FOTO ACȚIUNE a polițiștilor, la Cugir: 73 de sancțiuni, în valoare de aproape 30.000 de lei, aplicate într-o zi. Doi tineri, reținuți după un scandal într-o benzinărie
Seria acţiunilor cu efective suplimentare, organizate de IPJ Alba, ce au ca scop creşterea siguranţei cetăţenilor, a continuat la Cugir. Miercuri, 27 septembrie, poliţiştii au aplicat 73 de sancţiuni contravenţionale şi au identificat 7 autori de infracțiuni. Două persoane au fost reţinute.
La data de 27 septembrie a.c., Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu Poliţia Oraşului Cugir, a organizat, pe raza oraşului Cugir, o acţiune cu efective mărite la care au participat 46 de poliţişti din structurile de poliţie rutieră, ordine publică, investigaţii criminale, investigare a fraudelor şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Acţiunea a avut ca scop menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea infracţiunilor de natură judiciară, prevenirea accidentelor rutiere precum şi prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic şi economico-financiar.
Au fost efectuate 11 controale la societăţi comerciale şi la obiective asigurate cu pază, au fost efectuate controale la depozite de material lemnos şi s-a acţionat în filtre rutiere, pentru verificarea modului în care este respectată legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice.
Cu ocazia acestei acţiuni, au fost constatate două infracțiuni, şi au fost identificate 7 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni.
Totodată, au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 29.610 lei, din care 6 la Legea 61 din 1991 republicată pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 3 la Legea 333/2003 privind paza bunurilor, 54 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.
Din cele 54 de sancţiuni la regimul rutier, 42 au fost aplicate pentru depăşirea limitei legale de viteză. Poliţiştii au reţinut un permis de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.
La acţiune, au participat şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, poliţişti locali şi lucrători ai Gărzii Forestiere Alba şi ai Ocolului Silvic Cugir.
Cu ocazia acţiunii au fost identificaţi 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 45 de ani, din Cugir, ca persoane bănuite de comiterea unor fapte de tulburarea ordinii publice şi lovire sau alte violenţe.
Se pare că, în dimineaţa zilei de 1 septembrie a.c., în timp ce se aflau într-o benzinărie din Cugir, pe fondul unui conflict spontan, ce 4 au provocat un scandal şi l-au agresat pe un bărbat de 41 de ani.
Doi dintre bărbaţi, unul de 27 şi unul de 21 de ani, au fost reţinuţi, iar în cursul zilei de azi, 28 septembrie, vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Tot ieri, 27 septembrie, poliţiştii din Cugir l-au identificat pe un minor de 17 ani, din oraş, ca bănuit de comiterea unui furt din locuinţă.
Acesta ar fi profitat de neatenţia proprietarilor unei case şi ar fi sustras o poşetă în care erau bani, bijuterii şi un telefon mobil, valoarea totală a prejudiciului fiind estimată la 1.700 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat parţial şi restituit păgubiţilor, iar faţă de minor a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Cu ocazia aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au constatat, în sarcina unui bărbat, de 41 de ani, din Cugir, o faptă de tulburarea a ordinii şi liniştii publice.
Acesta, în mod frecvent a tulburat liniştea locuitorilor de pe strada Gheorghe Coşbuc din oraş, punând muzică la intensitate mare, fapt de i-a deranjat şi revoltat pe vecini.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate
ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate Un accident rutier a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 22.00, în localitatea Șard. O mașină a lovit un stâlp de curent. Citește și: FOTO | ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda Detasamentul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 34 de minute
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana