Curier Județean

FOTO | Activitățile pompierilor români, specializați în stingerea incendiilor de pădure, continuă în Grecia

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Activitățile pompierilor români, specializați în stingerea incendiilor de pădure, continuă în Grecia

În prima parte a zilei de ieri, 05 august, a avut loc ședința de lucru, la care au participat membrii Celulei de Coordonare a Ofițerilor de Legătură, conducerea modulului din România, precum și conducerea modulului din Republica Moldova.

Petrecerea Divorțaților

Citește și: VIDEO | Pompierii români își încheie cu succes misiunea de stingere a incendiilor din sudul Franței

Astfel de întâlniri au loc zilnic, pentru discutarea aspectelor de interes, planificarea activităților și stabilirea misiunilor de sprijin, în funcție de nevoile identificate, precum și pentru organizarea exercițiilor de pregătire în comun menite să susțină schimbul de bune practici.

Ulterior, personalul modulelor din România și Republica Moldova a participat la o prezentare teoretică susținută de membrii Celulei de Coordonare a Ofițerilor de Legătură, în cadrul căreia au fost abordate cele mai importante aspecte privind misiunea de pre-poziționare în Republica Elenă.

De asemenea, pe parcursul zilei, pompierii salvatori români au executat misiuni de patrulare și monitorizare în două zone din Nea Makri, ce au vizat inclusiv verificarea funcționalității hidranților din regiunea respectivă, și au participat la un exercițiu în comun, pentru testarea procedurilor specifice de răspuns și identificarea aspectelor ce aduc plus valoare misiunilor de salvare.

Potrivit Hărții de Previziune a Riscului de Incendiu (civilprotection.gov.gr), pentru astăzi, 06 august, riscul de incendiu este ridicat, pentru mai multe zone situate în sudul Greciei, însă pentru regiunea în care modulul României își desfășoară activitatea nivelul de risc prognozat este unul mediu.

Informații background pre-poziționarea contingentului de pompieri români în Grecia

În perioada 01 august – 15 septembrie 2024, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă, pentru al patrulea an consecutiv, cu modulul național specializat de stins incendii de pădure, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc.

Schimbarea efectivelor se va realiza în zilele de 16.08.2024 și 31.08.2024, urmând ca alte două serii a câte 40 de pompieri fiecare să înlocuiască personalul de lângă Atena.

Suplimentarea tehnicii și a personalului de intervenție va fi realizată în funcție de dinamica situațiilor înregistrate în teren, la solicitarea autorităților elene, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Vârstnică din Cugir, înșelată cu 74.500 de lei prin metoda „investiții la bursă”: Persoane necunoscute i-au promis un câștig rapid

Bogdan Ilea

Publicat

în

Vârstnică din Cugir, înșelată cu 74.500 de lei prin metoda „investiții la bursă”: Persoane necunoscute i-au promis un câștig rapid O femeie de 74 de ani, din Cugir, a rămas fără 74.500 de lei după ce persoane necunoscute ar fi convins-o să facă mai multe transferuri bancare, sub pretextul unor investiții la bursă care i-ar […]

Citește mai mult

Curier Județean

29 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Bogdan Ilea

Publicat

în

29 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 29 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 47 de ani, reținut la Alba Iulia după ce a fost prins la volan cu permisul anulat. A refuzat și etilotestul și recoltarea de probe biologice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat de 47 de ani, reținut la Alba Iulia după ce a fost prins la volan cu permisul anulat. A refuzat și etilotestul și recoltarea de probe biologice Un bărbat de 47 de ani, din Alba Iulia, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins la volan, deși avea dreptul de […]

Citește mai mult