FOTO: Acțiuni preventive organizate de IPJ Alba, pentru liceenii din Câmpeni și Baia de Arieș
Aproape 200 de liceeni din Cîmpeni şi Baia de Arieş au participat la întâlniri cu poliţiştii, în cadrul unor activităţi ce au avut drept scop informarea şi educarea, în vederea adoptării unui comportament antidelictual și antivictimal.
În perioada 16 – 20 mai, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din IPJ Alba împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane Alba Iulia şi au Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, s-au întâlnit cu elevii de liceu din Cîmpeni şi Baia de Arieş cărora le-au prezentat teme informativ preventive referitoare la violenţă şi formele acesteia, răspunderea penală şi contravenţională, consumul de substanţe stupefiante şi consecinţele acestora, prevenirea traficului de persoane şi a absenteismului şcolar.
Acţiunea poliţiştilor a avut ca scop diminuarea riscului de victimizare și a implicării tinerilor în săvârșirea de fapte penale, precum şi adoptarea unui comportament preventiv, nonviolent, în orice împrejurare.
La dezbateri au participat aproximativ 200 de liceeni care s-au arătat interesaţi de aspectele prezentate şi au pus întrebări referitoare la factorii care diferențiază pedepsele în cazul comiterii unei fapte penale, cuantumul pedepselor în funcție de fapta comisă, precum și rolul statutului social al victimei și agresorului în stabilirea sancțiunii penale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Semnalizarea drumurilor județene din Alba: Achiziție în derulare a Consiliului Județean. Lista
Semnalizarea drumurilor județene din Alba: Achiziție în derulare a Consiliului Județean. Lista Consiliul Județean Alba pregătește o nouă achiziție de produse pentru semnalizarea rutieră verticală, cu o valoare totală estimată de 177.601 lei fără TVA. Data limită pentru primirea ofertelor este 9 noiembrie 2026. Instituția își motivează demersul prin calitatea de administrator al drumurilor județene. […]
Video | Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere”
Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere” În județul Alba, în comuna Ighiu, se construiește prima creșă nouă din mediul rural, iar proiectul prinde, pe zi ce trece, tot mai mult contur, lucrările fiind aproape de finalizare. […]
VIDEO | Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027
Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 Iarna își intră în drepturi în Munții Șureanu, din județul Alba! Peisajele au devenit spectaculoase după prima ninsoare din sezonul rece 2026–2027, iar zona montană a fost acoperită de un strat consistent de zăpadă. Natura a îmbrăcat deja haine de […]


