Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO/ ADR Centru: 9 Mai – O zi specială pentru românii din Europa

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Pe parcursul istoriei, data de 9 mai a marcat evoluția României de trei ori. Datorită semnificațiilor  acestei zilei, toți cetățenii din Regiunea Centru sunt invitați să aprecieze relevanța acestei date atât la nivel regional, cât și la nivel european. ADR Centru, prin Centrul Europe Direct Regiunea Centru, și Uniunea Europeană dedică ziua de 9 mai 2016 sărbătoririi cetățeanului și a drepturilor sale. În 9 mai, Uniunea Europeană, ADR Centru, dar și alți parteneri din Regiunea Centru, din țară și din Europa susțin, printr-o serie de evenimente în mijlocul oamenilor, un dialog între societatea civilă și reprezentanții UE, despre drepturile fiecărui cetățean și o viziune despre cum ar trebui să fie UE în 2020. Prin evenimentele organizate azi de Centrul Europe Direct Regiunea Centru, peste 100 de elevi, copii și adulți  au sărbătorit Ziua Europei și au primit diverse materiale care celebrau această zi.

ZiuaEuropei5Finalizarea celui de-al doilea război mondial și ziua ce a marcat începutul constituirii Uniunii Europene au influențat pozitiv drumul României pe parcursul ultimilor 150 ani. În 10 mai 1877, România şi-a proclamat independenţa ca stat şi decide să-şi hotărască singură destinul rupând orice legătură de vasalitate cu Imperiul Otoman. Un alt eveniment major care a influenţat viitorul României şi al românilor a avut loc chiar în ziua care a dobândit semnificația de azi, în 1945, când, după 6 ani de război mondial, Germania nazistă îşi anunţă capitularea, ziua fiind proclamată ca Zi a Victoriei. După aceea a venit, firesc, Ziua de 9 Mai 1950, care va rămâne un reper în istoria mondială ca fiind data care a schimbat pentru totdeauna faţa bătrânului continent, ziua în care ţările Europei au hotărât să se ridice şi se transforme în puteri mondiale, prin crearea unei uniuni care să sprijine dezvoltarea economică, socială şi culturală a membrilor săi.

Pentru a promova implicarea civică, dialogul și interculturalitatea, ADR Centru, prin Centrul Europe Direct Regiunea Centru și în parteneriat cu Centrul Europe Direct Lombardia, dar și cu Colegiul ”Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia au organizat două evenimente pentru celebrarea acestei zile.

”UE doreşte să facă cunoscute drepturile pe care le avem în calitate de cetăţeni europeni, astfel încât să le putem valorifica în viaţa noastră cotidiană. Pentru o avea o Uniune Europeană democratică, implicarea cetățenilor, chiar de când sunt elevi, în evenimente și discuții, stau la baza unei mai bune elaborări a viitoare-lor directive europene. În ultimii ani, atât la nivel local, regional, dar și  european, ne-am confruntat toți cu diverse provocări de ordin financiar și social. Aceste fapte au demonstrat mai mult ca niciodată, că este nece-sar să responsabilizăm locuitorii Regiunii Centru în calitate de cetățeni europeni și să contribuim la consolida-rea dimensiunii civice a Uniunii. Implicarea fiecărui cetăţean la nivelul comunităţii şi societăţii de care aparţine, pe plan local, regional, naţional sau european, este esenţială pentru menţinerea unei vieţi democra-tice solide şi pentru a creiona o Uniune Europeană care să reflecte și să răspundă nevoilor a cât mai mulți cetățeni”, a declarat domnul Simion Crețu director general ADR Centru.

Prin proiectul „Uniți prin diversitate – Europa văzută de copii”, un proiect dedicat grădinițelor și școlilor primare din întreaga Uniune Europeană, un număr de 13 centre de informare ale Comisiei Europene au cooptat unitățile de învățământ din regiuni și localitățile în care își desfășoară activitatea, pentru a permite elevilor să facă schimb de idei și imagini prin care să înțeleagă mai bine valorile diversității, dar și pentru a descoperi, în același timp, valorile celorlalți cetățeni ai Uniunii. ADR Centru și 12 unități de învățământ din Regiunea Centru au afișat la sediul fiecăruia, desene și planșe realizate de copii, ce reflectă modul în care văd copiii din școala respectivă și felul cum copii din alte școli ale UE văd Europa. La sediile ADR Centru au mai fost distribuite cetățenilor ce se aflau în trecere și copiilor care au vizitat sediul, baloane, stegulețe și broșuri pentru copii care explică pe înțelesul tuturor care este misterul steluțelor aurii ce apar pe steagul UE.

Prin proiectul ”Societate românească – societate europeană”, aflat la cea de-a VII-a ediție, ADR Centru alături de Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia și alți parteneri au implicat elevii din județul Alba în procesul de conștientizare al apartenenței României la sistemul de valori al Uniunii Europene și în procesul de cunoaștere a drepturilor lor în calitate de cetățeni europeni. Circa 30 de lucrări au participat la concurs, trei dintre ele fiind premiate de către ADR Centru și Europe Direct Regiunea Centru, în cadrul unei gale organizate la Alba Iulia, la sediul ADR Centru. De asemenea, în cadrul unui concurs ad-hoc organizat, alți 15 elevi care au știut să răspundă întrebărilor pe tematici europene, au câștigat alte premii promoționale oferite de către Centrul Europe Direct Regiunea Centru.

Pentru orice întrebare referitoare la politicile şi structurile europene, legislaţia europeană, drepturile fiecărui cetăţean, iniţiativele Uniunii Europene, fondurile nerambursabile alocate de Uniune, posibilitatea de a accesa finanțări sau de a studia în Uniune, sau orice alt tip de informaţie legat de activitatea Uniunii Europene  reprezentanții ADR Centru pot fi contactaţi la tel 0358/403121, puteți transmite e-mail la [email protected], sau direct la sediul din Alba Iulia, str. Decebal, nr. 12. (Z.U.)

[nggallery id=2080]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Alba Iulia capitala patrimoniului românesc pentru două zile: Ce spune primarul Pleșa despre participarea la Conferința Rohaereditas

Bogdan Ilea

Publicat

în

Alba Iulia capitala patrimoniului românesc pentru două zile: Ce spune primarul Pleșa despre participarea la Conferința Rohaereditas Timp de două zile, Alba Iulia urmează să fie capitala patrimoniului românesc. Ministerul Culturii organizează Conferinta Rohaereditas la care participă și primăria Alba Iulia. „Alba Iulia este, pentru două zile, capitala patrimoniului românesc, aici desfășurându-se Conferința ROHAEREDITAS, organizată […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea