Actualitate

Fondurile pentru programul HIV/SIDA pe trimestrul I, insuficiente. Care este situaţia în judeţul Alba

Dragoş Suciu

Publicat

în

rp_Spitalul-Judetean-de-Urgenta-Alba-Iulia05-300x200.jpgMinisterul Sănătăţii informează, într-un comunicat, că a alocat fonduri suplimentare pentru programul  HIV/SIDA deoarece erau insuficiente, pentru trimestrul I al anului.

Surse de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia spun că şi în Alba fondurile au fost mai mici decât anul trecut, dar pentru luna februarie o să ajungă, urmând ca în marte să solicite suplimentarea lor. Precizăm faptul că în Alba sunt 20 de persoane infectate cu HIV, terapia lor este stabilită la Târgu Mureş, iar tratamentul foarte scump.

„Având în vedere faptul că fondurile alocate pentru acest program (pentru HIV/SIDA, n.r.) pe trimestrul I au fost insuficiente, ca urmare a trimestrializării primite de la Ministerul de Finanţe, Ministerul Sănătăţii a refăcut sumele alocate pe alte programe şi a alocat suplimentar, la sfârşitul lunii ianuarie, suma de 38.415.000 de lei pentru programul HIV/SIDA, urmând ca la rectificarea bugetară să se facă corecţiile la capitolele bugetare pentru celelalte programe”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Apel în Dosarul Jafului din Sibiu, la Curtea de Apel Alba Iulia: Costinel-Cosmin Zulean, audiat în premieră, a introdus un nume nou în „ecuație”. Când va fi următorul termen de judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel în Dosarul Jafului din Sibiu, la Curtea de Apel Alba Iulia: Costinel-Cosmin Zulean, audiat în premieră, a introdus un nume nou în „ecuație”. Când va fi următorul termen de judecată La Curtea de Apel Alba Iulia a fost programat miercuri, 4 martie 2026, un termen în apelul Dosarul Jafului de la Sibiu. În sala […]

Citește mai mult

Actualitate

CFR Călători: Aplicația de cumpărare a biletelor online nu va funcționa în noaptea de miercuri spre joi

Ioana Oprean

Publicat

în

CFR Călători: Aplicația de cumpărare a biletelor online nu va funcționa în noaptea de miercuri spre joi Aplicaţia de cumpărare online a biletelor de tren nu va funcţiona în noaptea de 4/5 martie 2026, în intervalul orar 22:00 – 03:00, a anunțat CFR Călători. SC Informatică Feroviară SA va efectua lucrări de înlocuire a echipamentelor […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Unitățile canine Salvamont România, în stagiul de pregătire intensivă 2026 în Munții Făgăraș

Ioana Oprean

Publicat

în

Unitățile canine Salvamont România, în stagiul de pregătire intensivă 2026 în Munții Făgăraș Câinii de intervenție ai Salvamont România se află, în perioada 2-10 martie 2026, într-un stagiu de pregătire intensivă în Munții Făgăraș, una dintre cele mai dificile zone montane din țară. Antrenamentele se desfășoară în condiții variate — teren accidentat, diferențe mari de […]

Citește mai mult