FOTO Acțiune de ecologizare pe malul râului Ampoi, realizată de LIONS Alba Iulia
În decursul acestei zile, membrii Clubului LIONS din Alba Iulia alături de elevii Școlii Gimnaziale din Bărăbanț, dar și de câțiva preșcolari temerari din orașul nostru, împreună cu părinții lor au desfășurat o acțiune de ecologizare a malurilor Ampoiului.
Scopul acestei acțiuni, pe lângă reducerea efectelor poluării solului și apei, a fost creșterea gradului de conștientizare în rândul copiilor și tinerilor a necesității colectării selective a deșeurilor.
Clubul Lions Alba Iulia este parte componentă a organizaţiei Lions International, cea mai mare organizaţie non guvernamentală din lume, care numără peste 1,4 milioane de membri. Domeniile în care Lions Club Alba Iulia desfăşoară activităţi de voluntariat sunt variate: sănătate publică, ecologie, sport, cultură.
[nggallery id=7536]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Surse: Cine ar putea ajunge director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al instituției, și un fost polițist local, înscriși la concurs
Surse: Cine ar putea ajunge director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al instituției, și un fost polițist local, înscriși la concurs Primăria Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Potrivit […]
11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României
11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României Vineri, 30 octombrie 2026, se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv din București. Incendiul, în urma căreia 65 de oameni și-au […]
FOTO | Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers
Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers Un bărbat care a găsit o borsetă cu 26.000 lei a dat dovadă de spirit civic și a predat-o poliției din Zlatna. Proprietarul o uitase pe plafonul […]
