FOTO| A apărut numărul 31 al revistei „Inimi sub drapel”, a Colegiului Militar din Alba Iulia, cu articole scrise de elevi, profesori și cadre militare
Reprezentanții Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, au făcut cunoscut, prin intermediul paginii de socializare, faptul că a apărut numărul 31 a revistei „Inimi sub drapel”, revista colegiului, unde pot fi regăsite articole scrise de elevi, profesori și cadre militare.
„A apărut numărul 31 al revistei „Inimi sub drapel”
Cel mai nou număr al revistei Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, „Inimi sub drapel”, a sosit de la tipar.
În cuprinsul bogat al revistei găsim articole semnate de elevi, cadre didactice și militare, articole care tratează inițiative și acțiuni ce definesc activitatea instituției noastre, palmaresul elevilor militari sau cele mai importante activități derulate în cursul anului școlar trecut.
În rândurile revistei regăsim gânduri, visuri care se doresc a fi împlinite, speranțe, impresii, bucurii sau frământări ale liceenilor militari dar și creații literare ale „tinerelor condeie”.
„Inimi sub drapel” este principala revistă a Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, primul număr al acesteia apărând în anul 1982″, au transmis reprezentanții Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, prin intermediul paginii de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ACCIDENT rutier pe DJ 107, spre Roșia de Secaș: Un autobuz s-a răsturnat. Intervin paramedicii Un autobuz s-a răsturnat, luni seara, 30 martie 2026, pe DJ 107, la ieșirea din Cergău Mare spre Roșia de Secaș. Din primele informații, în vehicul nu se aflau pasageri și nu au fost persoane încarcerate. Potrivit ISU Alba, stația […]
UPDATE AVERTIZARE RO-ALERT la Șugag: A fost semnalată prezența unui urs, zona drumului de acces dintre Lacul Oașa spre Luncile Prigoanei
AVERTIZARE RO-ALERT la Șugag: A fost semnalată prezența unui urs, zona drumului de acces dintre Lacul Oașa spre Luncile Prigoanei Jandarmii din Alba intervin, luni, în comuna Șugag, după ce prezența unui urs a fost semnalată pe drumul de acces dintre Lacul Oașa și Luncile Prigoanei. Pentru avertizarea populației, ISU Alba a transmis și un […]
VIDEO | Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia: Sute de elevi vor participa. PROGRAMUL
Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia: Sute de elevi vor participa. PROGRAMUL Faza națională a Olimpiadei de Matematică 2026 pentru clasele IX-XII este găzduită de Alba Iulia, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026. Astfel, peste 400 de elevi și profesori însoțitori, precum și aproximativ […]