul din apropierea acesteia, aflate în centrul localității.
Astfel, participanții au avut parte până seara de distracție, mici, bere, muzică populară interpretată de Taraful ”Moțul” din Horea și solistul Radu Sicoe, dar și de posibilitatea de a naviga cu o plută nouă pe valea Arăzii, reprizele scurte de ploaie nereușind să strice petrecerea la care au asistat invitați și din alte părți sau turiști aflați în trecere.
Primarul Corneliu Olar a declarat cu modestie că a ales această zi de sărbătoare pentru ca să poată oferi horenilor distracție, o ,,masă colegială” și muzică populară deoarece nu a făcut așa ceva înainte de a fi ales primar, iar petrecerea a fost una ”mută”, fiind lipsită de discursuri politice și alte cuvinte de mulțumire adresate locuitorilor. Acesta doar a întreținut atmosfera și invitații din balconul pensiunii ,,Căsuța din povești”, dovedind că este o bună gazdă pentru toți cei prezenți.
Fost primar al comunei între 1996-2008 și deputat în Parlamentul României în perioada 2008-2012, Corneliu Olar a fost ales în urmă cu două săptămâni primar în Horea cu un procent de peste 71% din partea Partidului Național Liberal, acest partid obținând un număr de 7 consilieri locali din totalul celor 11 existenți în Consiliul Local Horea.
Ovidiu CULDA
[nggallery id=2325]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]
