Un accident rutier soldat cu pagube ușoare și fără victime s-a produs, vineri seara în Alba Iulia, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918.
Potrivit martorilor, un motociclist nu a respectat distanța regulamentară în trafic și a lovit autoturismul din fața sa, care a încetinit în apropierea trecerii de pietoni.
La fața locului s-a prezentat o ambulanță. În urma coliziunii pagubele au fost minore și niciuna dintre persoanele implicate în evenimentul rutier nu a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.