FOTO | Acțiune de amploare în localurile din Alba Iulia și în trafic, cu participarea polițiștilor, jandarmilor și ISU Alba. Amenzi de aproape 8.000 lei
Acțiune de amploare în localurile din Alba Iulia și în trafic, cu participarea polițiștilor, jandarmilor și ISU Alba. Amenzi de aproape 8.000 lei
Polițiștii, jandarmii și ISU Alba au desfășurat o acțiune de amploare în localurile din Alba Iulia și în trafic. Au fost aplicate amenzi de aproape 8.000 lei.
În noaptea de 4/5 aprilie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Serviciul Ordine Publică, a organizat, pe raza municipiului Alba Iulia, o acțiune cu efective suplimentare, având drept scop creșterea gradului de siguranță publică și prevenirea faptelor antisociale, la care au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Alba Iulia, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Alba și în colaborare cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Alba.

Au fost legitimate 137 de persoane și au fost verificate 59 de autovehicule și șapte societăți comerciale.
Au fost constatate 16 abateri de natură contravențională, sancţionate cu amenzi în valoare de 7.695 de lei.
Dintre contravenţiile constatate, 13 au fost la OUG 195/2002, 2 la Legea 333/2003 și una la alte acte normative.
Au fost efectuate 35 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Pentru abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, a fost reţinut un permis de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Prins pe DN75, cu 0,76 mg/l alcool în aerul expirat! Un șofer din Câmpeni, condamnat după ce a urcat băut la volan
Prins pe DN75, cu 0,76 mg/l alcool în aerul expirat! Un șofer din Câmpeni, condamnat după ce a urcat băut la volan Un bărbat în vârstă de 56 de ani, de profesie tâmplar, a fost condamnat de Judecătoria Câmpeni la un an și două luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând […]
Video | Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile
Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile Ninsoarea și condițiile meteorologice nefavorabile au dus la închiderea temporară a circulației pe sectorul montan al DN 67C – Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, începând de luni, 26 octombrie 2026, de la ora 18:00. ,,Începând cu data de 26 […]
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]
