Curier Județean

FOTO: 9 Mai – zi cu triplă semnificație, celebrată la Colegiul ”David Prodan” Cugir/ Concurs de cunoștințe și perspicacitate

Ioana Oprean

Publicat

în

Zua Europei, Ziua Independenţei proclamată în 1877 şi Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial 1945 – au fost motive de sărbătoare și pentru elevii Colegiului Național ,,David Prodan” din Cugir. Cu acest prilej, la Cabinetul Documentare Informare al amintitei instituții s-a derulat astăzi, un interesant eveniment organizat de profesoara CDI, Mariana Cunțan, în prezența directorului colegiului prof. Ionela Cozmescu, la care au participat elevi ai claselor a IX-A și a XII-a C.   

Prima activitate a constata într-o prezentare a Europei cu ajutorul unei planșe elaborate pe baza unor materiale aflate la dispoziția CDI. Cea de-a doua activitate s-a referit la o scurtă rememorare a formării UE și a scopurilor sale (prezentare PPT). A treia activitate a cuprins un concurs de cunoștințe și perspicacitate, iar ultima parte a fost destinată unei lecturi din minunile Sf,. Nicolae. Printre temele abordate amintim: ,,Europa – continentul nostru”, ,,UE – unitate în diversitate”, ,,Statele Europei”, ,,9 Mai – Sf. Nicolae de vară – Moșteirea creștină a Europei”. Elevii au răspuns la întrebările scrise pe bilețele, iar dacă răspunsul a fost corect și-au ales o bomboană. La sfârșit, individual, și-au ales câte un indiciu și l-au asociat unei întrebări. Primii care au reușit aceasta și-au ales o bomboană, au oferit-o unui coleg sau college, învățând astfel că bucuria se înmulțește cu cât se împarte.

,,Ziua Uniunii Europene nu înseamnă numai data de naştere a proiectului european, ci şi o zi a bucuriei de a fi împreună, o zi a voinţei de solidaritate, o zi a marii comunităţi din care fac parte toţi cetăţenii UE. Poate fi definită, astfel, ca ziua cetăţenilor unei ‘Europe Unite’, care s-a construit de-a lungul deceniilor ca o unitate în diversitate”, le-a transmis celor prezenți, directorul colegiului, profesoara Ionela Cozmescu.

România a aderat la principiile Uniunii Europene în anul 1995, iar la 25 aprilie 2005 statele membre i-au confirmat adeziunea, fiind primită, împreună cu Bulgaria, în ianuarie 2007, în Uniunea Europeană, numărul statelor Uniunii Europene crescând la 27, iar ulterior la 28, după aderarea Croației.

(C.P.)

[nggallery id=5584]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Șofer din Sebeș, cercetat de polițiști: A fost prins la volanul unui ansamblu cu remorcă pentru care nu deținea categoria de corespunzătoare de a conduce

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer din Sebeș, cercetat de polițiști: A fost prins la volanul unui ansamblu cu remorcă pentru care nu deținea categoria de corespunzătoare de a conduce Un șofer din Sebeș este cercetat de polițiști după ce a fost prins la volanul unui ansamblu cu remorcă pentru care nu deținea categoria de corespunzătoare de a conduce. Potrivit […]

Citește mai mult

Curier Județean

Albaiulian de 36 de ani, condamnat pentru rafic de droguri de mare risc, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta 5 ani după gratii

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulian de 36 de ani, condamnat pentru rafic de droguri de mare risc, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta 5 ani după gratii Un albaiulian de 36 de ani, condamnat pentru rafic de droguri de mare risc, a fost reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta 5 ani […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT rutier la Crăciunelu de Jos: Trei autoturisme, implicate. Intervin pompierii din Blaj

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Crăciunelu de Jos: Trei autoturisme, implicate. Intervin pompierii din Blaj Un accident rutier a avut loc astăzi, 7 aprilie 2026, în localitatea Crăciunelu de Jos. Din primele informații disponibile, este vorba despre un incident rutier cu trei autoturisme implicate. Potrivit ISU Alba, stația de pompieri Blaj intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și […]

Citește mai mult