FOTO| Acțiuni de voluntariat și educație ecologică în Municipiul Sebeș. Aproape 2.000 de elevi și cadre didactice au participat
FOTO| Acțiuni de voluntariat și educație ecologică în Municipiul Sebeș. Aproape 2.000 de elevi și cadre didactice au participat
La Sebeș, s-a desfășurat prima zi a acțiunii de ecologizare având ca scop un oraș mai curat, dar și dezvoltarea spiritului de voluntariat în rândul celor mai tineri cetățeni.
Au participat circa 2000 de elevi și cadre didactice din toate instituțiile de învățământ locale, precum și voluntari din serviciile publice subordonate primarului Municipiului Sebeș.
În semn de mulțumire, în toate școlile din municipiu au fost trimise ghivece cu flori care vor fi îngrijite de fiecare clasă, dulciuri, apă, diplome de participare. Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș a organizat activități de educație ecologică dedicate claselor primare, la care au participat aproape 200 de copii.
Voluntarii au intervenit în cartierele Mihail Kogălniceanu, Aleea Parc, Aleea Lac, Lucian Blaga și Valea Frumoasei, în parcurile din oraș – Parcul Primăriei, Parcul Tineretului, Parcul „Mihai Eminescu” și Parcul Arini, în zona centrală a orașului și pe străzile din proximitate, precum și în zona străzii Alunului. Nu au fost uitate nici localitățile aparținătoare: Petrești, Lancrăm și Răhău.
Unitățile de învățământ participante au fost: Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș, Școala Gimnazială Nr. 2, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”, Liceul Tehnologic, Liceul German, Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” și Școala Gimnazială Petrești.
Li s-au alăturat și voluntari din cadrul primăriei și instituţiilor subordonate: Direcția Generală de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga”, Căminul de Persoane Vârstnice, Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
Primăria Municipiului Sebeș, SC Green Days și SC RER VEST SA au asigurat sacii de colectare a deșeurilor și echipamentele de protecție. Transportul deșeurilor rezultate a fost asigurat de S.P.A.P. Sebeș.
Sâmbătă, 9 aprilie, în intervalul orar 8.00-12.00, locuitorii care au deșeuri vegetale rezultate din toaletarea pomilor, tăierea ierbii etc, pot apela numărul scurt 0358-919, iar Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului va prelua aceste deșeuri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Adolescent din Rădești, tras pe dreapta de polițiști pe DJ 107I, la Râmeț: Tânărul se afla la volan, fără permis de conducere
Adolescent din Rădești, tras pe dreapta de polițiști pe DJ 107I, la Râmeț: Tânărul se afla la volan, fără permis de conducere Un adolescent din Rădești a fost tras pe dreapta de polițiști pe DJ 107I, la Râmeț. Tânărul se afla la volan, fără a avea permis de conducere. Potrivit IPJ Alba, la data de […]
Vârstnic de 66 de ani, din Teiuș, condamnat pentru viol asupra unui minor, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 3 ani după gratii
Vârstnic de 66 de ani, din Teiuș, condamnat pentru viol asupra unui minor, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 3 ani după gratii Un vârstnic de 66 de ani, din Teiuș, condamnat pentru viol asupra unui minor, a fost reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste […]
Minor de 15 ani, din Cetatea de Baltă, condamnat pentru tentativă de viol, reținut de oamenii legii: Va fi internat într-un centru educativ
Minor de 15 ani, din Cetatea de Baltă, condamnat pentru tentativă de viol, reținut de oamenii legii: Va fi internat într-un centru educativ Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei au depistat și reținut un minor, în vârstă de 15 de ani, din localitatea Cetatea de Baltă. Acesta era posesorul unui […]

