FOTO: ACCIDENT pe DN1, zona Lancrăm. Șase tineri răniți după ce două mașini au intrat în coliziune
Un accident rutier grav s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00, pe DN1, raza localității Lancrăm. Din primele informații, șase persoane au fost rănite după ce două mașini au intrat în coliziune.
La fața locului au intervenit două echipaje SMURD, de la Sebeș și Alba Iulia.
În accident au fost implicate un autoturism marca Ford și un Opel, ambele înmatriculate în județul Alba.
Una dintre victime a necesitat descarcerarea.
UPDATE: Cele șase persoane au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale și investigații. Patru dintre acestea se aflau în autoturismul Ford Focus, iar alte două în Opel. Șoferul autoturismului marca Opel, T.D.B. în vârstă de 20 de ani din Oarda, a fost rănit grav. După producerea accidentului, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost pozitiv.
Traficul a fost blocat aproximativ 90 de minute pe ambele sensuri de mers, fiind reluat în jurul orei 4.30.
UPDATE 1: Accidentul a fost anunțat la poliție la ora 2.26. Din primele cercetări ale polițiștilor rezultă că T.D.B., în vârstă de 20 de ani din Oarda de Jos ( posesor al permisului din 23.11. 2015), în timp ce conducea autotursimul marca Opel Vectra dinspre Alba Iulia înspre Lancrăm, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Ford Focus, condus de G.A.G. în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna Galda de Jos. În urma accidentului, două persoane au fost rănite grav. Este vorba despre conducătorul autoturismului marca Opel, T.D.B. (fractură membre inferioare) și G.M., de 23 de ani din Galda de Jos, pasager în autoturismul Ford (fractură antebraț drept).
Ulterior transportării la spital, polițiștii l-au testat pe T.D.B. cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de T.D.B., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului
De asemenea, ca urmare a accidentului rutier, următoarele persoane au suferit leziuni corporale ușoare: T.C.S, 17 ani din Oarda, pasager în Opel, conducătorul autoturismului Ford G.A.G. în vârstă de 23 de ani, D.V.N. de 19 ani din Galda de Jos, pasageră Ford și R.E., în vârstă de 17 ani, tot din Galda de Jos.
În momentul producerii accidentului, atât șoferii cât și pasagerii, purtau centurile de siguranță.
[nggallery id=1644]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Surse: Cine ar putea ajunge director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al instituției, și un fost polițist local, înscriși la concurs
Surse: Cine ar putea ajunge director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al instituției, și un fost polițist local, înscriși la concurs Primăria Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Potrivit […]
11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României
11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României Vineri, 30 octombrie 2026, se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv din București. Incendiul, în urma căreia 65 de oameni și-au […]
FOTO | Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers
Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers Un bărbat care a găsit o borsetă cu 26.000 lei a dat dovadă de spirit civic și a predat-o poliției din Zlatna. Proprietarul o uitase pe plafonul […]
