Curier Județean

FOTO| 238 de candele au fost aprinse în amintirea conducătorilor Răscoalei de la 1784, Horea, Cloșca și Crișan

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

FOTO| 238 de candele au fost aprinse în amintirea conducătorilor Răscoalei de la 1784, Horea, Cloșca și Crișan

Un număr de 238 de candele, simbolizând anii trecuți de la martiriul conducătorilor Răscoalei de la 1784, Horea, Cloșca și Crișan, au fost aprinse și depuse, marți seara, la Obeliscul din Cetatea Alba Iulia, monument construit special în memoria acestora.

Manifestările organizate în cadrul evenimentului „Horea, Cloșca și Crișan – martiri și eroi ai națiunii române” au debutat la ora 11:00, la Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan din Alba Iulia cu intonarea Imnului Național al României de către Fanfara Județului Alba, dirijor Coriolan Honcaș, moment urmat de o alocuțiune privind semnificația evenimentului și depuneri de coroane și jerbe de flori. La ora 11:45, programul a continuat la monumentul de pe Dealul Furcilor din Alba Iulia cu intonarea imnului, urmată de un ceremonial religios, alocuțiuni și depuneri de coroane și jerbe de flori.

La ora 19:00, la Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan a avut loc evenimentul „Omagiu simbolic adus conducătorilor Răscoalei de la 1784, Horea, Cloșca și Crișan” care a cuprins o prezentare istorică susținută de IOANA URSU, muzeograf Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, un moment de reconstituire istorică: „HOREA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN” (coordonat de TUDOR ROȘU, istoric și director adjunct al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia), un recital în interpretarea Grupului instrumental tradițional al Ansamblului Folcloric al Județului Alba și depunerea a 238 de candele în memoria martirilor și eroilor națiunii române, la 238 de ani de la martiriul acestora.

Evenimentul „Horea, Cloșca și Crișan – martiri și eroi ai națiunii române” a fost organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” și Muzeul Național al Unirii, în parteneriat cu Instituția Prefectului, Primăria Municipiului Alba Iulia și Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, cu sprijinul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și a Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia.

Vasile Ursu Nicula, cunoscut sub numele Horea, Ion Oargă (Cloșca) și Marcu Giurgiu (Crișan) au fost conducătorii Răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania. Aceasta a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage împotriva constrângerilor la care era supusă. Răscoala a avut numeroase ecouri în străinătate, iar, în urma acesteia, moții din Munții Apuseni au câștigat mai multe drepturi precum libertatea pășunatului, scutirea de cărăușie, desființarea servituții personale și a legării de glie, căsătorii fără consimțământul nobilului precum și dreptul la educație.

În memoria liderilor răscoalei, Horea, Cloșca și Crișan, la Alba Iulia a fost ridicat un obelisc, în fața porții a treia a Cetății Alba Carolina. Monumentul a fost ridicat la inițiativa Societății Astra și a fost inaugurat în prezența regelui Carol al II-lea și a fiului său, Mihai, voievod de Alba Iulia, la 14 octombrie 1937.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Un nou salvator de la ISU Alba, mobilizat în Franța pentru a lupta împotriva incendiilor. Zeci de pompieri din România au plecat astăzi în misiune

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un nou salvator de la ISU Alba, mobilizat în Franța pentru a lupta împotriva incendiilor. Zeci de pompieri din România au plecat astăzi în misiune Plt. Ioica Ciprian Iulian – conducător autospecială, din cadrul ISU Alba, face parte din cel de-al treilea schimb al modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure care a plecat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Primăria Zlatna pregătește o investiție verde de peste 2 milioane de lei: Parc fotovoltaic de până la 1 MW pentru reducerea costurilor cu energia electrică

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Zlatna pregătește o investiție verde de peste 2 milioane de lei: Parc fotovoltaic de până la 1 MW pentru reducerea costurilor cu energia electrică Zlatna face un pas important către independența energetică. Primăria orașului a lansat marți, 28 iulie 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție pentru construirea unei centrale […]

Citește mai mult

Curier Județean

Mâine | Atenție, șoferi! Restricții de circulație pe DN67C – Transalpina, în județul Alba. Motivul pentru care traficul va fi oprit temporar

Bogdan Ilea

Publicat

în

Atenție, șoferi! Restricții de circulație pe DN67C – Transalpina, în județul Alba. Motivul pentru care traficul va fi oprit temporar  Mâine, 29 iulie 2026, se vor institui restricții de circulație pe DN67C – Transalpina, pe sectorul cuprins între km 125+000 – km 125+008, în județul Alba, pentru desfășurarea competiției ,,Red Bull Romaniacs”.  Anunțul a fost […]

Citește mai mult