Fostul premier, Viorica Dăncilă, a cerut demisia lui Ciolacu de la conducerea Camerei Deputaţilor și de la şefia PSD
Scandal în PSD după adoptarea tacită a a proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc. Fostul președinte al PSD, Viorica Dăncilă, solicită demisia lui Marcel Ciolacu de la şefia PSD şi de la conducerea Camerei Deputaţilor, acuzându-l de o „monstruoasă iresponsabilitate”.
„Oricine ar fi fost liderul PSD și Președintele Camerei Deputaților astăzi, dacă a permis adoptarea acestui proiect de lege profund anti-constituțional și anti-românesc, nu merită să îi mai reprezinte pe români și nici să rămână în fruntea partidului”, a declarat Viorica Dăncilă într-o postare publicată pe contul său de Facebook.
Fostul premier a calificat adoptarea tacită a legii în Cameră drept un precedent periculos şi jenant pentru România, Parlament, dar şi pentru PSD, „care nu merită să deconteze monstruoasa iresponsabilitate a lui Marcel Ciolacu”.
„Acest demers privind trecerea proiectului de lege nu îi aparține partidului, ci unui singur om. Niciun membru al Partidului Social Democrat nu susține acest act anti-românesc, iar domnul Iohannis este dator să probeze gravele acuzații făcute la adresa PSD în declarația de presă de astăzi”, a spus Dăncilă.
„Adevărul este că Marcel Ciolacu ori nu și-a făcut treaba de președinte al Camerei, ori a închis ochii cu bună știință pentru adoptarea unei legi care ne vinde țara în aceste vremuri grele și complicate. Îi solicit așadar demisia de la conducerea interimară a Partidului Social Democrat, pentru modul rușinos în care a umilit românii!”, a încheiar fostul premier social-democrat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
