Fosta angajată a CEC Bank Zlatna, Elena Meteșan, condamnată pentru delapidare, a fost dusă la penitenciar
La data de 21 mai a.c., poliţiştii din Zlatna au reţinut o femeie, de 57 de ani, din localitatea Izvoru Ampoiului, posesoarea unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Alba.
Aceasta a fost condamnată la executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru delapidare.
”Condamnata a fost depusă în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei”, precizează reprezentantul IPJ Alba.
Reamintim că sentința definitivă a fost pronunțată, luni, 21 mai, de Curtea de Apel Alba Iulia. Instanța a majorat pedeapsa aplicată inculpatei după ce, iniţial, Tribunalul Alba a condamnat-o la 3 ani de închisoare.
De asemenea, instanţa a menţinut despăgubirile pe care inculpata trebuie să le plătescă băncii. În total este vorba despre mai mult de 1 milion de euro, bani care au fost plătiţi, deja, de bancă unui număr de 168 de clienţi care şi-ai pierdut sumele depuse în conturi. Alți 129 de clienţi nu au fost despăgubiţi pe motiv că nu deţin documente care să ateste faptul că ar fi avut în cont sumele de bani pe care le-au solicitat.
În perioada cercetărilor, inculpata a declarat în fața anchetatorilor că a sustras banii de la clienți pentru a se răzbuna pe bancă, deoarece era nemulțumită de condițiile de muncă, de modul în care a fost tratată de superiori și de salariul primit.
De asemenea, ea a spus că nu a dorit să prejudicieze clienții, cunoscând faptul că oricum vor fi despăgubiți și nici nu a dorit să se îmbogățească, precizând că a trăit modest și a donat toți banii sustrași.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
SCANDAL la Bistra: Bărbat, REȚINUT după ce s-a îmbătat și și-a bătut fratele, apoi și-a amenințat tatăl
SCANDAL la Bistra: Bărbat, REȚINUT după ce s-a îmbătat și și-a bătut fratele, apoi și-a amenințat tatăl Un bărbat de 36 de ani, din Bistra, a fost reținut, pentru 24 de ore, după ce s-a îmbătat și și-a lovit fratele, apoi și-a amenințat tatăl cu acte de violență. Citește și: Austeritatea își spune cuvântul în […]
Anunț public: Kronospan Sebeș solicită emiterea acordului de mediu pentru proiectul ,,Modernizare instalație uscare fibră”
Anunț public: Kronospan Sebeș solicită emiterea acordului de mediu pentru proiectul ,,Modernizare instalație uscare fibră” Kronospan Trading SRL a anunțat depunerea solicitării pentru emiterea acordului de mediu necesar proiectului „Modernizare instalație uscare fibră”, care urmează să fie realizat în municipiul Sebeș, județul Alba. Kronospan Trading SRL anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a […]
Austeritatea își spune cuvântul în Alba: Bărbat din Bistra, REȚINUT după ce a furat produse de peste 600 de lei dintr-un hipermarket din Alba Iulia
Austeritatea își spune cuvântul în Alba: Bărbat din Bistra, REȚINUT după ce a furat produse de peste 600 de lei dintr-un hipermarket din Alba Iulia Un bărbat din comuna Bistra, de 38 de ani, a fost reținut de polițiștii din Alba Iulia după ce ar fi furat produse de peste 600 de lei dintr-un hipermarket […]