Fostul primar Mircea Hava îi salută pe albaiulieni de la sesiunea inaugurală a Parlamentului European
Fostul primar Mircea Hava îi salută pe albaiulieni de la sesiunea inaugurală a Parlamentului European: ” Primiți acest mare salut, o imagine a solidarității…”
”Alte coordonate geografice, aceiași destinatari ai muncii: albaiulienii, în special și românii, în general. Primiți acest mare salut, o imagine a solidarității la începutul celei de-a noua legislaturi a Parlamentului European.

Azi a avut loc plenara de constituire a noului parlament, ales în urma unui vot european care a redat speranța în unitate. 61% dintre cei prezenți sunt în posesia primului mandat, lucru care sper că se va converti într-o energie utilă Europei.
Experiența și convingerile mele m-au adus în locul din care comunitățile și regiunile așteaptă cele mai bune decizii și anticorpii care să vindece birocrația: Comisia pentru Dezvoltare Regională. Vreau să îndrept atenția colegilor mei către cei cărora le datorăm de facto unitatea Europei, pe toate direcțiile, spre care suntem datori să livrăm decizii și mijloace de finanțare care să le susțină în mod real dezvoltarea.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
