FOTO| 2 iunie 2022: Ziua Eroilor, omagiată de primăria municipiului Sebeș
Joi, 2 iunie 2022, cu prilejul sărbătorii creștine a Înălțării Domnului, la Sebeș, au fost omagiați eroii căzuți pentru apărarea neamului românesc. Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, reprezentanți ai bisericii și ai Ministerului Apărării Naționale au depus coroane la toate monumentele dedicate eroilor neamului. Ceremoniile au început la ora 12.00, la monumentul eroilor din Petreşti, și au continuat, la ora 13.00, la cimitirul eroilor din Sebeș.
De asemenea, au fost depuse coroane la cimitirul evanghelic și la cel catolic din Sebeș, la monumentele eroilor din Lancrăm și Răhău.
În discursul rostit cu acest prilej, primarul Dorin Nistor l-a evocat pe Avram Iancu, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc 150 de ani, dând citire unui crez scris de Lucian Blaga în drama dedicată eroului național: „Câteodată mă uit de sus de tot peste măguri și visez cu ochii deschiși. Mai ales în dimineţi de toamnă. Se văd atunci munţii de la miazănoapte cu poienile fără prihană, în vale Mureșul și Târnavele, iar în faţă Negoiul, cu întâia zăpadă.
Vorbesc munţii și vorbesc apele. Își trimit povești și visează mărire. Toţi mocanii și toţi rumânii sunt pătrunși de-un singur duh! Răsfiraţi cum sunt, i-aș vrea strânși într-o singură ţară, cu chingile tari, în slujba luminei și spre slava împărăţiei! Mume puternice să nască viitorul! Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea mea fericită!” (drama „Avram Iancu” de Lucian Blaga).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ACCIDENT rutier pe DJ 107, spre Roșia de Secaș: Un autobuz s-a răsturnat. Intervin paramedicii Un autobuz s-a răsturnat, luni seara, 30 martie 2026, pe DJ 107, la ieșirea din Cergău Mare spre Roșia de Secaș. Din primele informații, în vehicul nu se aflau pasageri și nu au fost persoane încarcerate. Potrivit ISU Alba, stația […]
UPDATE AVERTIZARE RO-ALERT la Șugag: A fost semnalată prezența unui urs, zona drumului de acces dintre Lacul Oașa spre Luncile Prigoanei
AVERTIZARE RO-ALERT la Șugag: A fost semnalată prezența unui urs, zona drumului de acces dintre Lacul Oașa spre Luncile Prigoanei Jandarmii din Alba intervin, luni, în comuna Șugag, după ce prezența unui urs a fost semnalată pe drumul de acces dintre Lacul Oașa și Luncile Prigoanei. Pentru avertizarea populației, ISU Alba a transmis și un […]
VIDEO | Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia: Sute de elevi vor participa. PROGRAMUL
Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia: Sute de elevi vor participa. PROGRAMUL Faza națională a Olimpiadei de Matematică 2026 pentru clasele IX-XII este găzduită de Alba Iulia, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026. Astfel, peste 400 de elevi și profesori însoțitori, precum și aproximativ […]