Rămâi conectat

Economie

FOTO/ ADR Centru: Reabilitarea Băilor din Biborțeni, Covasna, se face cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Cu fonduri de 5,53 milioane lei, Băile carbogazoase din Biborțeni, Baraolt, vor intra în lucrări de reabilitare pentru modernizarea și transformarea acestora într-un nou punct de atracţie turistică, ce va diversifica oferta de servicii a orașului.

Contractul de finanţare prevede ca, pe parcursul unui an și jumătate, utilităţile băilor să se modernizeze şi să ofere spaţii de agrement ce vor atrage cât mai mulţi turişti veniţi să viziteze oraşul. Documentul a fost semnat la sediul Consiliului Județean Covasna, din Sfântu Gheorghe, de către domnul Barna András Lázár-Kiss, primarul orașului Baraolt şi domnul Simion Crețu, director general ADR Centru, în prezenţa președintelui CJ Covasna, domnul Tamás Sándor. Proiectul este finanţat din fondurile Programului Operaţional Regional, domeniul major de intervenţie 5.2, destinat modernizării infrastructurii de turism regional, program gestionat de către ADR Centru la nivelul Regiunii Centru.

Valoarea totală a proiectului „Reabilitare și modernizare băi carbogazoase Biborțeni, Oraș Baraolt” este de 5,53 milioane lei, din care 2,52 milioane lei reprezintă finanţarea nerambursabilă solicitată de către Primăria orașului, iar diferenţa dintre cele două sume reprezintă contribuţia adusă de beneficiar la realizarea proiectului. Prin fondurile solicitate, autorităţile urmăresc creșterea numărului de turiști care au acces la aceste facilități și crearea de noi locuri de muncă.

Structura de agreement existentă se va reabilita și moderniza fiind realizate, la finalul proiectului, 15 servicii complet noi de agreement și spa modern. Astfel va fi reabilitată clădirea în suprafață de peste 1100 mp a spa-ului, terasa acoperită și anexele. Vor mai intra în reabilitare sauna, pavilionul de apă minerală, precum și 7 bazine de înot, de hidromasaj, de copii, atât cele cu apă rece cât și cele de apă minerală.

Pe parcursul implementării proiectului vor fi realizate și racordurile la utilități: curent, gaz, la panouri solare, la canalizare și se vor achiziționa dotările necesare pentru instalații.

Suplimentarea resurselor locale bugetare cu fonduri atrase din turismul local este o strategie pe termen lung care va genera şi pentru cetăţenii din Baraolt, venituri şi beneficii. Diversificarea ofertei turistice, va da atât cetăţenilor cât şi turiştilor un spaţiu de agrement  în care să se relaxeze, să participe la evenimentele culturale locale sau să practice diverse activităţi sportive. Deși contribuția de peste 3 milioane lei reprezintă acum un efort financiar pentru bugetul primăriei, obținerea unor rezultate pe termen lung va aduce venituri și poate reînscrie localitatea pe traseele obiectivelor turistice naționale, ce oferă servicii de calitate. Acesta este cel de-al 24-lea proiect contractat pe domeniul 5.2, prin care am investit în infrastructura turistică din Regiunea Centru peste 141 milioane lei fonduri nerambursabile”, a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.

Fost oraș minier, Baraoltul este în prezent axat pe industria prelucrării lemnului, dar prezintă reale posibilități de dezvoltare în domeniul turismului balnear. Resursele de ape minerale, de diverse feluri, pot și trebuie să asigure dezvoltarea acestei zone, deoarece sunt foarte eficiente în tratarea diferitelor boli, unele fiind folosite pentru băi curative, altele pentru cură internă, dar totodată şi ca ape de masă. Acum, Consiliul Județean Covasna acordă o atenție deosebită investițiilor pentru valorificarea potențialului turistic, deoarece aceste resurse pot înlocui vechea activitate axată pe minerit și pot ocupa o pondere însemnată din forța de muncă locală. Obiectivele de dezvoltare ale judeţului Covasna, pentru următorii ani, includ dezvoltarea agriculturii, modernizarea reţelei de drumuri, dezvoltarea turismului și realizarea de lucrări publice în educație, sănătate, gestionarea deșeurilor, dar şi în domeniul social. Consiliul Județean investește și atrage fonduri europene în toate aceste domenii, dar asigurăm și sprijin acelor comunități locale care, ca și Baraoltul, pregătesc propriile proiecte în domeniile considerate de noi toți prioritare”, a declarat, după evenimentul de semnare a contractului de finanțare, domnul Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna și al CDR Centru.

La nivelul județului Covasna acesta este cel de-al treilea proiect finanțat de REGIO pentru reabilitarea infrastructurii turistice, de către autoritățile publice locale. Celelalte două proiecte vizează reabilitarea infrastructurii în stațiunea balneo-climaterică Covasna,  precum și crearea și modernizarea infrastructurii de agrement din stațiunea Șugaș-Băi.

Detalii ale tuturor contractelor de finanțare semnate la nivelul Regiunii Centru prin programul Regio, puteți obține accesând pagina web Regio ADR Centru, link: http://harta.regio-adrcentru.ro/.

[nggallery id=1053]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă 16 decembrie 2025: ANUNȚ FINALIZARE PROIECT „Construire locuințe sociale”, cod SMIS 143516

Dana Opruta

Publicat

în

DATA: 16 Decembrie 2025 ANUNȚ FINALIZARE PROIECT  Proiectul „Construire locuințe sociale”, cod SMIS 143516 a contribuit la realizarea obiectivului priorității de investiție 9.1 (Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate), întrucât construirea și atribuirea către persoane defavorizate a unităților locative va avea ca efect reducerea riscului de […]

Citește mai mult

Economie

15 decembrie 2025: Anunț solicitare obținerea aviz de mediu pentru Planul Urbanistic General al orașului Cugir

Dana Opruta

Publicat

în

15 decembrie 2025 Anunț public Orașul Cugir, titular al Planului Urbanistic General al Orașului Cugir, județul Alba, cu amplasamentul în Orașul Cugir, anunță publicul interesat asupra depunerii primei versiuni a planului la Direcția Județeană de Mediu Alba, în vederea obținerii avizului de mediu. Informațiile privind varianta de plan pot fi consultate la sediul Direcției Județene […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă PNRR – Fianlizare Proiect „Dotatea Școlii Gimnaziale din comuna Hopârta”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” DOTAREA ȘCOLII GIMNAZIALE DIN COMUNA HOPÂRTA Comuna HOPÂRTA, în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului cu titlul ,,DOTAREA ȘCOLII GIMNAZIALE DIN COMUNA HOPÂRTA” subiect al contractului de finanțare nr. 1194DOT/2023  cod F-PNRR-DOTĂRI-2023-6036, finanțat prin  Planul Național de Redresare și Reziliență,  Pilonul VI. Politici pentru […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea