Curier Județean

FOTO. Activitatea ”Parte de carte”, la Grădinița ”Scufița Roșie” din Alba Iulia, cu ocazia programului ”Școala Altfel”

Ioana Oprean

Publicat

în

Școala altfel” este un program național al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul copiilor preșcolari.

În perioada alocată Programului national „Școala altfel” am  facilitat activități educaționale  pentru  creșterea gradului de implicare a copiilor în derularea și dezvoltarea în rândul acestora a competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale.

In acest context am desfasura   activitatea „PARTE DE CARTE,, in colaborare cu ,, Biblioteca – de la Scoala,, Vasile Goldis,, din Alba Iulia

MOTTO:

„ Cartea este trebuinţa de singurătate a omului neliniştit şi curios

o făgăduinţă, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri şi frumuseţi!”

TUDOR ARGHEZI

Prin aceaste activitati am cautat sa stimulam  interesul copiilor  pentru lectură  în vederea dezvoltarii şi activizării vocabularului şi a dobândirii tehnicilor de muncă intelectuală in activitatea viitoare –scolara,

– Acordarea respectului cuvenit pentru carte şi autorul acesteia;

– Cultivarea dorinţei copiilor preşcolari de a deveni şcolari.

Am cautat să cunoască etapele de înscriere şi împrumut de cărţi de la secţia de copii a Bibliotecii;

– să ştie cum să manipuleze o carte – cum se deschide o carte, cum se răs­foieşte o carte, cum se citeşte – cartea, să o păstreze curată;

– să cunoască elementele unei cărţi (coperţi, foi, pagini, titlu, autor, text scris, imagini, numerotarea paginilor, preţul, diferenţa dintre scrierea titlului şi scri­erea textului)

– să discute despre cărţile răsfoite (personaje, acţiune, epilog);

– să-şi confecţioneze singuri o carte în imagini;

Devenind prietenul copilului încă din etapa preşcolară, continuând în cea şcolară, cartea îl va ajuta să parcurgă uşor căile cunoaşterii, de la concret la abstract, de la intuiţie la reprezentare şi apoi la fantezie. Copiii au fost impresionati, bucurosi , de cele vazute  au incercat să perceapă cartea ca pe un domeniu care merită să fie cucerit, ca pe un prieten mereu alături de el, un prieten care îi vorbeşte, îi dă sfaturi bune şi care nu-l trădează niciodată.

Profesor ptr.inv.presc.Barbat Aurica /Stoia Alexandra

[nggallery id=3674]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT rutier pe DJ 107, spre Roșia de Secaș: Un autobuz s-a răsturnat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DJ 107, spre Roșia de Secaș: Un autobuz s-a răsturnat. Intervin paramedicii Un autobuz s-a răsturnat, luni seara, 30 martie 2026, pe DJ 107, la ieșirea din Cergău Mare spre Roșia de Secaș.  Din primele informații, în vehicul nu se aflau pasageri și nu au fost persoane încarcerate. Potrivit ISU Alba, stația […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE AVERTIZARE RO-ALERT la Șugag: A fost semnalată prezența unui urs, zona drumului de acces dintre Lacul Oașa spre Luncile Prigoanei

Bogdan Ilea

Publicat

în

AVERTIZARE RO-ALERT la Șugag: A fost semnalată prezența unui urs, zona drumului de acces dintre Lacul Oașa spre Luncile Prigoanei Jandarmii din Alba intervin, luni, în comuna Șugag, după ce prezența unui urs a fost semnalată pe drumul de acces dintre Lacul Oașa și Luncile Prigoanei.  Pentru avertizarea populației, ISU Alba a transmis și un […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia: Sute de elevi vor participa. PROGRAMUL

Bogdan Ilea

Publicat

în

Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia: Sute de elevi vor participa. PROGRAMUL Faza națională a Olimpiadei de Matematică 2026 pentru clasele IX-XII este găzduită de Alba Iulia, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026. Astfel, peste 400 de elevi și profesori însoțitori, precum și aproximativ […]

Citește mai mult