Ştirea zilei

Fost angajat al unei unități militare din Sebeș a primit peste 50.000 de lei pentru a „rezolva” un loc de muncă: A fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de influență

Ioana Oprean

Publicat

în

Fost angajat al unei unități militare din Sebeș a primit peste 50.000 de lei pentru a „rezolva” un loc de muncă: A fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de influență

Un fost angajat al unei unități militare din Sebeș a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Bărbatul i-a promis unei alte persoane că va interveni la conducerea unității pentru a-l angaja conducător auto și a primit, în mai multe tranșe, suma de peste 50.000 de lei (echivalentul a circa 10.000 de euro).

Pentru că cel care a primit banii nu și-a respectat promisiunile, persoana care a dat banii a depus plângere la poliție. Dosarul a ajuns la DNA, iar bărbatul acuzat a recunoscut faptele și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. În 26 august 2024, Tribunalul Alba a admis acordul și a dispus condamnarea inculpatului. Acesta a mai fost obligat să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. De asemenea, instanța a decis să confiște suma de bani primită. Bărbatul a demisionat din funcție după ce a fost deschis dosarul penal.

Citește și: Notarul public din Mureș care a vrut să omoare o femeie din Blaj, condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare

Potrivit dosarului, în cursul lunii decembrie 2022, în timp ce numitul (…) se afla în incinta unui bar din localitatea Sebeș împreună cu un cunoscut de-al său, la masa lor s-a așezat inculpatul (Daniel P.). Din discuțiile purtate, s-a aflat că acesta din urmă este angajat al unei unități militare. „Fiind în căutarea unui nou loc de muncă, deoarece nu mai era dispus să lucreze pe timp de noapte, l-a întrebat pe inculpat dacă în cadrul unității militare există un post liber de conducător auto, iar acesta i-a spus că se va interesa. A doua zi, inculpatul l-a contactat și i-a spus că se va rezolva să fie angajat la unitatea militară din Sebeș pe postul de conducător auto. Totodată, i-a precizat că merge să dea o «atenție», respectiv o masă, fără a preciza în concret numele sau funcția persoanei pe lângă care va interveni, pretinzând în schimb suma de 2.900 de lei. Potrivit declarațiilor lui (…), inculpatul l-a lăsat să înțeleagă faptul că masa trebuia dată persoanelor cu funcții superioare în sistem care ar fi aprobat angajarea”, se precizează în hotărârea prin care a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției.

Atât din declarațiile persoanei care a remis banii, cât și din mesajele scrise de cei doi în perioada 15.12.2022 – 25.03.2023, „rezultă că inculpatul a dat de înţeles că are influență la cel mai înalt nivel, arătând că se afla ba la București, ba la Sebeș, fiind implicat în ședințe de lucru cu ofițeri din cadrul MApN, precizându-i că el este angajat al unei unități militare din București, că deține un grad militar superior, că are influență și putere și că totul depinde de el în cadrul unității.

Denunțătorul, chemat să se prezinte la muncă

Astfel, acesta a promis de mai multe ori că a discutat cu ”dl. general” și că angajarea se va face fără nici o îndoială. „În schimbul promisiunilor că va interveni pe lângă persoanele cu funcții de conducere în cadrul unității militare, inculpatul a început să-i solicite martorului în mod frecvent diferite sume de bani, motivând că trebuie să dea o parte din sumă către membrii comisiei de examinare şi o altă parte pentru îndeplinirea formalităților de angajare.

Totodată, l-a chemat pe martor să se prezinte la unitatea militară sub pretextul că urmează să fie intervievat de către o comisie din care va face parte comandantul unității și alți ofițeri de la București, programând întâlnirile după ora 15.30. A menţionat că dimineața comandantul și ceilalți membri ai comisiei sunt ocupați, prin aceasta lăsând să se creadă că problema angajării lui este discutată inclusiv cu șeful unității.

Ulterior l-a informat că șeful unității a aprobat angajarea sa, fiind necesar ca acesta să înceapă serviciul începând cu data de 9.02.2023, chiar în subordinea lui”, se mai susține în documentul citat. În total, martorul a plătit 52.290 de lei, sub pretextul că sumele vor fi remise mai departe către persoanele aspra cărora l-a lăsat să creadă că are influență și care au atribuții în efectuarea angajărilor.

”Din analiza mesajelor transmise pe WhatsApp între cei doi, rezultă că inculpatul «este în legătură cu Bucureștiul” și își ia «angajamentul» față de «domnii de aici» cu referire la cadre militare implicate în angajare, că în câteva zile «rezolvă angajarea», aceste asigurări venind odată cu solicitarea remiterii unor noi sume de bani (04.01.2023).

De asemenea, rezultă din asigurările date că îl va convoca pe martorul denunțător să se prezinte la sediul unității unde urma să se întrunească comisia pentru angajarea sa, deoarece și «generalul vrea» (16.02.2023), ori că ajunge și «domnul adjunct», iar la întrebarea «și cât le trebuie» răspunzând «21 de mil» (7.03.2023)”, se afirmă în hotărâre. Deși inițial a respins acuzațiile, pus în fața dovezilor, bărbatul a recunoscut că a primit banii și că i-a folosit în propriul interes.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Circulație BLOCATĂ de DN 67C Transalpina, în Alba: Copaci și bolovani pe carosabil, în urma unor alunecări de teren la Șugag

Ioana Oprean

Publicat

în

Circulație BLOCATĂ de DN 67C Transalpina, în Alba: Copaci și bolovani pe carosabil, în urma unor alunecări de teren la Șugag Circulația este blocată joi, 26 februarie 2026, de DN 67C Transalpina, în Alba, după ce mai mulți copaci și bolovani au ajuns pe carosabil, în urma unor alunecări de teren la Șugag. ,,Circulație blocată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Primarul dintr-o comună din Alba a cerut întreruperea furnizării energiei electrice pentru utilitățile de pe raza localității: „Nu mai avem resurse financiare, pentru că încasările la buget sunt blocate din cauza neaprobării taxelor și impozitelor locale”

Ioana Oprean

Publicat

în

Primarul dintr-o comună din Alba a cerut întreruperea furnizării energiei electrice pentru utilitățile de pe raza localității Primarul comunei Almașu Mare, Zaharie Aron, a solicitat companiei Electrica să nu mai furnizeze energie electrică pentru utilitățile din comună, inclusiv pentru unitățile școlare, începând cu data de 1 martie 2026. Decizia este motivată de faptul că încasările […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Gara din Teiuș, una din cele mai frumoase din țară, dar și martoră la evenimente importante din istorie, va fi readusă la gloria de odinioară, printr-o investiție de peste 16 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Gara din Teiuș, una din cele mai frumoase din țară, dar și martoră la evenimente importante din istorie, va fi readusă la gloria de odinioară, printr-o investiție de peste 16 milioane de lei Gara din orașul Teiuş, una dintre cele mai frumoase şi monumentale din ţară, ajunsă într-o stare avansată de degradare, va fi reabilitată […]

Citește mai mult